|
Acasa » REFERATE » ISTORIA LITERATURII ROMANE COMPENDIU, GEORGE CALINESCU
ISTORIA LITERATURII ROMANE COMPENDIU, GEORGE CALINESCU
Istoria literaturii romane, compendiu de George Calinescu
Inca nu s-au stins ecourile publiciste, favorabile si defavorabile, starnite de monumentala "Istorie a literaturii române" a d-lui G. Calinescu, înfatisata de la origini pîna astazi; editia mare este astazi o raritate bibliografica, iar cei care au citit-o oscileaza între admiratie si rezerva, fata de o opera exceptionala prin întindere, varietate, prezentare grafica si iconografica, si mai ales prin judecatile de valoare emise asupra celor mai importanti scriitori nationali.
Originalitatea criticului si istoriografului enerveaza pe unii si uimeste pe altii prin însusi caracterul ei cel mai izbitor; într-adevar, avem a face cu o noua clasare si declasare a valorilor noastre literare, de la primele texte, din veacul al XVI-lea, pîna la cei mai apropiati contemporani.
Inteligenta subtila, perceptie critica fina, fantezie aprinsa, sensibilitate mobila si talent plastic abundent, d. G. Calinescu este atît de dotat, încat se foloseste — simultan sau succesiv — de marile sale însusiri, oferindu-ne cel mai atractiv spectacol din critica noastra de astazi. Temperament impresionist, personalitatea sa îmbina în mod ciudat impulsivitatea lui Iorga cu malitia si rafinamentul lui E. Lovinescu ; nu vreau sa spun ca ar fi o aparitie hibrida, alcatuita din doua naturi care se exclud, ci din contra, caut cu aproximatie o formula care sa ne sugereze, macar pe departe, o fizionomie spirituala atît de exceptionala.
De o putere de munca neobisnuita, de o fecunditate în care elanul si reflectia alterneaza, de o acuitate a perceptiilor si de o ingeniozitate si prospetime a formularii care incinta, chiar daca nu convinge, de o perspectiva care totdeauna surprinde, chiar cînd refuzi, sa aderi la planul oferit, d. Calinescu este o personalitate vie, agitata si complexa; nimic din ceea ce scrie nu este indiferent, fie sub raportul blamului sau al omagiului. Simti uneori ca, în nuante, are perfecta dreptate sa afirme o judecata negativa asupra unui literat; îti dai însa seama imediat ca nuantele sunt prea aglomerate si anuleaza o perceptie globala, prin jocul lor malitios; asa se întâmpla ca apasa prea mult acolo unde ar trebui sa atenueze si atenueaza prea voit acolo unde ar trebui sa apese mai simtitor. De o expresie plastica plina de cele mai neasteptate resurse, radiaza fosforescente din cele mai groase mîluri, cînd nu foloseste o voita placiditate a cuvantului, ca sa insinueze o judecata defavorabila.
George Calinescu are o emotie de artist, violenta în substratul ei subconstient, fata de opera de arta, ca si fata de personalitatea umana a scriitorului; judecata sa depinde de acest moment initial, de gratie sau dizgratie, ca sa ia calea elogiului sau a respingerii; valorile sunt supuse unui contact electric primordial; daca polii sunt încarcati de aceeasi energie, asistam la un fel de euforie a inteligentii critice, iar daca se întalnesc fluizi contrarii, atunci descarcarea e violenta, furtunoasa. In tot cazul, tenacitatea impresiilor este vizibila si într-o atitudine, si în cealalta. Criticul este un pictor cu o paleta foarte bogata, punand culoarea tare care reliefeaza placut sau displacut; citatul însusi e ales cu generozitate sau malitie, e stors de apa sau de esenta, devenind demonstrativ si încadrandu-se sententios în textu] analizei critice. Scriitorul e prezentat în volum sau în plan, din profil sau din structura lui intima, pus între reflectoare puternice, care-l coplesesc sau îl avantajeaza.
Criticul este un artist inimitabil, care-si alege coltul de preferinta de unde scriitorul poate sa apara acoperit de umbre sau în lumina solara; obisnuit cu tehnica lui, pîna la sfîrsit începi sa-i adopti punctele de vedere, într-atat este de personal, de ingenios si de insinuant; numai un cititor neinteligent sau ipocrit nu va recunoaste ca, oricate divergente intime ar rascoli vasta panorama a istoriei literelor noastre, caleidoscopic înfatisata de George Calinescu, nu impune prin excelenta si felurimea însusirilor sale atît de personale.
