|
Acasa » REFERATE » INDRUMARI PENTRU FOLOSIREA DICTIONARULUI
INDRUMARI PENTRU FOLOSIREA DICTIONARULUI
Referat, Indrumari pentru folosirea dictionarului, exemple
In cele ce urmeaza prezentam cateva probleme referitoare, la consultarea unui dictionar de limba (unele dintre problemele discutate fiind utile si pentru consultarea unui dictionar de literatura), dand mai intai cateva lamuriri asupra modului in care sunt alcatuite dictionarele.
In dictionare cuvintele sunt inregistrate in ordine strict alfabetica. In cele de expresii si locutiuni, ordinea alfabetica are in vedere cuvantul-cheie, adica acel cuvant considerat de lexicografi semnificativ, important pentru sensul lor.
Potrivit unei reguli general acceptate, cuvintele sunt ordonate astfel: substantivele la nominativ singular nearticulat; la substantivele cu doua genuri, ca si la adjective, pronume, numerale se da forma de masculin, iar la feminin se mentioneaza doar desinenta; verbele sunt prezentate la modul infinitiv.
La fiecare cuvant definit se indica de la inceput categoria gramaticala (adverb, adjectiv, verb etc), precum si anumite detalii de ordin gramatical: genul, forme de plural, forme ale conjugarii etc.
Cuvantul inregistrat se numeste cuvant-titlu, iar intreaga tratare (definitia sensurilor, exemplele, etimologia, diferitele indicatii lexico-gramaticale) constituie asa-numitul articol de dictionar.
In Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX), care are caracter normativ, se face deosebire intre cuvantul-titlu (recomandat de normele limbii literare) si variantele lui lexicale (familiare, populare etc). Sunt definite cuvinte ca "acum", "ciocolata", "chitara", "multumi" s.a., iar variantele "acuma", "socolata", "ghitara", "multami", desi apar la locul lor alfabetic si sunt cuvinte-titlu, nu sunt definite; cititorul este "trimis", prin indicatia v. = vezi, la cuvantul-titlu, considerat literar. De exemplu, gasim in DEX cuvintele-titlu ACUMA adv. v. acum, GHITARA s.f. v. chitara. Toate cuvintele-titlu polisilabice au marcat accentul.
Sunt inregistrate ca articole de dictionar separate omonimele, de obicei cele care au etimologii diferite. Ele sunt numerotate cu cifre arabe plasate ca exponent (sau, cum se mai spune, ca indice la umarul drept al cuvantului-titlu). Iata cateva exemple din DEX: "BANC"1, "BANC"2, amandoua substantive neutre cu plural identic (bancuri), dar cu etimologii diferite: primul provine din fr. banc, al doilea din germ. Bank. "OCHI"1 substantiv (masculin si neutru, genul deosebindu-se prin formele de plural ochi, ochiuri) si "OCHI"2 verb de conjugarea a IV-a. Primul are ca etimon lat. oc(u)lus, celalalt provine din ochi1.
Cand omonimele au aceeasi etimologie, sunt grupate sub acelasi cuvant-titlu. De exemplu, la "BUN" (care provine din lat. bonus) se dau in DEX intr-un singur articol de dictionar toate omonimele lexico-morfologice: adjectivul, substantivul (masculin, feminin, neutru) si adverbul, ele fiind separate prin cifre romane, cum prevad normele lexicografice.
Mentionam ca exista o anumita tehnica lexicografica; aceasta este mai complexa (si mai complicata) la cuvintele polisemantice care au sensuri si subsensuri, intra in componenta a numeroase locutiuni si expresii. Lexicografii folosesc, in astfel de cazuri, cifre (arabe si romane), semne conventionale (cercuri, romburi etc.) sau chiar litere (minuscule ori majuscule). De obicei acestea sunt explicitate in prefata unde se dau si indrumari referitoare la utilizarea dictionarului respectiv.
Cuvintele-titlu sunt tiparite cu litere diferite fata de textul de baza cuprins in articolul de dictionar. Ele se dau de obicei cu majuscule, numite cu un termen tipografic "verzale", care pot fi imprimate cu caractere aldine (negre), drepte sau aplecate (cursive), uneori cu alta culoare, ca in "Dictionarul limbii romane pentru elevi (DREV).
