|
Acasa » REFERATE » FLUXUL MEMORIEI REFERAT
FLUXUL MEMORIEI REFERAT
Referat "Fluxul memoriei" de A. E. Baconski
Poet modern, al carui lirism "este reflexiv si elegiac, însa de o solemnitate studiata si cu o nota oraculara" 1, A.E.Baconski ne propune un discurs liric de o aleasa tinuta intelectuala, în care metafora se insinueaza în simbol. Versul poarta cu obstinatie semnele dramei existentiale.
Poemul Fluxul memoriei, modificat fata de forma initiala, apare postum, în volumul cu acelasi titlu din 1987. Titlul poeziei este semnificativ si simbolic în acelasi timp. Elegie "distinsa si carturareasca" [E.Simion], opera este o meditatie grava asupra scurgerii ireversibile a timpului.
Individul îsi urmeaza neabatut destinul care i-a fost dat, doar amintirile despre trecut, depozitate prin fluxul continuu al memoriei, fac posibila reîntoarcerea anilor care au trecut. Edificatoare sant, în acest sens, versurile ce exprima nostalgia si regretul ireversibilitatii temporale: "Din câte se-ntâmpla nu pot sa uit nimic/.../ ca zbor de pasari, anii se reîntorc din zare". Alegând formula unui lirism de atmosfera, poetul dezvaluie, în accente dramatice uneori, soarta fiintei umane de a se risipi sub vamile timpului inexorabil.
Construit în sase unitati ideatice, marcate grafic, poemul concentreaza, într-o unitate armonioasa o varietate de trairi sufletesti si de idei profunde, dezvaluind responsabilitatea artistului de a învinge sentimentul de regret si resemnare. Confesiunea lirica, încarcata de lumina si uneori de umbra, capata forta emotionala, cu reverberatii morale, în versuri de o surprinzatoare emotie sufleteasca: "Adu-mi din codrii frunza ce stapâneste fagii/ Adu-mi albastrul clopot al apelor ce cresc/ si soaptele din ierburi si tremurul luminii". La sfârsitul meditatiei îndelungi, poetul accepta, cu seninatate, destinul, ca fiinta trecatoare: "Si-n nopti când ma absoarbe edenul câmpenesc/ Vreau somnul alb pe care-l poarta crinii". Leitmotivul poeziei ramâne însa strigatul si chemarea poetului de a reîntoarce timpul. Fluxul memoriei va readuce amintiri ce fac posibila rezistenta individului în fata destinului implacabil printr-o autentica viata spirituala. Dar timpul curge continuu într-un singur sens: "Unii s-au stins, s-au risipit/ S-au dus cu glasul frunzei, cu apele, cu iarba...".
Glasul unui romantic elegiac si meditativ se exprima, în aceasta poezie, în acordurile grave ale versului modern. Tentat mereu sa sondeze sufletul uman, antrenat în hatisurile dramei existentei sale biologice poetul mediteaza la scurgerea ireversibila a timpului. Versul lui A.E.Baconski revine adesea la motive lirice eminesciene. Radacinile poeziei sale rasar din armonia lirismului eminescian, dar si din cântecul elegiac al poeziei lui Ion Pillat.
|
|
