|
Acasa » REFERATE » DRUMUL LUI NICA LA SOCOLA, AMINTIRI DIN COPILARIE
DRUMUL LUI NICA LA SOCOLA, AMINTIRI DIN COPILARIE
Referat, Amintiri din copilarie, Drumul lui Nica la Socola
(Etapele, starile sufletesti ale personajului si semnificatia drumului)
Amintirile. Intâiul roman al copilariei din literatura noastra, este în acelasi timp si o imagine luminoasa a satului moldovenesc, pastrator al traditiilor si al credintelor populare. Este urmarit drumul în viata al eroului Nica al lui Stefan al Petrei si al Smarandei Creanga, de când începuse "a merge copâcel" tinându-se de "prichiciul vetrei cel hmuuit" din casa parinteasca de la Humulesti, pâna când, ajuns "holtei", din pacate, trebuie sa-si paraseasca cu greu satul pentru a pleca la Iasi, dupa hotarârea mamei sale.
Pe lânga imaginea satului natal asupra careia revine neancetat scriitorul, drumul scolilor urmate de Nica, la Humulesti, Brosteni, Târgu-Ncamt, Falticeni si Socola, ocupa un loc important în opera.
Ultimul capitol începe cu o emotionanta evocare a satului natal, în detaliile sale caracteristice, si a oamenilor de care se simte legat prin toate fibrele sufletului sau. Este acel spatiu unic, binecuvîntat si ocrotitor al copilariei, în care a trait bucuriile vârstei lipsite de griji si de care nu vrea sa se desparta.
Refuzul lui Nica de a-si parasi satul este sugestiv subliniat printr-o tripla comparatie: "Cum nu se da scos ursul din bârlog, taranul de la munte stramutat la câmp, si pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, asa nu ma dam eu dus la Humulesti in toamna anului 1855, când veni vremea sa plec la Socola, dupa staruinta mamei".
Motivele refuzului sau de a-si parasi satul sunt prezentate cu elocventa si umor. Eroul era legat afectiv de sat, de familie, de tovarasii sai de joaca. Ii placeau oamenii veseli, atmosfera de sarbatoare, ce domnea în desfasurarea tuturor datinilor stravechi: sezatori, claci. hore. Nica era în plus la vârsta primelor iubiri ("eram si eu holtei, din pacate"), când gândea cu nostalgie la primele saruturi furate fetelor din sat si la doinele de dragoste si dor ale lui Mihai "scripcariul". Un alt motiv de neliniste era distanta mare dintre Humulesti si Iasi, în comparatie cu Târgu-Neamt sau Falticeni, unde fusese plecat la scoala. La acestea se adauga spaima provocata de ideea plecarii într-un "loc strein si asa departat", încât legaturile sale cu satul le simtea rupte pentru totdeauna: "Iasii pe care nu-i vazusem niciodata, nu erau aproape de Neamt, ca Falticenii.. ".
Nereusind sa o înduioseze pe Smaranda, care ramâne neclintita în hotarârea luata, în ciuda deznadejdii lui Nica ("- Nu ma duc, mama, nu ma duc la Socola, macar sa ma omori! ziceam eu plângând cu zece rânduri de lacrimi"), eroul accepta cu durere si "amaraciune " sa plece ca doar "ursul nu joaca de bunavoie ".
Partea a doua a ultimului capitol prezinta drumul lui Nica însotit de Zaharia lui Gâtlan de la Humulesti la Socola, in caruta lui Mos Luca, "cu caii lui ca niste zmei". Aceasta etapa reprezinta continuarea drumului simbolic în viata.
Plecarea are loc, semnificativ, într-o dimineata de sarbatoare, "de Taierea capului sfântului Ioan Botezatorul", când "fetele si flacaii gatiti frumos", "foiau prin sat cu bucuria zugravita pe fete ", sporind tristetea si amaraciunea celor doi care îsi luasera ramas bun de la parinti "cu ochii înecati in lacrimi" si plecau la drum "suparati si plânsi ca vai de ei". Contrastul dintre veselia si aerul de sarbatoare ce domneau în rândul celor ce ramâneau, in comparatie cu durerea celor ce plecau "ghemuiti" în caruta lui mos Luca, "ducandu-se surgun dracului pomana", accentueaza dramatismul situatiei.
Tristetea si supararea lor cresteau "la culme ". Sentimentul dezradacinarii se accentua auzindu-l pe mos Luca "pomenind cu drag" de întoarcerea acasa si pe masura ce se îndepartau de "satele si locurile frumoase " pe care le cunosteau si "tot altele necunoscute li se înfatiseau înainte"
Dureroasa despartire de meleagurile natale apare sub forma dorului coplesitor, izvorând în suspinul adânc pentru "fiecare fântâna, pârau, valcica, dumbrava" ce lasau în urma si în navalnica dorinta de a se întoarce chiar atunci înapoi, daca nu s-ar fi rusinat de mos Luca.
