|
Acasa » REFERATE » ION REFERAT
ION REFERAT
Referat romanul "ION" de Liviu Rebreanu
Masura puterii creatoare a lui Liviu Rebreanu este atestata de romanele sale.Primul roman în timp este Ion,aparut in editura "Viata romaneasca" în anul 1920, an care ramane,datorita acestei împrejurari,o data importanta în istoria prozei românesti.
Pana la aparitia romanului "Ion", romanul românesc înregistrase cateva momente însemnate,datorita lui Nicolae Filimon cu "Ciocoii "Viata la tara" si "Tanase Scatiu", iar dintre scriitorii generatiei lui Liviu Rebreanu se manifestasera cu succes în roman Agârbiceanu prin "Arhanghelii" si Sadoveanu prin "Neamul Soimarestilor".
Dintre toti acestia, cel mai apropiat de Rebreanu, prin structura sufleteasca, prin mediul de viata, prin felul de a privi în existenta si modalitatea preferata de expresie artistica este Ioan Slavici,care zugravise în nuvelele si romanele sale,aspecte sociale semnificative din viata satului transilvanean, precum si trasaturi omenesti viguroase,tulburate de pasiuni violente, însetate de avere, pastrand în general fata de ele o atitudine neutra, lasându-le sa se miste liber în fictiunea literara. Sunt atribute care, cu un suflu epic mai cuprinzator prin aria observatiei sociale si mai profund prin forta de scrutare a sufletului omenesc, cu simt clasic al compozitiei si obiectivitate a relatarii, purificat deplin de tendinte moralizatoare, se vor regasi în romanele lui Liviu Rebreanu, evident ca expresie a unor afinitati structurale, nu a relatiei de influenta. Cât despre modelele de la care a plecat si a caror înrâurire se poate identifica, ele sunt în primul rând marii romancieri straini: Tolstoi, Balzac, Flaubert, Zola.
Dar,pentru a întelege cum se cuvine romanul Ion, este nevoie de o scurta revenire la starea prozei noastre epice de inspiratie rurala în momentul aparitiei lui. Inceputul scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu însusi.Procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traite, distantate între ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.
Prima experienta o regasim intr-o marturisire a lui Liviu Rebreanu:"Ion îsi trage originea dintr-o scena pe care am vazut-o acum vreo trei decenii.Era o zi de început de primavara. Pamântul jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am vazut un taran, îmbracat în straie de sarbatoare. El nu ma vedea…Deodata s-a aplecat si a sarutat pamântu.L-a sarutat ca pe o ibovnica…". Gestul a fost retinut pentru pitorescul în sine, fara a i se atribui atunci o semnificatie precisa.
Adevarul relatat de Rebreanu nu se poate pune la îndoiala, dar trebuie spus ca un gest asemanator cu cel observat de el, îl face si eroul "Buteau" din romanul "La terre" al lui Emile Zola.
A doua experienta de viata autentica,i-a fost relatata scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei "Rusinea".In aceasta relatare este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa,celor mai cuplite batai din partea tatalui ei din aceasta cauza. În mod evident,aceste fapte se regasesc in romanul "Ion"cu modificarile de rigoare constituind esenta raporturilor dintre erou,pe de-o parte, Ana si tatal ei Vasile Baciu, de alta parte.
Cea dea treia experienta este explicata prin impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt.
Legatura între aceste trei momente de viata,explica în continuare Rebreanu, a fost raportarea lui Ion al Glanetasului, cu motivatiile sociale si sufletesti si a faptelor care apartin de realitatea traita,la autorii celorlalte doua momente. Trebuie însa subliniat ca, potrivit dramatismului structural al constiintei scriitorului, sinteza astfel realizata nu a anulat asperitatile si contradictiile specifice fiecarui moment, ci numai a obtinut, prin polarizarea lor cu maiestrie, un echilibru temporal între ele. Manat de conditia lui intima, acest echilibru se va disloca repede, aducând odata cu dislocarea, sfârsitul organic al capodoperei.
