|
Acasa » REFERATE » GRUPELE SANGUINE, GRUPE DE SANGE
GRUPELE SANGUINE, GRUPE DE SANGE
Grupele sanguine referat, grupele de sange, grupe sangvine
Ideea posibilitatii transfuziei de sange de la un om la altul este veche de cand lumea. Se întampla cateodata ca aplicarea ei sa aduca oamenilor salvarea, dar de cele mai multe ori omul caruia i se facea transfuzia de sange strain pierea în chinuri.
Medicul austriac Karl Landsteiner a fost primul care a înteles, la începutul secolului nostru, cauza reusitei sau a nereusitei transfuziilor de sange.
Odata el a amestecat pe o farfurie picaturi de sange apartinand de la sase colegi ai sai si le-a privit la microscop. Ceea ce a vazut l-a pus pe ganduri... in farfurie, unele eritrocite se adunasera gramada, amintind ciorchinii de struguri. Altele nu se lipisera între ele, la microscop putandu-se vedea fiecare separat.
Landsteiner a ajuns la concluzia ca "ciorchinii de struguri", sau cu alte cuvinte lipirea eritrocitelor între ele, are loc în cazul cand se întalnesc substantele speciale ale eritrocitelor cu alta substanta care se afla în fractiunea lichida a sangelui, adica în plasma sau în serul sanguin. Landsteiner a denumit substanta din eritrocite antigen, pe inamicul ei din serul sanguin anticorp, iar lipirea eritrocitelor între ele reactie de aglutinare.
Si dintr-o data a devenit clar de ce mai înainte reusea atat de rar o transfuzie. Asadar, la diferiti oameni, antigenii eritrocitelor sunt diferiti. Diferiti sunt si anticorpii. Iar aglutinarea are loc atunci cand se întalnesc antigeni si anticorpi incompatibili.
Tabel cu grupele sanguine, anticorpii din eritrocite, antigenii din plasma, clasificarea grupelor sanguine.
Dupa felul antigenilor si anticorpilor pe care-i contine, medicii împart sangele omului în patru grupe fundamentate: 0, A, B si AB.
Prima grupa, sau grupa zero, "0", nu are, în general, nici un fel de antigeni. Iata de ce acest sange poate fi transfuzat oricui; aglutinarea nu va avea loc, caci o data cu sangele donatorului nu vor fi introdusi antigeni straini.
A patra grupa, AB, nu are nici un fel de anticorpi în plasma, de aceea poate primi sange de la orice alta grupa, antigenii straini nu vor fi contestati de nimeni, caci lipsesc inamicii lor — anticorpii proprii. Compatibilitatea si incompatibilitatea celorlalte doua grupe se decide într-un fel ceva mai complicat.
Daca se alege si se potriveste dinainte sangele donatorului cu sangele primitorului, atunci dispare pericolul unei transfuzii gresite. Va puteti închipui cate vieti omenesti au fost salvate prin aceasta descoperire?
Unii biologi îsi pun întrebarea: nu cumva de grupele sanguine depinde rezistenta înnascuta a oamenilor fata de anumite boli?
Se pare ca depinde! Statisticile demonstreaza ca la oamenii cu grupa 0 se întalneste mai des ulcerul duodenal (Anglia, Danemarca, Norvegia, Austria, S.U.A. si Japonia), iar la cei cu grupa AB cancerul si ulcerul gastric (Anglia, Danemarca, Elvetia, Italia, S.U.A. si Australia).
In familiile în care sotii apartin unor grupe sanguine diferite se nasc mai des copii neviabili.
In antichitate, grecii dadeau denumirea de himere unor monstri, ca sa zicem asa, alcatuiti, în mozaic, asemenea Sfinxului sau Grifonului, din bucati de animale diferite. De obicei se considera ca himerele aveau corp de capra, coada de balaur, cap de leu, iar din gura, ca dintr-un aruncator de flacari, tasneau vapai de iad.
Biologii, în afara unei specii bizare de pesti, denumesc himere nu unele fapturi de basm, ci unele fiinte pe deplin reale si de loc înspaimantatoare (multe dintre ele chiar foarte dragalasei).
