|
Acasa » REFERATE » CRONICA DE FAMILIE REFERAT
CRONICA DE FAMILIE REFERAT
Referat "Cronica de familie" de Petru Dumitru
Cand aparea, pe la mijlocul anilor '50, "Cronica de familie" a lui Petru Dumitru, romanul nostru numara doar doua incercari mai importante de reconstituire a istoriei unei familii si prin ea, a istoriei sociale: Comanestii si Halipii.
"Cronica de familie" face parte dintre putinele romane fluviu ale literaturii romane. Nicolae Manolescu o situeaza in continuarea unor modele europene remarcabile: Balzac, Zola, Tolstoi, cu virtuti semnificative pentru proza moderna, pe liniile analizate de R. M. Alberes in "Istoria romanului modern", dar si in seria marilor romane romanesti de familie: ciclul Comanestilor de Duiliu Zamfirescu si ciclul Hallipa de Hortensia Papadat-Bengescu.
"Cronica de familie" debuteaza cu o intamplare din anii 1862-1863, din epoca in care se petrecea actiunea "Elenei lui Bolintineanu", in care soarta Davidei, fiica lui Alexandru Cozianu si viitoarea sotie a lui Lascarus Lascari, e strans legata o clipa de miscarea conservatorilor contra reformelor lui Cuza si de asasinarea lui Barbu Catargiu [in roman, Serban Vogoride, si se incheie, prin anii 1953-1954. odata cu tineretea sculptorului si muzicianului Pius Dabija, stranepot al aceluiasi Alexandru Cozianu, tatal Davidei. In cei nouazeci de ani, familia Cozianu este contemporana cu trei razboaie, cu mai multe rascoale taranesti, cu grevele si agitatiile muncitoresti din anii 20-30, cu dictatura regala si cu regimul antonescian, cu evenimentele din 1944 si din deceniul care urmeaza.
Miscarea planurilor este transpusa pe un ritm alternativ foarte simplu: scene de familie, constituite dupa un procedeu mai degraba teatral, intr-un interior de salon, rareori in exterior, cu mijloace si tehnici ale filmului, sant alternate cu secvente de pe scena politica: din Parlament, din institutiile statului, ceea ce ne da o perceptie clara a perspectivelor, o determinare implacabila a personajelor, pozitionate, cu destinele lor cu tot, in functie de conditia sociala, de clasa din care fac parte.
Ca in toate romanele de acest fel, viata familiala si cea politica se impletesc. Bonifaciu Cozianu face cariera ca membru al Partidului Conservator. Elena Varvoreanu, fata Davidei, isi insuseste caseta cu bijuteriile de familie ale surorii ei pe care o asasineaza, profitand de dezordinile provocate de rascoala din 1907. Un Duca, ruda prin alianta cu Cozienii, isi tradeaza tara in primul razboi mondial, la care participa numerosi directi si colaterali ai familiei, in transee sau la statul major, jucand pocher la popote, complotand, facand curte femeilor sau murind de gloantele inamice. Dupa razboi, Elvira, fata Elenei Varvoreanu, incearca sa ajunga in patul lui Carol al II-lea, iar Serban Romano, strenepotul Davidei, face studii in Germania in anii ascensiunii nazismului. Un alt Cozianu, Dimitrie, lucreaza ca "specialist burghez" in guvernul doctorului Petru Groza. Si asa mai departe.
Sa analizam mai indeaproape tehnica acestor impletiri de planuri in cel dintai [si unul dintre cele mai reusite] episod al serialului, intitulat, dupa numele protagonistei, "Davida". Observam impletindu-se doua perspective intrucatva diferite: cea de cronica si care poarta in istorie, in evenimente cunoscute, in politica; cea a romanului obisnuit cu intriga precisa, fie el de moravuri, de dragoste, social, familial, de formatie sau altfel. Ambele folosesc procedee consacrate. Iata cronica, imprumutandu-le pe ale ei din romanul postbalzacian: comentarii, rezumate, anticipatii, biografii si chiar documente reale. Duiliu Zamfirescu ii banuia valoarea citand ordine de zi veritabile in romanul sau. Sensul documentelor este de a face credibila istoric fictiunea propriuzisa, de a o incadra si justifica.
Elementul cel mai frapant in portrete este predominanata trasaturilor fizice. Senzualitatea, cruzimea, frica, posomorala par incrustate in pielea, ochii, obrajii, umerii personajelor. De cate ori apare un personaj, el isi pune in evudenta tema: este ca o parola de recunoastere. O asemenea tema este in cazul Herminiei Marchand, guvernanta in rochie neagra si guler alb a Davidei, "gheata". Femeia are ochi verzi de gheata, un ton al vocii glacial si vibrant, un ras rece, silnic. Aceste epitete insotesc corpul ei de o fermitate necrutatoare, asemeni unei vergi de otel.