Subiectul romanului:Romanul, împartit în doua volume:"Glasul pamântului"si "Glasul iubirii", ne transpune în lumea satului ardelean de la sfârsitul secolului trecut si începutul secolului nostru. Avem în fata o fresca vasta, cuprinzând, pe lânga viata taranimii, si pe cea a intelectualitatii satelor, cu unele reflexe din specificul nationala al Transilvaniei. Firul principal al actiunii se construieste în jurul eroului scrierii, flacaul chipes, voinic, inteligent si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care, din setea de a se îmbogati, îsi sacrifica iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, însa saraca, asemenea lui, si se casatoreste cu Ana, fata urâtica si prizarita, fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu, care a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca Ion o sedusese si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai putea împlini.Aceasta este tema primului volum.În continuare, romanul urmareste, pe firul principal al dezvoltarii lui,actiunile lui Ion, care, dupa casatoria cu Ana, dobândeste, în sfârsit, pamântul visat, are si un copil, dar noi complicatii se succed în viata lui, caci Ana, complet nefericita, se spânzura,copilul îi moare, el însusi revenit spre Florica, maritata între timp cu George Bulbuc, este surprins de acesta într-o noapte în fata casei si omorât cu sapa. George merge la închisoare, pamânturile lui Vasile Baciu sunt donate bisericii, iar viata satului Pripas, agitata mai intens pentru o clipa, îsi reia cursul tihnit. Astfel se termina volumul al doilea si, o data cu el, romanul.
Personajele romanului:Creator exeptional,Liviu Rebreanu da viata în roman unui impresionant numar de eroi, fiecare cu propria individualitate.In primul plan, se impune Ion al Glanetasului,care este unul dintre cele mai caracteristice si mai temeinic realizate personaje ale întregii noastre literaturi. Ion e un flacau voinic, destept, energic care sufera de saracia lui si care se crede, prin calitatile enumerate,demn de o soarta mai buna.
Atitudinea lui Ion e comuna,desi procedeul e mai original,fara sa fie insa inedit.Violenta lui,forma pe care o adopta, în conditiile date,este o revolta de a nu se fi putut exprima altfel, într-o societate în care totul îl condamna pe Ion la supunere, la acceptare, adica la mizerie.
Pamantul,pentru Ion înseamna situatie sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos.Ion este simbolul unei chemari mistice a pamântului, este simbolul omului sarac,care încearca sa depaseasca starea de mizerie, de inferioritate sociala si morala. Pentru Ion, acest flacau zdravan si harnic, saracia, adica lipsa pamântului, e o continua suferinta si singura preocupare e cum sa-l obtina.
Critica s-a ocupat adesea de Ion, încercând sa patrunda în intimitatea sufletului sau, spre a-i surprinde cu exactitate esenta.Parerile sunt contradictorii,dovada cât de complex este personajul sub masca simplitatii aparente.Astfel,pentru Calinescu,Ion este o fire instinctiva, calauzit de impulsuri elementare, violent si patimas,pe care nostalgia Floricai si revenirea la ea nu-l pot în nici un fel umaniza:"În planul creatiei,Ion este o bruta.A batjocorit o fata,ia luat averea,a împins-o la spânzurare si a ramas în cele din urma cu pamântul. Continutul lui a fost epuizat si ispravile sentimentale îl scot din sfera instinctelor oarbe, si îl duc în lumea constiintei, banalizându-l".Pentru Lovinescu, din contra, Ion are"o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si,Lovinescu îl considera "o figura simbolica,mai mare decât natura,ce depaseste tendinta de nivelare a naturalismului".
Aceste caracterizari, desi contradictorii, sunt justificate in totalitate de comportamentul eroului care cu o constitutie robusta,este ancorat în viata cu radacini puternice, îsi are unitatea morala a lui tocmai în principiul contradictiei. Ion,fiul Glanetasului era întradevar un primitiv,impulsiv,brutal cu prietenii,cu vecinii,cu nevasta, cu socrul, cu parintii, dorind sa se imbogateasca cu orice pret,dar tot el are, fata de cei amintiti si fata de altii, gesturi de cuviinta prevenitoare, o oarecare disponibilitate spre respect si omenie, ilustrata peremptoriu de relatiile cu familia Herdelea si în special cu Titu,precum si o istetime inascuta, care, dupa împrejurari, se manifesta când ca inteligenta, când ca viclenie.
Liviu Rebreanu înfatiseaza drumul de viata tenebros al eroului sau, pâna când patima îl duce la moarte. De-a lungul acestui drum sinuos,el îsi manifesta firea în gesturi memorabile, dintre care cel mai discutat este sarutul pamantului.Acest gest al lui Ion este o forma de luare în posesiune a pamântului.
