|
Acasa » REFERATE » DE-ABIA PLECASESI, REFERAT, TUDOR ARGHEZI
DE-ABIA PLECASESI, REFERAT, TUDOR ARGHEZI
Referat " De-abia plecasesi" de Tudor Arghezi
De-abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci./ Te urmaream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capat, prin trifoi./ Nu te-ai uitat o data înapoi!
Ti-as fi facut un semn, dupa plecare,/ Dar ce-i un semn de umbra-n departare .
Voiam sa pleci, voiam si sa ramai,/Ai ascultat de gândul cel dintai./Nu te oprise gândul fara glas.
De ce-ai plecat ? De ce-ai mai fi ramas?
Publicata în 1936, în volumul "Poeme noi", elegia "De-abia plecasesi", ilustreaza o tema mai putin cercetata a poeziei argheziene, tema erotica. Evocarea iubirii implica regretul, întretinut de sentimentul apasator al neîmplinirii, dar si interogatia dilematica, de natura sa sugereze contradictoriul unei trairi dramatice, ravasirea interioara stârnita de întrebarile ce se succeda chinuitor:
"Voiam sa pleci, voiam si sa ramâi/Ai ascultat de gândul cel dintâi/Nu te oprise gândul fara glas./De ce-ai plecat ? De ce-ai mai fi ramas ?"
Arghezi aduce în prim-plan problema iubirii ca relatie. Sentimentul iubirii neîmplinite pare a fi legat de constatarea ca actul comunicarii nu este total, ci ramâne în ordinea exterioara, a gândului rostit, fara acces la ordinea interioara, a "gândului fara glas". In absenta comunicarii esentiale, adica a uneia indiferente la "discursul îndragostit" exterior si vibrând la inefabile latente, se justifica sensul de inutilitate din întrebarea finala: "De ce-ai mai fi ramas?".
Ruptura care intervine într-un moment de indecizie, "voiam sa pleci, voiam si sa ramâi", acuza limitele si inconsistenta relatiei ce capata aspectul unei simple desfasurari în planul sarac al aparentelor. Reprosul, "Nu te-ai uitat o data înapoi !", îsi face loc pentru a amenda lipsa îndoielii, fertila în ordine existentiala, si, prin urmare, suficienta în receptarea unei situatii limita. Este sugerata astfel o anumita modalitate de întelegere a iubirii ca relatie absoluta, instaurata prin comunicarea dincolo de "gândul rostit". Numai aceasta forma de comunicare, prin conectarea la viata interioara a celuilalt, este de natura sa conduca la o unitate reala a cuplului, sa înalte dualul la unitate.
|
|