Tema Davidei este, pana la un punct, gandita prin contrast cu a Herminei: "focul". Ochii tinerei sant arzatori, privirea fulgeranda. E o faptura salbatica. aprinsa. Pe Vogoride il iubeste cu inflacarare si il uraste la fel. Intalnindu-l, dupa ce afla relatia lui cu Sofia, "il mistui cu o privire arzatoare".Ura Herminei ingheata, a Davidei frige. La manie obrajii Herminei palesc, ai Davidei se fac rosii. Cnad cele doua femei se infrunta, ne dam seama ca de fapt fata-n faata stau temele lor.
Lumea zugravita in "Crinica de familie" este de animalitate rafinata si aproape lipsita de suflet; sentimentele ei se reduc la instinctul primar al vicleniei, la o strategie a disimularii asemanatoare schimbarii pielii de catre cameleon. Metarmofoza romanului balzacian se face in sensul inlocuirii moralului cu senzorialul. Personajele nu mai santtipuri morale, ci fiziologice. Deja la Hortensia Papadat-Bengescu o clasificare a lor in sanatosi si bolnavi, apare mai pertinenta decat aceea in buni si rai. O interesanta traditie exista in romanul nostru, care situeaza nivelul observatiei in plan senzorial [acesti oameni au numai senzatii] si estetizeaza uratul, oferindu-si extraoedinare spectacole ale abjectiei fizice si ale grotescului. Un atent ochi artistic descopera, si in "Craii" lui Mateiu Caragialesi in "Cronica de familie", anomalia trupilui, totdeauna cu o clipa mai inainte ca simtul moral sa fie alarmat de degradarea sufletului. Nota caricaturala a portretului e cel dintai semn.
Caricatura, satira, sarcasmul asigura o armatura puternica si elastica prozei din "Cronica", neangaduindu-i nici o clipa sa alunece in moliciunea unei arte doar abundenta, de fastuoasa descriptie. Linia intrigii ramane precisa, ca si cea a portretului. Epicul e o coarda bine intinsa, cu solutii neprevazute, cateodata bruste, fara prisosuri. In structura scenariului se recunoaste taietura decisa din portretistica. Din cateva miscari, se cshiteaza subiectul si se ajunge repede la starea de criza. Nici loviturile de teatru nu lipsesc. Aceasta proza "musclee", energica, vivace, conflictuala, se sprijina, psihologic pe doua atitudini fundamentale: trufia aristocratica si nevoia de dominatie. Cozienii stapanesc prin orgoliu de casa, fie ca urmaresc satisfacerea unor pofte trupesti [dragostea e limitata la carnalitate, e o boala, la Davida, la Augusta, la Elvira, la Dimitrie Cozianu, la Ghighi Duca etc.], fie a unor ambitii politice [la Bonifaciu Cozianu, la Serban Vogoride etc.]. Romanul doric, unul al energiei vitale, apare despuiat, redus la esenta, populat cu indivizi fara alte sentimente decat intersul imediat si ale caror raporturi sant ele insele descarnate, golite de orice afectivitate, gratuitate sau altruism. Numitorul comun este violenta.
Cele doua mii de pagini ale cronicii sant divizate in douazeci si patru de mici romane, relativ autonome. Valoarea timpului apare schimbata: nu mai conteaza imensa si rabdatoarea desfasurare, nici detaliile stranse meticulos, pas cu pas. Intriga fiind concentrata si detaliile capatand aspect poetic [proustian], istoria pare spusa pe scurt, ca intr-o pagina de "Larousse". Timpul nu mai are rabdare in "Cronica de familie" a lui Petru Dumitru: viziunea nu mai e aceea a istoricului vechi, pedant si constiincios, animat de sentimentul euforic al unei lumi in ascensiune, ci a unuia modern, privind destinul unei clase [aristocratia autohtona] din perspectiva sfarsitului ei, rapid si catastrofic.
Cand totul s-a consumat, vitalitatea inceputurilor ca si morbiditatea sfarsitului, cand clasa si-a stins ultimile energii si a parasit scena istoriei, nu-i mai ramane istoricului, dupa ce a relatat totul, decat sa-si cheme inca odata actorii la rampa, ca sa salute publicul: pe dinaintea ochilor nostri trec, pentru ultima oara, in "Index" numele cele mai importante. Romanul doric e o lume uriasa, variata. Cititorul trebuie sa aiba sentimentul ca participa la viata ei, ca a intrat, macar odata, impreuna cu personajele, in marile familii a caror cronica i-a fost spusa.
Cortina cade peste tabla de materii, care nu e insa pur si simplu aceea a "Cronicii de familie", dar una a romanului doric in intregul lui, cu temele si formele sale, uneori cu titlurile sale [de glorie]: "Viata lui Bonifaciu Cozian", "O calatorie de placere", "Bijuterii de familie", "Viata la tara", "Mizeriile razboiului", "Placerile tineretului", "Cariera lui Dimitrie Cozianu", "Boierii vechi si noi".
|
|
