|
Acasa » REFERATE » ENIGMA OTILIEI REFERAT
ENIGMA OTILIEI REFERAT
Referat "Enigma Otiliei" de George Calinescu
A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romaul prezinta viata burgheziei bucurestene din prima jumatate a secolului nostru. Cel mai potrivit preambul pentru explicarea sensului fundamental antitetic al romanului lui G.Calinescu, este oferit de insusi textul pro-domo al romancierului, publicat in revista "Viata romaneasca" in 1938. Romanul este toata naratiunea simpla, neostenita a unui eveniment clar de la inceput. In roman, "Nici un personaj nu poate lipsi, nici pagina nu e indiferenta. Raul nu e facut din valurile sale, ci valurile sant aspecte efemere ale raului". Romanul are "claritatea lui tematica" si aceasta izbeste pe lector, "reducerea tuturor aspectelor la un singur numitor". Luciditate trebuie sa aiba orice adevarat artist si vina romanilor e ca n-o au, ca nu stiu ce vor si nu stiu ei bine daca au sau n-au talent. "Luciditatea este o poveste. N-o au decat foarte putini si aceia sant tocmai scriitorii".
Cu privire la nota esentiala a romanului "Enigma Otiliei", autorul subliniaza ca"transfigurarea este nota esentiala". Constantinescu, profesorul de franceza, afirma just ca romanul "este construit cu un mestesug sigur si, cu o detasare epica intru totul stapana pe materialul uman atat de divers si de inchegat in fizionomia lui". I se recunoaste lui G.Calinescu talentul de "exceptional creator epic, lunga sa povestire degajand clar conturat si cu subtile nuante, in acelasi timp, o serie de tipuri psihologice de o reala viabilitate". Buna, la fel, este caracterizarea facuta lui Stanica, "tip jovial de escroc sentimental, de intermediar interlop si de intrigant pe mai multe fronturi, avocat fara procese si om de afaceri suspecte, arivist, aprig, fara scrupule", masluitor de situatii si profitor de pe urma tuturora, in galeria profitorilor caragelieni si e plamadit din pasta lui Pirgu". Tot pozitiva e optica lui Serban Cioculescu, iar in vremea noastra a lui Al. Piru, G.Ivascu, Ov.S. Crohmalniceanu etc.
Cu privire la enigma sau neenigma Otiliei, se mai discuta si azi daca este si care ar fi. Ca titlul nu s-ar potrivi continutului etc. Dar autorul a transat chestiunea din 1938: "Otilia, cei inteligenti vor fi observat, nu este personajul principal. Felix si Otilia sant acolo in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie. Voisem sa numesc cartea, "Parintii Otiliei", dar editorului i s-a parut mai sonor titlul de "Enigma Otiliei". Ironia voltaireana intervine prompt" Puteam sa-i zicem" Razboiul chino-japonez. Ei, si cei cu asta? Intitulat Istoria Frantei, Le rouge et le noir, inceteaza de a fi ceea ce este?. Singura intrebare este daca Otilia exista in limitele ei. Ea este normala, fireste si n-are nici o enigma de roman politienesc. Daca am pus acest titlu care putea sa arate asa "Enigma Otiliei ca sa se vada ca enigma este si nu este, e pentru a sugera procesele unei varste. Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede ca le are. Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi in veci fata care il va respinge dandu-i totusi dovezi de afectiune. Irationalitatea Otiliei supara mintea clara, finalista a lui Felix. Apoi Otilia, fara interes material propiu-zis, arata afectiune pentru Pascalopol. Cazul e destul de comun. Se pare ca fetele nu iubesc in chip necesar pe tinerii de varsta lor si ca barbatii in etate exercita asupra lor un curios imperiu. Asta pentru Felix este o enigma. Si apoi enigma este tot acel amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si usuratate. De ce Otilia sa-l prefere pe Pascalopol si nu pe el si, de ce apoi sa-l paraseasca pe Pascalopol pentru o relatie mai plata?. De ce la o fata asa de fina, urme de impuritate in idealuri?"
Pascalopol apare ca un personaj nou in galeria de eroi ai literaturii noastre [P.Costantinescu], nemaiantalnit in alte romane. El a fost apropiat de tipul balzacian al mosierului blazat, indiferent, idealist si idealizat. Felix are o criza profunda. "Aceasta criza a tineretii lui Felix, pus pentru intaia oara fata in fata cu absurditatea sufletului unei fete, aceasta este enigma. Enigma normala, dar nu in chip necesar superficiala, daca nu vrei cu orice chip sa faci consideratii laterale vulgare. E rostul criticului de a ghici mai departe, in adancime, ce am urmarit noi, de va fi vreo adancime".
Enigma Otiliei este considerat cel mai bun roman al lui G.Calinescu, un adevarat tablou balzacian de epoca, de la inceputul secolului al XX-lea din tara noastra, acceptat ca atare de cititori si de critica. El apartine metodei realismului, accentul cazand pe tipuri, la care observam atitudini comice si tragice, dar tendinta clasica a autorului se ridica pe planul solar al esentelor umane. Prin structura clasicista, a spus-o P.Costantinescu, el continua pe Cargiale, iar simpatia lui G.Calinescu merge spre marii romancieri europeni din secolul al XIX-lea. "Enigma Otiliei" se constituie ca un moment de aurora in proza interbelica romaneasca.
