|
Acasa » REFERATE » CONSTANTIN BRANCOVANUL REFERAT
CONSTANTIN BRANCOVANUL REFERAT
Referat "Constantin Brancovanul" Balada populara
Apartenenta la genul epic, specia literara balada populara
"Constantin Brâncovanul" este o balada istorica, de factura populara, care relateaza sfârsitul domnitorului român, ramas în memoria colectiva pentru demnitatea cu care s-a jertfit în numele credintei sale. El a fost ucis de catre turci, împreuna cu fiii sai, în 1714.
"Balada este o opera literara epica în versuri, inspirata de obicei din traditia istorica sau populara, în care se povesteste o întâmplare neobisnuita, la care iau parte doua sau mai multe personaje, prezentate de obicei în antiteza si în care realul se împleteste cu fabulosul."
"Baladele populare se mai numesc si cântece batrânesti. Titlul evidentiaza intentia autorului anonim de a atrage atentia asupra unei atitudini morale de exceptie întruchipate de domnitorul Constantin Brâncoveanu."
Fiind o opera epica, întâlnim un narator, actiune si personaje, iar întâmplarile sunt povestite într-o anumita succesiune, constituindu-se în momente ale subiectului.
Expozitiunea cuprinde numele personajului principal, Constantin Brâncovanul, si doua trasaturi ale acestuia, exprimate în mod direct: "Boier vechi si domn crestin".
Intriga o constituie îngrijorarea sultanului care hotaraste moartea domnitorului român, deoarece acesta fusese pârât la "Poarta" ca strângea averi ce ar fi putut aduce autonomia Tarii Românesti.
Desfasurarea actiunii.
Soarta domnitorului este pecetluita "într-o joi de dimineata", când, uitându-se pe fereastra, vede ca palatul este înconjurat de turci. îsi cheama copiii si, prin cuvinte ferme, îi pregateste de lupta. Totul este zadarnic, deoarece sunt repede facuti prizonieri si dusi la Istanbul, în fata sultanului. In dialogul cu domnul român, sultanul îi cere acestuia sa-si lepede credinta ca semn al supunerii. Raspunsul domnitorului este plin de diplomatie si demonstreaza credinta lui în Dumnezeu. El considera ca marirea este trecatoare - "De-am fost mare pe pamânt / Cata acum sa vezi ce sunt", iar faptele oamenilor numai Dumnezeu are dreptul sa le judece: "De-am fost bun, rau la domnie, / Dumnezeu singur o stie". Replica sultanului este plina de rautate si dispret, el nu accepta "vorbe viclene" si-l ameninta cu moartea, împreuna cu fiii sai, daca nu se va supune. Credinta în destin si în Dumnezeu sunt mai puternice decât frica în fata mortii si Brâncovanul refuza categoric lepadarea de credinta stramoseasca.
Desi,la porunca sultanului sunt decapitati pe rând primii doi fii, domnitorul român, a carui suferinta era imensa - , "Brâncovanul greu ofta / Si din suflet cuvânta: / -Doamne, fie-n voia ta!" -, nu accepta supunerea nici când sultanul, care "se! minuna", îsi reînnoieste propunerea. Exprimându-si din nou credinta în Dumnezeu: "Mare-i Domnul Dumnezeu / Crestin bun m-am nascut eu, / Crestin bun a muri vreu", Brâncovanul asista neputincios la moartea ultimului sau fiu.
Punctul culminant.
Rapus de suferinta, "... el se-ntuneca, / Inima-i se despica, / Pe copii se arunca, / îi bocea, îi saruta" si "turbat" de furie îi blesteama pe "tâlharii pagâni": "Sa va stergeti pre pamânt /[...] Sa n-aveti loc de-ngropat, / Nici copii de sarutat".
Deznodamântul
Razbunarea turcilor este cumplita: "Trupu-i de piele jupea, / Pielea cu paie-o împlea, / Prin noroi o tavalea". în chinurile mortii, Brâncovanul li se adreseaza dusmanilor în cuvinte grele si nu uita sa le aminteasca, plin de mândrie, ca si-a pastrat credinta pâna la ultima suflare: "Sa stiti c-au murit crestin / Brâncovanu Constantin".
Ca în orice balada, personajele au însusiri iesite din comun si sunt construite antitetic. Ele reprezinta din punct de vedere moral extremele, constituindu-se astfel în personaje pozitive sau negative, deoarece pentru creatorul popular nu exista cale de mijloc.
"Constantin Brâncovanul" este personajul principal - apare în toate momentele subiectului - pozitiv si este pus în situatii limita.
Calitatile pe care le va dovedi pe tot parcursul baladei sunt sintetizate în versurile de la începutul baladei - "Boier vechi si domn crestin" - care definesc originea aleasa si credinta în Dumnezeu.
Portretul fizic al domnitorului este sumar, schitat numai prin doua epitete - "fata blânda si "barba alba", deoarece intentia creatorului popular a fost aceea de a evidentia însusirile morale de exceptie ale personajului. Gestul de a se închina dimineata la icoane întareste ideea credintei pentru care se jertfeste domnitorul român.