Pe fiecare pagina de dictionar se scrie colontitlul. Dupa definitia din DEX, colontitlul este un "rand care se tipareste deasupra textului curent al fiecarei pagini de carte si care cuprinde titlul lucrarii sau al capitolului, numele autorului etc". In cazul dictionarelor, colontitlul constituie o indicatie auxiliara, care reproduce fie doua cuvinte — primul si ultimul de pe aceeasi pagina —, fie un singur cuvant — primul de pe pagina cu sot (din stanga), ultimul de pe pagina fara sot (din dreapta). Cateva exemplificari: In DEX citim pe pagina 574 colontitlul MUGIRE — MULTIFORM, iar la pagina urmatoare, MULTILATERAL — MUNCITOR; in Dictionarul de neologisme (DN) la p. 912 colontitlul este RECRUTA, iar la p. 913 colontitlul este REDACTIE.
Sa presupunem ca am auzit in piata ca s-au afisat maximalele si ca, necunoscand sensul acestui cuvant, apelam la dictionarul pentru elevi (DREV). Cautam dupa colontitlu la litera M sa gasim portiunea unde este inregistrat cuvantul. Ajungem la pâinile care au colontitlurile MATRICE — MAXIM si MAXIMAL-MAGURA. Citind cuvantul-titlu MAXTMAL, observam ca la sensul 1. se da adjectivul, iar la sensul 2. substantivul neutru, cu urmatoarea definitie: "Tabel care contine preturile curente fixate de stat pentru marfurile micilor producatori". Ne putem intreba ce legatura este intre sensul acesta si cel al adjectivului maxim. Daca recitim intregul articol de dictionar, observam ca la sensul 1. apare, ca sinonim, maxim (1) si sintagma O pret maximal "pret a carui depasire este interzisa, de lege".
Gandindu-ne ca, maximal este un neologism, il putem cauta in DAT, unde vom gasi si etimologia lui. Procedand la fel si orientandu-ne dupa colontitlu, ne vom opri la colontitlul MATROZ — MEDALION. Intrucat intre aceste cuvinte (care incep cu silabele ma . . . --me .. .) sunt inregistrate cuvintele care incep cu max... La adjectivul MAXIMAL apare sintagma, pret maximal (tiparita astfel: O pret ~) iar la sfarsit, intr-o paranteza, este precizata etimologia: [< fr. maximal].
Sa vedem si alte situatii in care consultam un dictionar de limba. De data aceasta presupunem ca trebuie sa verificam scrierea corecta, (si despartirea in silabe) a adjectivului antiimperialist. Vom recurge, fireste, la indreptarul ortografic sau la Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane (DOOM), ele reprezentand principalele surse de informare, de documentare in probleme de scriere si pronuntare corecta.
Cautam dupa colontitlu la litera A cuvintele care incep cu anti-. Gasim relativ usor paginile unde figureaza colontitlul ANTICIPA (pe pagina din stanga) si ANTOLOGIE (pe pagina din dreapta). Este adevarat ca pe pagina din stanga sunt tiparite multe cuvinte care incep cu anti-, dar lista lor dandu-se in ordine strict alfabetica, descoperim repede cuvantul antiimperialist. Retinem ca el se scrie cu doi i (unul este de la prefixul anti-, celalalt este initiala cuvantului imperialist). Aflam din precizarea data in paranteza ca despartirea corecta in silabe este an-ti-im--pe-ri-a-list.
Am lasat intentionat la urma o situatie in care consultarea dictionarului de limba este putin mai dificila. Este vorba de cautarea si gasirea unei expresii intr-un dictionar explicativ obisnuit sau in cel de expresii.
Inainte de a prezenta aceasta situatie sa amintim o problema (dificila uneori chiar pentru lexicografii care elaboreaza un dictionar de expresii si locutiuni) si anume: alegerea cuvantului-titlu sub care sunt inregistrate expresiile si locutiunile intr-un astfel de dictionar.