Dorinta de incadrare in mediu si timp apare de la prima fraza, citabila prin frumusetea claritatii sale, calma, cuprinzatoare, circumstatiala. Subiectul este povestit de fiecare critic literar, la fiecare noua editie si, e simplu in liniaritatea lui. Santem la Bucuresti, in iulie 1909, unde soseste de la Iasi, Felix Sima, fiu de doctor militar, cautandu-l pe unchiul sau Costache Giurgiuveanu, un batran avar din strada Antim. Ca la Balzac, urmeaza descrierea strazii, casa, interiorul, scara, mobilierul, o mare pasiune a autorului. Acest decor ii provoaca eroului o senzatie de mister, de straniu, de ceva lugubru, fantastic, ca la matusile din casa cu molii. Pasiunea arhitecturii e tipica.
De arta compozitiei, arhitectonica simetrica, se ocupa Ov.S.Crohmalniceanu. Inceputul si sfarsitul se organizeaza armonios, cu revenirea unei note, ca in muzica si, anume tema lui "Nimeni", asa de plina de sensuri adanci, aducand aminte cumva si de finalul romanului "Marile sperante" de Dickens.Iesim din roman cu acelasi concept filozofic cu care am intrat.
Apoi ii prezinta si pe protagonisti: mos Costache, sora lui Aglae, sotul sau Simion, portrete fizice din care se degaja un puternic profil spiritual negativ, sarcastic[tot mai accentuat pe parcurs]. In aceste portrete, autorul utilizeaza uneltele realismului. Totul se pregateste o analiza sociala a familiei burgheze so a obiectivelor ei materiale. Lupta pentru mostenirea banilor lui Costache devine o cursa nebuna care angajeaza viclenii si o veghe de fiara citadina astutioasa. Personajele, fiind obsedate de acapararea unor bogatii pe care se tem ca le vor pierde, devin comice, inumane, patimase fara nici o aura. Pe deasupra planeaza si stigmatul ereditatii in familia Tulea. Decorul romanului pe plan interior este familia burgheza, zvarcolirile ei, prin indivizii dezaxati si, mai putin strada, orasul in generalul sau decorativ. Portretele sant taiate insa pe un larg fundal social. Scriitorul isi poarta in suflet gloria, iar eroii isi poarta in piept destinul. Odiosul Stanica Ratiu e in competitie cu Aglae pentru dezvaluirea locului unde isi tine Costache banii, de teama sa nu-i fie furati, din care cauza nici nu-i daduse la banca [sa nu-i piarda prin falimentul bancii]. El nu poate respira aerul pur al relatiilor, ci e otravit de suspiciuni, de indelungatul atac al celor doua tabere, pe care el il simte zi de zi. In sufletul sau se da o lupta crunta intre dorinta de a lasa averea Otiliei, fiica lui vitrega, pupila sa, dar cat mai tarziu posibil si, pasiunea tipica pentru banii in sine, tezaurizarea in casa. De partea lui Giurgiuveanu stau Otilia, Felix Sima, mosierul bogat Leonida Pascalopol, care nu urmaresc bani, nu au atractie pentru placerea de a avea aur lichid. Dar cum banii sant furati din saltea de Stanica, familia Tulea ramane deceptionata. Otilia se casatoreste cu Pascalopol si incearca sa fie fericita, dupa ce a inteles ca Felix nu o poate face fericita pana nu se va realiza pe plan stiintific:" Cine a fost in stare de atata stapanire, e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor". Apoi, Otilia se desparte de Pascalopol, care o lasa libera, plecand in America de Sud, pasiune din nou vizibila la G.Calinescu si in alt roman. Stanica Ratiu se va realiza pe plan politic, ca alte personaje ale romanelor interbelice, facand cariera prin bani furati, prin abandonarea sotiei etc. Trei familii apar in roman: Giurgiuveanu, Tulea, Ratiu, dar de fapt e una singura: cea burgheza, caci teoriile despre bani ale lui Costache se vor transmite lui Ratiu, iar Tulenii cred ca numai prin bani se poate obtine totul: mariaj, inteligenta, situatie, perfectionare sufleteasca, perfectionarea spetei umane. Greseala cumplita la aceste personaje deviate de la norma etica. Ei se bizuie pe bani, nu pe ei insisi.
In romanul "Enigma Otiliei", categoriile tragic, comic, ridicol, transferul lor reciproc, intrarea unora in sfera altora se face cu abilitate incat tabloul social al epocii 1909-1922, apare cu garantia autenticitatii maxime cands e vorba de transfigurarea relatiilor pe planul fictiunii literare. Mediile sociale investigate, minutiozitatea analitica, morala, tipologia il fac balzacian.
"Enigma Otiliei" e unul din cele mai bune romane ale perioadei interbelice romanesti, model de epica balzaciana modernizata in stil clasic.
|
|
