|
Acasa » REFERATE » DUBLA INTENTIE A LIMBAJULUI SI PROBLEMA STILULUI TUDOR VIANU
DUBLA INTENTIE A LIMBAJULUI SI PROBLEMA STILULUI TUDOR VIANU
Referat "Dubla intentie a limbajului si problema stilului" de Tudor Vianu
Care este importanta si valoarea unui savant ca Tudor Vianu în istoria literaturii si culturii românesti o spune în primul rând opera lui si ecourile acesteia în timp. Filolog, teoretician, publicist, eseist, filosof, stilistician, estetician, Tudor Vianu descinde din scoala maiorescianâ fiind însa un autentic inovator si un erudit care a încercat a crea un sistem esteic.
Studiul "Dubla intentie a limbajului si problema stilului", constituie o teoretizare expozitiva pentru volumul "Arta prozatorilor români" (1941), "carte capitala" (Henri Zalis) întâmpinata cu unanima apreciere în epoca si ramasa un punct de referinta al stilisticii estetice, între lucrari ca: "Dualismul artei" (1925), "Fragmente moderne" (1925), "Arta si frumosul, idealul clasic al omului" (1934), "Estetica" (1934) si Probleme de stil si arta literara (1955), "Problemele metaforei si alte studii de stilistica" (1957), "Studii de literatura universala si comparata" (1960), "Arta prozatorilor români" e rezultatul unui travaliu de douazeci de ani. Esentiala inovatie pe care o opereaza autorul în domeniul stilistic se afla la nivelul gruparilor de scriitori care aici se face pe verticala, în functie de tendinte, afinitati, înrudire a evolutiilor individuale.
Pornind de la o recunoscuta problema a stilisticii teoretice, aceea a dublei intentii a limbajului, studiul cu acest titlu ajunge în final la definirea stilului si la enuntarea a doua principii ce stau la baza analizei scriitorilor (60 la numar) pe care îi cuprinde volumul.
Explicatia e însotita de exemple si pe cât de succint, pe atât de convingator este demersul teoretic. Cele doua intentii ale limbajului, solidare, dar si diferite în acelasi timp, sunt acelea de a comunica si de a reflecta. Prin urmare, "cine vorbeste comunica si se comunica,"; sau, cu alte cuvinte, limbajul îndeplineste doua functii: cea "tranzitiva" si cea "reflexiva,", doua functii în relatie directa cu faptul de a organiza "un raport social" sau de a elibera "o stare sufleteasca". In legatura cu cele enuntate, Vianu precizeaza: "Se reflecta în el, în limbaj, (n.n.) omul care îl produce si sunt atinsi, prin el, toti oamenii care îl cunosc. In manifestarile limbii radiaza un focar interior de viata si primeste caldura si lumina o comunitate omeneasca oare-care".
Esteticianul discuta mai departe raportul dintre cele doua intentii. El este de inversa proportionalitate. Aceasta înseamna ca pe masura ce valoarea "tranzitiva" creste, cea "reflexiva" scade, ca o formulare cu un grad de generalitate mare a sacrificat adevarul ei subiectiv. Aici autorul studiului exemplifica prin enunturi din domeniul matematicii si al fizicii care se pot "transmite oricarei inteligente omenesti", dar care nu comunica nici un "reflex", al intimitatii celui care le emite. Nu la fel se întâmpla în cazul unui fapt poetic de limba, a carui circulatie e mult mai restrânsa, pentru ca "nu toti cititorii/.../ vor putea realiza intentia lui reflexiva". Tranzitivitatea unui enunt poetic e deci mult mai scazuta în favoarea reflexivitatii lui.
Un alt raport luat în discutie este acela al cooperarii celor doua intentii ale limbajului. Excluzând faptele lingvistice din domeniile stiintifice, ca legi generale în care reflexivitatea lipseste cu desavârsire, autorul precizeaza ca pretutindeni altundeva cele doua intentii colaboreaza. Chiar daca reflexivitatea e atenuata - ceea ce se întâmpla în limba comuna, practica,- dar si în scrisorile de afaceri sau de politete. Ea exista, totusi, dincolo de conventionalismul lor.
Dar esteticianul îsi propune sa discute si aspectul reflexivitatii absolute. Exemplul delirului unui nebun si al "automatismului psihic" sau al "dictarii subconstientului" în poezia suprarealista au ca efect "desocializarea expresiei". Textul obscur e acela nascut din adâncimi mult prea intim subiective si de aceea comunicarea cu altii nu se mai reali zeaza.Dimpotriva, interesul scriitorilor pentru accesibilitate determina scaderea valorii reflexive si deci superficialitate si conventionalism. Acestea sunt, deci, cele doua pericole care ameninta textul literar: obscuritatea si superficialitatea
.
Pentru a demonstra ca "peste stirea nuda se adauga aureola unei ambiante subiective". Tudor Vianu exemplifica printr-un pasaj sadovenian în care distinge expresiile cu valoare tranzitiva îmbogatite de intentia reflexiva ce se resimte la nivelul expresiei.
Aici esteticianul ajunge la definirea stilului.Mai întâi stilul este, scrie esteticianul, "ansamblul notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobândeste un fel de a fi subiectiv, împreuna cu interesul ei propriu-zis artistic". El "este si expresia unei individualitati", dar, desi afirmatia a mai fost facuta (în alti termeni) de catre diversi teoreticieni, ea nu e suficienta, întrucât, asa cum o dovedesc stiintele sociale moderne, individualitatea este produsul "de interferenta a mai multor feluri generale de a fi". De aici posibilitatea si necesitatea de a introduce în anumite curente intelectuale, morale si estetice scriitori comentati. Existenta stilurilor si a curentelor e la fel de autentica precum este existenta individualitatii.
Prin urmare, studiul aplicat operei scriitorilor în "Arta prozatorilor români" are în vedere nu numai "particularitatea lor stilistica individuala", ci si "curentele stilistice care îi cuprind".
Conceput ca preambul si avertisment al volumului amintit, dar si ca studiu teoretic detasabil de acesta, "Dubla intentie a limbajului"... delimiteaza câteva idei ce se pot constitui în premise ori principii ale studiului analitic asupra textului literar. Si daca acest studiu si acest demers analitic pe care îl regasim la nivelul volumului nu s-au perimat, aceasta se datoreaza, dupa cum bine observa Serban Cioculescu, culturii estetice a lui Vianu, stiintei lui superior pedagogice si, adauga Henri Zalis, metodei.
La nivel teoretic, Vianu îmbogateste cu aceste idei principiile enuntate si discutate în capitolul Stilistica din "Estetica" si, în cursul de stilistica predat în 1942-1943, revine si nuanteaza.
Dincolo de nivelul teoretic, strategiile esteticianului si stilistului, instrumentele investigarii au dus la analize deosebit de valoroase pentru cunoscatorul de literatura si pentru specialisti.
|
|