Hotarât, atunci când vede turci în curtea palatului se pregateste de aparare, mobilizându-si fiii prin verbe la imperativ. Prins si dus la Istanbul nu accepta propunerea sultanului de a renunta la credinta sa si alege moartea sa si a fiilor sai în schimbul lepadarii de credinta stramoseasca. Chiar daca aparitia calailor este impresionanta, domnitorul are taria de caracter de a nu se supune.
Ca în orice balada, tensiunea creste de la un moment la altul si atinge un punct de mare intensitate prin relatarea amanuntita a scenei sacrificarii copilului mijlociu. Portretul acestuia, creionat prin detalii - epitete - sugereaza gingasia si nevinovatia: "cu par neted si galbui", având si rolul de a evidentia ferocitatea sultanului.
Repetitia vorbelor domnitorului: "Doamne! Fie-n voia ta!" sugereaza durerea care sfâsia sufletul tatalui, a carui singura consolare era credinta în Dumnezeu. Desi sultanul, înainte de a-i ucide ultimul fiu, îi repeta propunerea, nestramutat în hotarârea sa, Brâncovanul încearca sa-si îmbarbateze fiul înaintea mortii,, amintindu-i ca numai sacrificându-se va primi rasplata divina.
Scena decapitarii ultimului fiu amplifica tragismul baladei. Folosirea epitetelor alaturate unor substantive diminutivale -"blândul copilas", "dragul tetei fecioras" - au darul de a exprima suferinta domnitorului, care crestea o data cu fiecare sacrifiu. El îsi exprima durerea, adresându-se lui Dumnezeu, iar autorul anonim o reda prin versurile:
"Brâncovanul greu ofta / Si din gura cuvânta", "Brâncovanul greu ofta / Si din suflet cuvânta", "Brâncovanul greu ofta / Si cu lacrimi cuvânta". Dupa moartea ultimului fiu, durerea sa maxima este redata prin metafora "inima-i se despica", urmata de o serie de gesturi disperate, evidentiate printr-o însiruire de verbe: "se arunca", "bocea", "saruta".
Demnitatea pe care o dovedeste Constantin Brâncovanul este sugerata si de faptul ca acesta, desi se afla în situatie limita, nu se adreseaza cu nici o formula umila sultanului, ci, în final, dupa moartea copiilor, îsi exprima ura: "tâlhari pagâni, "feciori de câini". El însusi, în chinurile mortii, îsi sustine credinta.
Pe parcursul întregii balade, Constantin Brâncovanul se dovedeste un personaj exceptional, ale carui însusiri morale se subordoneaza credintei în Dumnezeu.
In antiteza cu Brâncovanul, este sultanul care întruchipeaza raul. Puterea îl dezumanizeaza si face din el un tiran feroce, care asista impasibil la crimele pe care le ordonase.
La întâlnirea cu Brâncovanul, sultanul, suparat pe domnitorul român, i se adreseaza cu formula dispretuitoare "Brâncovene Constantin / Boier vechi, ghiaur hain", apoi, impresionat de taria de caracter a domnitorului, înainte de a ordona omorârea ultimului fiu, îi repeta propunerea, iar formula de adresare reflecta consideratie: "Brâncovan Constantin / Boier vechi si domn crestin".
Când îsi dau seama ca nimic nu poate îngenunchea vointa lui Brâncovanu, turcii îsi exprima ura si verbal: "Ghiaur vechi, ghiaur hain".
Sultanul reprezinta stapânul orgolios, însetat de putere, capabil de orice cruzime atunci când poruncile nu-i sunt ascultate.
Arta creatorului popular se manifesta prin îmbinarea modurilor de expunere. Predomina naratiunea, prin care sunt relatate întâmplarile într-o gradare ascendenta. Descrierea ocupa putin loc în balada, ea fiind folosita doar pentru a prezenta trasaturile fiilor de domn, evidentiind dragostea tatalui si atitudinea plina de compasiune a autorului. Dialogul are rol preponderent în caracterizarea celor doua personaje care se confrunta moral, Constantin Brâncovanul si sultanul.
Fiind o creatie populara, la nivel lexical se remarca numeroase elemente de "oralitate": "constructii interogative" -"Adevar e c-ai chitit / Pân a nu fi mazilit / Sa desparti a ta domnie / De a noastra-mparatie?" -; "constructii exclamative" -"Doamne! Fie-n voia ta!"; "substantive în vocativ si interjectii" -"Alelei! tâlhari pagâni! Alei...", "regionalisme si arhaisme".
Balada este saraca în figuri de stil, fapt explicabil prin intentia autorului de a reda senzationalul întâmplarilor si a accentua framântarile sufletesti ale personajului, cu scopul de a impresiona si a imprima în memoria colectiva o întâmplare deosebita si un personaj exceptional din trecutul istoric al tarii.
|
|