Dintre figurile feminine ale romanului,Ana,sotia lui Ion,a fost privita,prin natura faptelor,mai de aproape,destinul ei fiind legat de cel al eroului principal.Ana este o faptura firava, modesta,blânda,a carei personalitate a fost desfiintata de brutalitatea cu care au tratat-o atât tatal cât si barbatul ei. Autorul,prin comentariul lui direct, cum procedeaza si cu alti eroi,îi întregeste portretul,prezentându-ne pe scurt drama ei de orfana de mama,crescuta chinuit de tatal ei,Vasile Baciu, om bogat,dar betiv ursuz si zgârcit.Ea desnadajduita,se îndreapta cu naivitate si slabiciune explicabila,catre Ion pe care îl iubeste. Scriitorul o învaluie cu o discreta simpatie,simbolizând prin ea destinul nefericit al unei bune parti al femeilor de la tara în regimul de atunci.
În acelasi mod pot fi urmarite toate personajele aduse de Rebreanu în actiunea romanului:Glanetasu,Zenobia,George Bulbuc,tatal sau Toma,Simion Lungu,Florica etc.
Scriitorul a înfatisat realist stratificarea sociala a satului. Drama însasi a lui Ion si a sotiei sale, Ana, îsi are motivare în problematica generata de aceasta stratificare.
Raporturile dintre taranimea si intelectualitatea satului sunt dominate de aceeasi nota generala a deosebirii in functie de stare sociala.Preotul Belciug,familia învatatorului Herdelea, notarul privesc spre taranime cu o atitudine distanta, caracterizata prin politete rece si zâmbet protector.Ei nu admit sa fie depasita bariera care îi deosebeste de truditorii gliei. La randul lor si acestia privesc spre lumea domnilor cu condescendenta prevenitoare,de diferite grade însa,întrucât bogatasii de felul lui Vasile Baciu, constienti de forta averii lor sunt mai îndrazneti.
Preocuparile burgheziei de la sate sunt în general marunte. În ciuda superioritatii,pe care o afiseaza fata de tarani, domnii satului se zbat în nevoi,sunt coplesiti de greutati carora, în situatia specifica a Transilvaniei de atunci, abia le pot face fata, mai ales când au si o familie numeroasa cum este cazul învatatorului Herdelea.Acesta îsi mentine greu slujba,trece adesea prin momente de umilinta,este obligat la repetate compromisuri si concesii morale,în peregrinarile lui prin diferite sate, pe unde, dupa bunul lor plac, îl poarta autoritatile.
Rebreanu realizeaza portretul preotului Belciug,dupa acelasi procedeu al împletirii schitei biografice,cu observarea comportarii eroului în momente semnificative de viata, raportate constant la conditia lor sociala. Belciug are o situatie materiala mai buna decât Herdelea, el nu este împovarat de greutati familiale.Aceste elemente, conjugate cu o anumita rigiditate temperamentala,vizibila si în înfatisarea lui fizica, si cu caracterul profesiei,ii confera un spor de intaietate în raport cu oamenii si cu autoritatile.De aici prestigiul lui mai vizibil în fata satului.
Scriitorul Liviu Rebreanu,surprinde în roman si principalele aspecte,generate de lupta nationala a românilor transilvaneni în acel moment istoric.Trei erau atitudinile caracteristice:
-1]Cea a dezertiunii tradatoare alaturi de oficialitatile austro-ungare, reprezentata prin solgabiraul Chitu;
-2]Cea a luptei nationale în cadrul legalitatii, recomandata si practicata de avocatul Victor Grofsoru;
-3]Atitudinea dura, neînduplecata, împinsa pâna la iredentism, care il caracteriza pe profesorul Spataru.Acestea toate sant prezentate cu claritate, când scriitorul urmareste lupta dintre avocatul Victor Grofsorul si bancherul svab ungurizat Bela Bek, pentru ocuparea unui loc în parlament ramas vacant prin moartea deputatului român Ion Ciocan.
Romanul,fiind tradus în numeroase limbi,a stârnit entuziasm.Faptul ca a fost trecut de catre U.N.E.S.C.O. printre marile opere ale contemporaneitatii este dovada valorii romanului.
|
|