De la istoria monumentala a literaturii române, revarsata pe aproape 1.000 de mari pagini, George Calinescu si-a restrâns materialul, tiparind un compendiu care, ca sa dam cuvantul criticului din Prefata, se defineste astfel: "El nu e o simpla prescurtare a editiei mari si nu scuteste de lectura celei dintai; dimpotriva, e un adaos în scopul de a rezuma impresiile generale. Nu sunt aici biografiile, amanuntele de istorie literara. Materia a fost prelucrata si daca in multe locuri cititorul va regasi caracterizari din editia mare, asta vine de acolo ca un adevar nu poate fi exprimat decat cu aceleasi cuvinte. Am crezut ca as proceda gresit daca din ambitia totalei noutati as fi rasucit frazele inutil. De altfel, înca o data, aceasta nu e o alta opera, ci un indice critic la cea dintai. Acum, eliberat de obligatia documentatiei integrale, am privit literatura româna din avion, încercand a stabili atitudinile, a proportiona valorile. La fiecare autor am scos în evidenta numai ceea ce este realmente valabil artisticeste, tacand pe cît cu putinta partile neizbutite, în fiece capitol am scos în frontul întai scriitorii viabili si am lasat în umbra pe culturali. In felul acesta cred ca, citind editia cea mare si apoi pe aceasta mica, cititorul se va lamuri asupra partii vii din literatura noastra. N-am facut ca altii, care în compendii pun numai cifre goale si titluri de opere, ci si aici si mai cu seama aici, am vizionat materia organic si critic".
Putem spune, cu alte cuvinte, ca d. Calinescu a eliminat, în compediu, farmecul documentatiei, cu pitorescul ei de epoca, portretele umane si sarjele delicioase, limitandu-se la caracterizarea globala a partii viabile a fiecarui scriitor si la judecatile de valoare, într-o succesiune istorica a personalitatilor literaturii române; criteriul estetic sta la fundamentul compediului sau, iar acea privire ,"din avion" vrea sa sugereze ca si-a impus o priveliste, sub specia eternitatii, a scriitorilor nostri, pe spatiul a patru veacuri si jumatate de creatie literara.
Pentru cine a citit editia mare a "Istoriei literaturii române" - compendiul ramâne mai ales un instrument de lucru rapid, o confruntare mai lesnicioasa a propriilor impresii si judecati, cu impresiile si judecatile criticului; suntem de acord ca lectura compediului nu poate scuti de lectura editiei mari pe oricine vrea sa se informeze asupra momentului istoric si asupra biografiei scriitorilor; mai mult, chiar, mecanismul de-a judeca al criticului are, în editia monumentala, un demers reiesind din toate implicatiile în care încadreaza o personalitate, ca într-o plasa de paiajen. Ca sa întelegi de ce Maiorescu, de pilda, este pretuit aproape numai ca polemist, în compendiu, trebuie sa te adresezi editiei mari, unde presupusa insuficienta a criticului este dedusa din biografie si din portretul pe care-l insinueaza, cu mijloacele biografice, interpretate într-un anume unghi de vedere; nici sintezele asupra lui Eminescu si Cosbuc nu mai au truculenta din editia mare; în compendiu, între fraze si paragrafe se sapa anume goluri, producand o insatisfactie vadita.
In cea mai mare parte, metoda de-a redacta compendiul se reduce la suprimarea unor pasagii suculente, legand judecatile formulate într-un mers viu, volubil, din fraze disparate si juxtapuse, de la distante deosebite. Operatia pare un fel de vijelioasa plivire a textului initial, din editia mare, unde o vegetatie luxurianta, de date si analogii, de raportari si informatii, de portretistica si evocare, se îmbinau cu analiza critica si cu judecata de valoare.
Asa cum se prezinta, este un manual de initiere pentru cititorii mai putin experimentati, un aperitiv — copios, e drept — la un ospat îndelung, pe care-l ofera numai paginile editiei monumentale; pentru timorati este totusi binevenit, fiindca nedumerirea, curiozitatile si insatisfactiile vor fi rezolvate numai cînd de la editia mica vor aborda si editia mare.
Daca George Calinescu s-a gîndit si la strainii ce-ar vrea sa se initieze în literatura noastra,- intentia e mult mai greu de realizat, din necunoasterea limbii ; în acest caz ar trebui ca savurosul sau compendiu sa fie tradus într-o limba de circulatie europeana.
|
|
