|
Acasa » REFERATE » IAPA LUI VODA REFERAT
IAPA LUI VODA REFERAT
Referat "Iapa lui Voda" de Mihail Sadoveanu
"Povestirea în rama [povestirea în povestire sau povestire cu cadru] este o specie a genului epic, în care se nareaza întâmplari neobisnuite. "Timpul narativ" se situeaza într-un plan al trecutului, iar principala modalitate de expunere este evocarea. "Spatiul desfasurarii actiunii" este unul privilegiat si ocrotitor [un topos], în care mai multi povestitori relateaza întâmplari pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit si desfasurând o arta a discursului memorabil".
In volumul "Hanu-Ancutei", Mihait Sadoveanu [1880-1961] recurge la tehnica literara numita poveste în poveste sau [povestire în rama, sau naratiune în naratiune, deoarece în cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare data de alt oaspete, adica un alt narator, venit la hanul Ancutei, acesta particularizându-se printr-un stil propriu în arta povestirii.
Personajele-naratori sunt fie "participanti direct", fie martori ai întâmplarilor istorisite cu placere si cu ambitia ca povestirea fiecaruia va fi mai impresionanta decât cele anterioare.
"Iapa lui Voda" este o snoava si se afla în deschiderea [volumului de noua povestiri, "Hanu-Ancutei", scris de Mihail Sadoveanu.
Un prim plan narativ plaseaza întâmplarile în vremuri stravechi, în "timp mitic românesc", "un timp trecut neprecizat" al obiceiurilor si credintelor stramosesti in care naratorul povesteste fapte memorabile, ce se înscriu în traditia spirituala ancestrala [straveche] a taranului sadovenian.
Povestirea începe prin descrierea de catre narator a
împrejurarilor, prin care se fixeaza "timpul", într-o toamna aurie si "locul", "la Hanul Ancutei", unde a auzit multe povesti. Naratorul precizeaza ca întâmplarile ce urmeaza a fi povestite s-au petrecut "într-o îndepartata vreme, demult", într-un trecut neprecizat, începutul fiind de basm, pe când oamenii au vazut "un balaur negru în nouri" si niste pasari mari, venite "din ostroavele de la marginea lumii", care vesteau razboi si belsug la vita de vie. Atâta vin se facuse în Tara-de-Jos, ca nu mai aveau oamenii "unde sa puie mustul" si-au pornit s-aduca vin spre munte, "s-atuncea a fost la hanul Ancutei vremea petrecerilor [a povestilor". Naratorul remarca, de asemenea, faptul ca Ancuta cea tânara este "tot ca ma-sa de sprâncenata si de vicleana [...], rumena la obraji, cu catrinta-n brâu si cu mânicile suflecate împartea vin si mâncari, râsete si vorbe bune".
Naratorul poposise la hanul Ancutei, care "nu era han,- era cetate", cu ziduri groase, unde veneau sa se adaposteasca pes noapte oameni, vite si carute, în drumul lor catre ori dinsp Roman.
Al doilea plan narativ cuprinde istorisirea comisului Ionit El povesteste în "timpul prezent" o întâmplare din trecut, tot aici la hanul Ancutei, la care el participase în mod direct pe când era tânar. Naratorul îi face un portret fizic sugestiv pentru firea apriga a comisului: "un om înalt, carunt, cu fata uscata si adânc brazdata" si cu o mustata "tusinata" [tunsa scurt - n.n.].
Mos Leonte, un alt oaspete al hanului, este uimit ca Ionita comisul venise calare "pe un cal vrednic de mirare. Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea si ciolanele [...] cal roib, pintenog de trei picioare". Insa calul acesta demn de respect, pentru ca se trage "dintr-o vita aleasa".
Aceasta prima povestire a volumului este integrata în cadrul descrierii precedente, de aceea este o povestire în rama, avand un alt narator si un subiect de sine statator. Istorisirea ce urmeaza a fi relatata are legatura cu iapa din care se tragea calul ce stârnise uimirea lui mos Leonte. Intâmplarea se petrecuse pe vremea domnitorului Mihai Voda Sturza si-l are ca protagonist [personaj principal] pe comisul Ionita, care povesteste ca, atunci când era tânar si când hangita era "Ancuta cealalta, mama acesteia", poposise la han. Dupa ce se odihnise, tocmai când era gata de plecare, comisul Ionita închina oala cu vin si ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care îl întreaba de unde este si încotro se duce. Ionita îi relateaza ca este razes din Draganesti, de lânga Suceava si are de gând sa mearga la voda, ca sa-i rezolve un necaz mostenit de generatii, înca din timpul domniei lui Voda Calimah. Procesul pe care-l avea de multi ani cu un "corb mare boieresc" era pricinuit de faptul ca acest vrajmas lacom îi luase o bucata din pamântul mostenit din mosi-stramosi, iar acum mergea la Voda sa-i faca dreptate, ducând cu el toate documentele doveditoare. Iar daca nici Voda nu-i va face dreptate, "atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada!...". Ancuta cea tânara s-a rusinat de vorbele comisului si s-a prefacut ca se uita cu atentie în lungul drumului, gestul ei fiind aidoma cu al celeilalte Ancute, de atunci, când el spusese aceste vorbe fara înconjur. Boierul care ascultase pricina a început sa râda, apoi s-a suit în drosca lui cu arcuri si a plecat în treburile lui. Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca boierul cu care vorbise la hanul Ancutei era însusi Voda. Acesta cerceteaza actele comisului, îi face dreptate si-l întreaba ce s-ar fi întâmplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Atunci, comisul Ionita îi raspunde râzând: "Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!".
