|
Acasa » REFERATE » EMINESCU SI POEZIA POPULARA INSPIRATA DIN FOLCLOR
EMINESCU SI POEZIA POPULARA INSPIRATA DIN FOLCLOR
Poezia populara
Relatia cu folclorul si mitologia autohtona
Secolul al XIX-lea poate fi considerat secol al folclorului. Acum se manifesta un interes nemaiîntâlnit pentru creatia populara, pentru graiul poporului. Un nou izvor de inspiratie - "pururea reantineritor", cum îl numeste Eminescu, si egalând, în conceptia sa, modelul antichitatii - este chemat sa dea culoare, si prospetime ideii de natiune, sa individualizeze un popor.
Preocuparea lui Eminescu pentru folclor pare sa fi fost foarte timpurie. Basmele si eresurile i-au încântat copilaria, caietele de, mai târziu sunt pline de proverbe, zicatori, irmoase[ primul vers sau prima strofa dintr-o cantare bisericeasca] si cântece de lume. Spre deosebire de Alecsandri — de numele caruia se leaga excelenta varianta a "Mioritei" precum si culegerea de "Poezii poporale" "adunate si îndreptate" —, Eminescu se apropie de creatia populara cu pasiune de artist, dar si cu scrupulozitatea cercetatorului. El întelege sa culeaga folclorul în starea sa genuina [naturala, veritabila] (încearca "a da icoana locului prin culegerea exacta a formelor caracterissice ale gândirii poporului"), sa preia si sa valorifice motive folclorice continuând si ducând spre desavârsire cântecul popular ("Literatura populara nici nu se poate numi altceva decât sau cugetarea si productele fanteziei poporului însusi, cari devin literatura în momentul în care se reproduc prin scriere, sau produceri a clasei mai culte, cari se potrivesc însa asa de bine cu gândirea poporului, încât, daca acesta nu le-au facut, le-au putut însa face".
In aceasta acceptiune, pentru Eminescu sunt scriitori de literatura populara: Anton Pann, Vasile Aaron, Ioan Barac, C. Negruzzi, V. Alecsandri , Creanga) si sa comenteze cu argumente teoretice "fenomenul folcloric si însemnatatea sa pentru statura unica a unui neam ("Farmecul poeziei populare îl gasesc în faptul ca ea este expresia cea mai scurta a simtamântului si a gândirei. Lasând la o parte tot ce e nenatural, ea nu este decât limba simtamântului, si pentru ca aceasta limba sa fie totdeauna curata, adeseori se renunta si la rima, si cautându-se cuvântul cel mai apropiat nu se impune nici o sila la construirea versului". El recomanda scriitorilor sa se adape "La izvorul curat ca lacrima si mai pretios ca aurul al poeziei noastre populare".) Eminescu nu imita si nu "îndreapta" cântecul popular. El se "alipeste" spiritului popular extragand putere elementara, muzica, plasticitate, fragezime si vioiciune. La "petrecerile poporale" Eminescu se simte parte a unei totalitati: "e ceva dumnezeiesc în acest sentiment" - noteaza el.
Vasile Alecsandri se pastra într-o admiratie detasata fata de poezia "poporala", recunoscându-i frumusetea intrinseca, dar fara sa adânceasca anume întelegerea "sufletului stramosesc".
Pentru Eminescu folclorul reprezinta "pamântul originar" asupra caruia intervine modelator cu forta sa creatoare si pe care se poate altoi si bogata sa cultura apuseana. Legatura cu folclorul este cea care legitimeaza opera marilor scriitori. Shakespeare este mare si dureaza fiindca "a fost cu poporul sau prin escelinta".
Cultul pentru poezia populara, pentru vechile scrieri si pentru istorie ("iubirea de patrie e iubirea trecutului") este cel care poate conduce la "reconstruirea nationalitatii române", ca "ea însasi sa se recunoasca, sa-si vie în fire". O literatura este puternica si sanatoasa daca "intra cu radacinile în pamântul, în modul de-a fi al poporului". Ea poate accede la caracterul de literatura nationala daca stie sa valorifice "comoara si puterea limbistica", felul stilului si expresiunea poporului:
"Ceea ce voim însa sa amintim scriitorilor nostri în genere sunt urmatoarele: Nu în imitarea formelor straine consista adevarata propasire. Luati de la strain gustul de a pili si a lucra cu dalta toate scrierile voastre, luati de la ei iubirea de adevar, lipsa de suficienta, respectul ce ei îl au atât pentru obiectul pe carc-l trateaza, cât si pentru publicul caruia se adreseaza. Dar o adevarata literatura, trainica, care sa ne placa noua si sa fie originala pentru altii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui."
|
|
