|
Acasa » REFERATE » CONDUCATORII ARMATEI POLONE CARACTERIZARE
CONDUCATORII ARMATEI POLONE CARACTERIZARE
Conducatorii armatei polone, caracterizare, Sobieski si romanii
(Caracterizare sumara)
Inca de la începutul povestirii, din grupul ofiterilor polonezi calari se disting trei: "unul in floarea varstei, posomorat, ganditor, necajit, si doi mai batrani. Tustrei in haine poloneze ". Schitarea portretului celor trei protagonisti este sumara, accentul cazand pe diferenta de varsta, pe imbracaminte si pe aspectul ganditor si posomorat al primului.
Dupa ce prezinta starea jalnica în care se alia oastea polona în retragere prin Moldova, scriitorul ne dezvaluie identitatea celor "trei fruntasi ofiteri, hatmanii Iablonovski si Pototki si insusi Ion Sobieski, regele Poloniei.
Motivul supararii vestitului rege apare limpede: "El, Sobieski, fala lesilor, eroul crestinatatii, mantuitorul Vienii ", era nevoit pentru a doua oara sa se retraga infrant din calea turcilor, a tatarilor si a moldovenilor. Ranit in orgoliul sau, obisnuit cu victoriile rasunatoare, regele este suparat privind starea jalnica a ostirii sale chinuite de lipsa merindelor, hartuita de moldoveni se fereau sa dea piept cu ea si pustiind totul în drumul sau, incat polonezii nu intalneau în cale decat "o fioroasa pustietate".
Hatmanii pastrau tacerea, respectand gandurile si supararea regelui, pe care o impartaseau si ei.
Aparitia Cetatii Neamtului si aflarea explicatiei date de Pototki, precum ca in vreme de razboi domnitorii Moldovei obisnuiesc sa-si trimita acolo averile il hotarara pe loc pe rege sa cucereasca cetatea. Incercarea inteleptului Iablonovski de a-l covinge sa renunte la hotararea sa pripita, argumentandu-i ca au tunuri de camp nu de asalt, nu reusi sa-l clinteasca din orgoliu sau nemasurat, plin de trufie. Sobieski considera ca orice cetate aflata in drumul sau ar trebui sa i se predea, iar de nu o vor cuceri "cu mainile", fara tunuri.
Lingusitorul Pototki ii maguli orgoliul, incurajandu-l in hotararea luata:! "Numele Mariei tale e destul tun". Gandul unei izbanzi usoare, care sa mai stearga din rusinea recentei infrangeri il insemna si, fara sa chibzuiasca, porunci ca oastea sa se insire catre cetate.
Solia trimisa de rege celor din cetate subliniaza pretentiile trufasului rege acoperit de titluri si termenii categorici in care pretinde romanilor sa se predea: "Va face cunoscut ca sa va inchinati si sa-i cuceriti cetatea impreuna cu toate averile si merindele", iar in caz de nesupunere, tonul devenea amenintator: "cutezand a se impotrivi, cetatea se va cotropi, si garnizoana se va trece subt ascutisul sabiei".
Raspunsul plin de demnitate al romanilor si refuzul lor de a-i inchina cetatea determinara inceperea asaltului. Expunandu-si oamenii slabiti si nepregatiti pentru un asalt periculos si prelungit, regele ii impinge la moarte pentru a-si alina orgoliul ranit. Dupa cinci zile de asediu, pierira multi ofiteri poloni si insusi comandantul artileriei lesesti, doborati de gloantele neiertatoare ale neanfricatilor romani.
La capitularea românilor, vederea celor sase plaiesi supravietuitori starni furia trufasului rege. Indrazneala acestora de a i se opune si de a-i dobora multi ofiteri, ii spori mania si, incalcandu-si cuvantul de a-i lasa liberi, porunci sa fie spanzurati pentru a se da o pilda "groaznica si vrednica de fapte " acelora care vor cuteza a i se împotrivi. Hotara ca romanii nu merita sa moara de sabie, fiind o moarte prea usoara, ci trebuie sa fie pedepsiti cu o moarte umilitoare si grea, ca talharii, aceea prin spanzurare.
In aceasta situatie, singurul care are curajul de a lua apararea romanilor este tot dreptul si inteleptul Iablonovski. El isi dovedeste astfel nu numai omenia, dar si spiritul de dreptate. Plin de respect, dar ferm in hotararea sa de a salva niste oameni nevinovati, batranul hatman ii arata regelui clocotind de manie ca acei viteji nu si-au facut decat datoria, "datorie patriotica si vrednica de toata lauda", amintindu-i cu diplomatie, ca au avut norocul de a primi asigurarea "marelui Sobieski ca vor fi slobozi si nesuparati".
Trezit parca la realitate, regele ii multumeste vrednicului hatman pentru ca l-a oprit de la o fapta condamnabila, amintindu-i de promisiunea facuta. Stapanindu-si sentimentele, ii da dreptate pentru aprecierea vitejiei romanilor, in cuvintele adresate plaiesilor moldoveni se ghiceste mandria celui obisnuit cu gloria: "spuneti copiilor vostri ca ati avut cinstea a va impotrivi cinci zile regelui de Polonia".
|
|
