|
Acasa » REFERATE » FLOAREA ALBASTRA REFERAT
FLOAREA ALBASTRA REFERAT
Referat "Floare- albastra" de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu a scris de-a lungul vietii, poezii filozofice precum "Luceafarul", "Scrisoarea I", poezii de inspiratie folclorica sau mitologica,"Revedere", poezii ce au ca tema natura,"Sara pe deal","Lacul", sau iubirea,Floarea albastra".
Poezia "Floarea albastra" publicata în revista "Convorbiri literare",constituie primul indiciu important al operei viitoare.
Poezia apartine genului liric,ca specie literara este idila, fiind ilustrata prin imagini artistice si figuri de stil, tablouri din natura si puternice trairi interioare, cu predilectie sentimente de dragoste.
Poezia "Floarea albastra" are la baza doua teme:tema iubirii si tema naturii, poezia sugeraza aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate împlini.
Ideea centrala exprima tristetea si nefericirea omului de geniu pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic.
Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme: "floarea",care reprezinta efemeritatea, delicatetea, fiinta care pastreaza dorintele si "albastra", reprezinta infinitul, departarile, marea si cerul.Eminescu sugereaza în titlu femeia ideala.
În continutul poeziei se dinsting doua parti structurate pe doua planuri si anume:ideea cunoasterii absolute si aceea a cunoasterii terestre .
-Iar te-ai cufundat in stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.
În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!
Cele doua ipostaze sunt despartite de reflectiile poetului din strofa a IV-a.
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
Poezia este alcatuita sub forma de monolog întrerupt de dialog.
Versificatia este trohaica, rima îmbratisata, masura de 7-8 silabe.
În poezia "Floarea albastra", Eminescu evoca amintirea unei povesti de dragoste care a esuat din cauza confuziei barbatului asupra cailor omului de a fi fericit.
Expresivitatea se realizeaza prin figuri de stil si imagini artistice.În aceasta poezie se deosebesc figuri de stil precum metaforele:"cîmpii asire", "întunecata mare", "piramidele-nvechite";metafore personificatoare: "izvoare plîng"; epitete : "bolta cea senina", "trestia cea lina", "foi de mure";aliteratii: "senina–lina"; asonante caldura-gura”; comparatii: "ca un stîlp eu stam", "rosie ca marul".
Imagini artistic-vizuale,"descrierea naturii si autocaracterizarea fetei",auditive,"izvoare plîng în vale", "si mi-i spune", tactile,
-"Mi-oi desface d-aur parul,
Sa-ti astup cu dînsul gura".
Cele trei epitete "ce frumoasa, ce nebuna dulce floare", cuprinse în versurile exclamative exprima intensitatea sentimentelor.
Epitetul cu valoare de simbol,"dulce minune", sugereza ca apropierea de fiinta iubita este egala cu miracolul, astfel încît epitetul devine metafora.
Pe lînga figurile de stil, pentru a spori expresivitatea textului, poetul foloseste un sir de motive literare cum ar fi: motivul lunii,motivul codrului,care contribue laîmplinirea visului erotic; motivul"marii întunecate", ce este descris ca matrice a universului,motivul stîncii, izvorului etc.
Motivul central, care este indentificat cu titlul poeziei este "floarea albastra" care exprima dezamagirea de dimensiune cosmica a celui cazut din ideal în real, intensitatea trairii unei tristeti dilatate cosmic, caci nici geniul, nici faptura gingasa ca floarea si pura ca albastrul cerului, nu-si gasesc împlinirea.
Poezia "Floarea albastra", poate fi asemanata cu poemul "Luceafarul" scris de poetul M. Eminescu,întrucît au ca tema comuna,"iubirea ca aspiratie neîmplinita", numai ca în poezia "Floarea albastra" predomina spatiul feeric al naturii,ca loc prielnic pentru împlinirea visului erotic, iar în poemul "Lceafarul" predomina spatiul cosmic.
"Floarea albastra",impodobita cu tinerete si gratie, adreseaza invitatie vicleana de iubire,visatorului care uita de viata-i fugara, de cele mai înalte gînduri care-l absorb,imbiindul la vraja codrului, luminisul un refugiu pentru sarutari, afirma Constanta Barboi referitor la poezie.
Chemarea este tentanta, pentru ca iubita este ca in "Dorinta" frumoasa; de "soarelui caldura" fata va fi "rosie ca marul" in timp ce cu parul ei de aur ii va astupa gura.
Aceasta invitatie sigur ca este urmata de sarutari date sub palarie pentru ca sa nu fie vazuti de nimeni.
La ivirea lunii printre crengile codrului cei doi indragostiti,inlantuiti de git vor porni in vale,spre sat, intrerupandu-si adesea drumul cu sarutari pe cale. Ajungerea la al portii prag va fi urmata de vorbe in intunerecul noptii, dupa care urmeaza inevitabila despartire.Dupa ce ea dispare, iubitul coplesit de navala sentimentului ramane ca un stalp sub clar de luna.
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!
Ultima strofa aduce ideea de despartire, de destramare a visului de dragoste, iar repetitia "floare albastra", subliniaza intensitatea trairii generata de contrastul dintre iluzie si realitate accentuata de acel "totusi".
|
|