O astfel de "himera", care de fapt era o tanara fata foarte draguta (cunoscuta în stiinta ca "Miss M"), s-a hotarat candva sa devina donator de sange. Dupa cum se si cuvine, la început a trebuit sa i se stabileasca grupa sanguina. Dar o treaba atat de simpla pentru medici, s-a dovedit de asta data foarte grea. In picatura de sange apartinand "d-rei M.", la care s-a adaugat ser sanguin cu anticorpi împotriva antigenului din grupa A, unele eritrocite aglutinau, iar altele, în numar destul de mare, nu. Atunci a fost încercat ser cu alti anticorpi, apoi cu altii de un al treilea fel, apoi de-al patrulea... Si numai atunci cand medicii au adagat ser din prima grupa, toate eritrocitele "d-rei M." au aglutinat.
S-a constatat ca nu întregul sange al acestei fete era al ei propriu, ci o parte însemnata era primita de la fratele ei geaman. O asemenea amestecare a sangelui gemenilor este numita de biologi "himera".
Eritrocitele embrionilor gemeni trec adesea de la unul la altul si raman acolo. Copii se nasc cu sange amestecat si continua sa traiasca asa. Sub protectia corpului matern, adica înainte de nastere, eritrocitele migratoare se împaca cu cele locale si cu anticorpii respectivi. Daca s-au acomodat, atunci si dupa nastere continua coexistenta lor fara conflicte.
Nu orice gemeni poarta "himere" în sange, ci numai asa-numitii gemeni neidentici, care provin din doua celule sexuale fecundate separat. Astfel de gemeni au si o ereditate diferita, de aceea pot avea si grupe sanguine diferite.
Antigenii cu care sunt "umplute" eritrocitele sunt mai numerosi decat grupele sanguine pe care le cunoaste stiinta (iar in prezent, daca se socotesc si subgrupele, ele sunt deja mai multe decat patru) si provin toti dintr-o substanta notata conventional cu litera H. Mutatiile, care si acum zdruncina ereditatea noastra în decursul unui milion de ani, cat a durat transformarea maimutei în om, au modificat substanta H în antigeni noi, mai tineri (din punctul de vedere al evolutiei). Acum ei dau tonul, determinand proprietatile chimice ale eritrocitului (prin urmare si grupa careia îl atribuie medicii). Dar vechea substanta H este prezenta invariabil într-o doza oarecare alaturi de noul antigen.
Zero ca simbol al primei grupe sanguine nu denota catusi de putin lipsa antigenilor, ci arata doar ca în eritrocite nu exista antigenii A si B. In schimb exista în locul lor substanta 0, care este de asemenea un antigen care caracterizeaza grupa respectiva.
Antigenul A se manifesta adesea sub trei forme diferite: A, A2 si A3. Recent s-a descoperit înca o varietate a acestuia, antigenul A4.
Antigenii grupelor, dupa cum se vede, sunt foarte solid "construiti". Trec secole, popoare si civilizatii întregi dispar de pe fata Pamîntului, iar structura antigenului nu se schimba.
Savantul american Boyd a cercetat osemintele omenesti dezgropate de catre antropologi din morminte vechi din Mexic, Peru si Egipt si a constatat ca aproape pe toti oamenii care populau în vechime aceste tari, îi încalzea un sange din grupa B.
Antigenii de care depind grupele sanguine nu se afla numai în eritrocite. Ei se gasesc în toate tesuturile si lichidele corpului nostru, în afara de creier si de celulele nervoase. Unii dintre ei se dizolva în grasimi, altii în apa (si atunci ne parasesc în momentele de amaraciune, o data cu lacrimile).
Am mai spus ca eritrocitul este literalmente umplut cu antigeni, în numar de peste 50.
De regula, fiecarui antigen îi corespunde un anticorp inamic, aceasta pereche "incompatibila" alcatuind un sistem special. Se obisnuieste ca sistemul sa fie denumit dupa prima litera sau întregul nume de familie al persoanei în sangele careia a fost descoperit antigenul.
Exista sistemul de antigeni Kidd, Kell-Celano, sistemul Lutheran, Duffy, sistemul R-r.
Dar se pare ca cel mai renumit dintre ele este sistemul "rhesus". El a primit aceasta denumire în cinstea speciei de maimuta Macaca rhesus, în sangele careia a fost descoperit acest antigen, astazi atat de cunoscut, care era cautat cu perseverenta de multa vreme.
|
|