La alegerea cuvantului-titlu (numit si cuvant-cheie), lexicografii tin seama de importanta semnificatiei figurate pe care o are unul dintre elementele lexicale care intra în componenta unei expresii. Asa cum se arata in DELR (p. 7), o expresie ca "a-i trage cuiva o sapuneala apare la sapuneala, el fiind elementul semnificativ al expresiei. De multe ori, insa, sunt mai multe cuvinte semnificative intr-o expresie, ca de exemplu, in (a fi) intre ciocan si nicovala, in care cei doi termeni, ciocan si nicovala sunt deopotriva de semnificativi. In acest caz, drept cuvant-titlu a fost ales, in general, primul dintre cei doi termeni".
Reiese, deci, ca cititorul care consulta un dictionar explicativ sau de expresii va avea dificultati in gasirea cuvantului-titlu sub care este inregistrata o expresie care-l intereseaza.
Pentru a veni in sprijinul cititorilor, in DELR s-a recurs la un indice alfabetic al (tuturor) cuvintelor care apar in expresii, evidentiindu-se prin cifre aldine paginile unde un cuvant, considerat semnificativ, este dat drept cuvant-titlu. Exista si colontitluri, dar folosirea lor de catre cititor nu ajuta prea mult, sau, oricum, nu-l ajuta sa gaseasca cuvantul-titlu unde figureaza expresia cautata, ci numai pagina unde ea apare. Asadar, cel care cauta o anume expresie trebuie, de cele mai multe ori, sa faca un mic efort si sa caute expresia respectiva in doua locuri (uneori chiar in trei).
Sa presupunem ca vrem sa stim ce inseamna a-i inchide cuiva gura. Ne intrebam unde gasim expresia aceasta: la gura sau la inchide? in DELR o gasim la cuvantul-titlu gura si nu la verbul (a) inchide. In DEX o gasim la ambele cuvinte: la gura sub forma a inchide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva in situatia de a nu mai putea spune nimic; la inchide sub forma a inchide (cuiva) gura = a face (pe cineva) sa taca, a pune capat obiectiilor sau protestelor (cuiva). Consultand si DELLR, observam ca expresia respectiva este explicata la vb. inchide, iar la gura ea figureaza in forma a inchide (sau a astupa) (cuiva) gura; la astupa apare a astupa (cuiva) gura cu trimitere (v, = vezi) la inchide.
Dintre cele trei dictionare la care ne-am referit, sistemul trimiterilor de la o expresie la alta este folosit numai in DELLR. De altfel, acest bogat dictionar de expresii si locutiuni ale limbii romane contine in "Indicatiile privitoare la utilizarea dictionarului" lamuriri si exemplificari referitoare la alegerea cuvantului-cheie si la modul cum a fost organizat si redactat materialul.
Recomandam celor interesati in mod special de frazeologia limbii romane sa consulte aceasta lucrare lexicografica, sa citeasca atent cele prezentate in prefata ei si, desigur, sa-si completeze informatia bibliografica generala.
Daca pentru a respecta normele limbii literare si pentru a ne conforma exigentelor unei exprimari cultivate, recurgem la dictionarele explicative si, mai ales, la indreptarele ortografice si ortoepice, pentru a ne exprima cat mai precis si mai nuantat, putem consulta "Dictionarul de sinonime al limbii romane (DSR).
Acest dictionar, care pune in evidenta bogatia sinonimica a vocabularului romanesc, ofera celui care il consulta posibilitatea de a alege din seriile de sinonime date la fiecare cuvant-titlu termenul de care are nevoie intr-un anumit context.
Tehnica lexicografica, riguroasa a dictionarului are in vedere criterii precise de utilizare a sinonimelor.
Stabilind echivalenta sinonimelor pe sensuri, marcand valorile functionale ale cuvintelor prin indicatii stilistice (popular, regional, invechit, familiar etc.) si ilustrand aceste valori in contexte, DSR isi dovedeste din plin eficienta practica.
Diferitele tipuri de dictionare romanesti (dintre care am amintit numai o parte), servind ca instrumente de lucru si oferind informatii si indrumari intr-un domeniu sau altul al muncii intelectuale, s-au inscris in cultura noastra ca opere importante, de reala valoare stiintifica si practica.
|
|