Au facut un scurt popas la "podul de la Timisesti", de pe "apa Moldovei" si au pornit-o apoi spre Motca. Dupa ce au urcat "codrii Pascanilor", au aruncat o ultima privire înapoi, plina de jale, spre muntii Neamtului. Uriasii munti se profilau în zare ca un ultim simbol vizibil al frumusetii si al maretiei tinutului natal lasat în urma, purtând în sine o taina unica, aceea a legaturii eterne a oamenilor cu aceste locuri. Coborând spre Pascani si muntii disparând la orizont, marturisira "cu glasul aproape stins", cu o coplesitoare tristete si resemnare ca "înstrainarea" lor era definitiva si "hotarâta pentru cine stie câta vreme!"
Pâna aici drumul a fost facut cu privirea întoarsa înapoi spre satul lasat în urma, eroul resimtind o tristete coplesitoare. In popasul de noapte_de la Blagesti, la casa unui rotar, chinuiti de tantari, gandul lor s-a intors din nou cu nostalgie in urma, la meleagurile natale. Prin intermediul lui mos Luca se face elogiul frumusetii si al bogatiei tinuturilor de munte in comparatie cu cele de la ses: "Apeles-s dulci, limpezi ca cristalul si reci ca gheata; lemne de ajuns; vara, umbra si racoare în toate partile; oamenii mai sanatosi, mai puternici, mai voinici si mai voiosi, iar nu ca isti de la câmp". Concluzia lui mos Luca este evidenta: "N-as trai la camp, Doamne fereste!". Autorul înfatiseaza cu haz popasul de la Blagesti, adâncind si mai mult diferentele dintre viata câmpeneasca si cea de la munte: "Dar vai de masul nostru! Aici pe prispa unui notariu, putin de nu era sa ramânem chiori". Astfel se explica graba lor de a-si continua drumul lasând aceste locuri neprimitoare înainte ca Luceafarul-de-ziua sa fi rasarit. Aprobarea lui mos Luca le scurteaza chinul în aceasta lume inospitaliera: "- Ca bine zici, dascale Zaharie! parca t-a iesit un sfânt din gura!" Cuvintele sale exprima orgoliul humulesteanului fata de satul natal si dorinta sa de a se întoarce cât mai grabnic acasa.
De frica laiesilor din Ruginoasa, s-au întovarasit cu niste oameni care carau sindrila, au si ajuns la Targul frumos, unde au "injunghiat cativa harbuji" de si-au potolit foamea si setea. Drumul este greu, dar mai grea este despartirea de sat si ironia oamenilor pe care cei doi baieti o înfrunta rusinati. Atrasi de întâmplarile si oamenii întâlniti în cale, durerea si amaraciunea lor se risipesc încetul cu încetul. Drumul pâna la Iasi se dovedeste a fi o calatorie cu peripetii, relatata cu verva si umor de catre autor. La intrarea în Iasi pe "rohatca Pacurari", la asfintitul soarelui "un flacaoan" i-a luat în râs "cum se cade" zicând: "- Mosule, ie sama de tine bine telegarii ceia, sa nu ieie vânt; ca Iasul ista-i mare si, Doamne fereste, sa nu faci vro primejdie!.. " Patania îl necajeste pe mos Luca si replica acestuia este de un umor savuros: "Dac-ar sti el, chiolhanosul si ticaitul, de unde-am pornit asta-noapte, s-ar strânge lioarba acasa, n-ar mai dârdai degeaba asupra caisorilor mei!".
Desi nu venea prima data la Iasi, mos Luca era "tulburat din cale-afara" vazând ca îi ieu oamenii tot peste picior ". Supararea sa sporeste însa când se simte abandonat chiar de tovarasii sai de drum. Se acoperisera cu "un tol" si Nica îl sfatuieste "cam cu sfiala": "-Mos Luca, de te-a întreba cineva, de-acum înainte, de ce trag caii asa de greu, sa spui ca aduci niste drobi de sare. ., si las daca nu te-a crede fiecare!" Este o noua lovitura, cu atât mai grea, cu cât mosneagul o primeste din partea alor sai, dar care marcheaza si regasirea echilibrului sufletesc propriu adolescentei.
Dupa atâtea peripetii, ajung noaptea târziu, în "cieriul Socolei". Acolo îi impresioneaza tabloul dascalimii, adunate din toate partile Moldovei, tablou prezentat cu un umor putin caricatural: unii mai tineri, dar cei mai multi mai vârstnici "cu niste târsoage de barbe cât badanalele de mari!", stând laolalta si preoti si mireni "si marturisindu-si unul altuia pacatele", cum noteaza scriitorul.
Astfel se încheie drumul de la Humulesti la Socola, parasirea satului natal, a spatiului copilariei fericite. O data cu sfârsitul drumului se încheie copilaria eroului. Sosirea la Socola marcheaza intrarea într-un alt spatiu, cel al orasului, care se asociaza cu o alta vârsta, tineretea.
|
|