De aceea, sustine Ionita acum, toti trebuie sa se uite "ca la un lucru rar la calul meu cel roib, pintenog de trei picioare", pentru ca el se trage din iapa lui Voda.Terminând de spus întâmplarea, comisul Ionita mai cere vin în ulcele si se pregateste sa spuna o alta poveste, mai interesanta si mai incitanta decât cea precedenta.
Comisul Ionita - caracterizarea personajului
Comisul Ionita este personajul principal al acestei povestiri, "Iapa lui Voda", dar este si personajul permanent al întregului volum "Hanu-Ancutei", fiind un argument pentru
unitatea acestuia, deoarece el este prezent în toate povestirile, îndemnând oaspetii sa-si aminteasca întâmplari extraordinare, petrecute cândva, demult pe aceste meleaguri. In povestirea "Iapa lui Voda" el este personaj-narator, deoarece a participat direct la actiunea povestita.
Portretul fizic este conturat direct, înca de la începutul povestirii, înfatisarea lui sugerând asprimea firii si destinul zbuciumat ale personajului: "om nalt, carunt, cu fata uscata si adânc brazdata". Ionita are o "mustata tusinata" de care este foarte mândru.
Portretul moral reiese, în special, din vasta sa experienta de viata, care-l facuse atoatestiutor si care constituie, principalul imbold spre destainuire, având o adevarata pasiune pentru a spune si a asculta povesti nemaiauzite. Mândru si orgolios, comisul reactioneaza imediat atunci când este ironizat cu privire la calul sau "pintenog de trei picioare". Dotat cu un farmec personal deosebit, el reuseste sa atraga atentia oaspetilor si sa fie ascultat cu atentie când îsi deapana povestea. Ca toti taranii sadovenieni, Ionita este însetat de dreptate si de adevar, de aceea nu se da în laturi sa se lupte chiar cu un "corb mare boieresc" - "eu sunt comisul Ionita, razas de la Draganesti, s-am venit la Voda, însetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa de izvor". Inteligent si curajos, dupa ce epuizase toate caile justitiei, nu ezita sa apeleze, ca ultima solutie, la judecata lui voda. Cinstit si corect, comisul adunase toate documentele doveditoare asupra pamântului mostenit "de la parintele meu", având înradacinata în constiinta datoria morala de a lasa "si eu mostenire copiilor mei". Meritele lui sunt cu atât mai valoroase, cu cât "pricina" judecatii dainuia de mai multe generatii, iar el, ambitios si demn, reuseste sa puna capat acestui conflict nedrept.
Increzator în legile tarii si în puterea dreptatii, el se emotioneaza mai întâi când constata ca boierul cu care vorbise la hanul Ancutei era chiar Mihai Voda Sturza, dar simtul umorului îl face sa depaseasca situatia si-i raspunde cu voiosie si curaj când domnitorul îi aminteste promisiunea referitoare la cal: "Da, maria ta, raspund eu râzând, cum sa ramâie? Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!".
Celelalte personaje - Mos Leonte, Voda, Ancuta - au rolul de a întregi atmosfera fabuloasa a vremurilor de demult ilustrate de Sadoveanu, mai ales prin eroii care întruchipeaza tipul taranului moldovean cu cele mai alese virtuti morale, între care se înscriu dorinta de dreptate si adevar, demnitatea, curajul, cinstea si vitejia si, în special, placerea de a asculta si a spune povesti nemaiauzite. De aceea personajele si povestirile lui Sadoveanu îmbraca aura legendei.
Limbajul artistic
Naratiunea la persoana I este principala modalitate epica de relatare a faptelor si întâmplarilor, iar povestitorul este participant direct la actiune.
Arta de povestitor a lui Mihail Sadoveanu consta în îmbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, în care se împleteste graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrând farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.
Arhaismele si regionalismele sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirilor pentru a contura atmosfera vremurilor de demult si a ilustra dulcele grai românesc: "chimir", "vrajmas", "odinioara", "razas", "drosca", "grumaz". De remarcat în mod deosebit este oralitatea stilului, data de cuvinte si expresii populare specifice limbii vorbite: "mi-a navalit sângele în ochi", "sa gasesec eu mila", "am bagat de seama". Comparatia - "însetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa de izvor" este asemanatoare unui proverb popular. Sadoveanu ramâne fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca "taranul român a fost principalul meu erou".
Figurile de stil apar cu moderatie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizând trasaturi ale personajelor. Astfel, despre mustatile comisului Ionita, Sadoveanu spune ca sunt "tusinate", epitet care revine de câteva ori pentru a reliefa preocuparea personajului pentru aceasta podoaba de care este foarte mândru.
De remarcat în mod deosebit în volumul "Hanu-Ancutei" este muzicalitatea frazelor, prin care Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare în sufletele personajelor. "Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata: ci pentru a se sustrage vietii si mortii" [Nicolae Manolescu - "Imaginarul sadovenian"].
|
|
