|
Acasa » REFERATE » LA TIGANCI REFERAT
LA TIGANCI REFERAT
Referat "La tiganci" de Mircea Eliade
O vocatie "tripartita" a incitat intreaga opera a lui Mircea Eliade, de la primele pana la ultimele carti. O recunoaste insusi autorul cand spune: "Inca din adolescenta mi-a placut sa scriu nuvele, povestiri si chiar romane fantastice...".
Inclinarea spre fabulos, descoperita timpuriu, ca o intoarcere spre un spatiu indepartat in "illo tempore", se va accentua tot restul vietii prin deschiderea culturala a autorului, realizata prin lecturi, calatorii, studii si experiente ce depasesc spatiul natal si european. Un loc importan in beletristica lui Mircea Eliade, dar si in literatura fantastica a autorului, il ocupa spatiul romanesc si limba romana. "Orice tara natala constitue o geografie sacra-marturiseste carturarul Mircea Eliade la 70 de ani, cand devenise membru de onoare al numeroase academii si doctor Honoris Causa al multor Universitati. Pentru cei care l-au parasit, orasul copilariei si al adolescentei devine totdeauna un oras mitic. Pentru mine, Bucurestiul este centrul unei mitologii inepuizabile".
Fericit de nasterea si de originea sa, va consacra acestei iubiri nostalgice pagini memorabile semnate Eliade[nume luat in admiratia fata de Eliade Radulescu; [poate si in relatie cu helios si helade]. Una din operele sale, este si nuvela "La tiganci", a carei actiune este situata in Bucuresti, avand ca protagonist pe Gavrilescu, profesor de muzica. Nuvela ilustreaza o alegorie a mortii sau a drumului spre moarte.
Itinerariul spiritual al eroului se desfasoara in opt secvente ce alcatuiesc nuvela construita cu echilibru si armonie clasica. Acestea descriu o alernare a planurilor ce poate fi schitat astfel: Real[sec.I]-IREAL[SEC.II-IV]-REAL[SEC.V-VI]-IREAL[SEC.VIII].
Secventa I[Expozitiune]. Prezinta eroul in tranvai. Este vorba de Gavrilescu, care se intoarce de la lectiile de pian date domnisoarei Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, strada Preoteselor nr.18. In tranvai se discuta despre "bordeiul" tigancilor, problema controversata, multi barbati fiind pseudoscandalizati de existenta lui. Pentru profesorul de pian, acesta este un palat cu gradini si nuci, pe care-l vede in drumurile lui de trei ori pe saptamana. Face calcule cam cat ar costa si de unde au tigancile bani. Dar isi aduce aminte ca a uitat servieta la meditatie si coboara repede sa ia tranvaiul in sens invers.
La aceasta prima secventa, n care foloseste tehnica epicului dublu, autorul introduce cateva leimotive ale nuvelei, cu valoare de simbol" [simbolul reprezinta un domeniu imprtant al hermeneuticii lui Mircea Eliade]. Caldura, simtita mai ales de Gavrilescu, [e un autentic personaj din Caragiale], biletul de tranvai, cumparat cu intarziere [pentru ca mereu nu-si gaseste portmoneul], confesiunea [o tentatie a personajului], colonelul Lavrence, bordeiul[spatiul misterios], Elsa[marea lui iubire]...Dar asteptand tramvaiul, e atras hipnotic de "mirosul amarui al frunzelor de nuc" si de "nefireasca racoare", incat, fara sa-si dea seama, s-a trezit in fata portii a "bordeiului tigancilor".
Secventele II-IV ale naratiunii dezvolta intriga [marcata de patrunderea lui Gavrilescu "la tiganci"]. Desfasurarea actiunii se face prin nararea intamplarilor eroului in acest spatiu; visul lui.
Astfel, intand "la tiganci", profesorul intalneste la poarta baba, care-i cere 300 de lei [costul a trei lectii de pian] ca sa-l lase in bordei si sa-si aleaga o fata. Acolo intalneste trei fete: o evreica, o nemtoaica si o tiganca, trebuie sa intre in jocul lor, ca sa indentifice pe cea de-a treia, dar esueaza mereu si cade obosit intr-un vis. Se trezeste apoi, speriat de gandul ca trebuie sa-si recupereze servieta cu partituri de la Otilia, iese din bordei si pleaca la tramvai. Aceste trei episoade, ce alcatuiesc nucleul actiunii, contin mituri la toate nivelele, revelate prin lecturi repetate, Eliade.
Bordeiul se propune a fi un mit al labirintului, un simbol al trecerii dinspre viata inspre moarte. E un spatiu al initierii in riturile mortii, eroul care il traverseaza este el insusi un purtator de mituri fara sa stie. Ca problema, bordeiul e introdus de un personaj secundar, taxatorul din tramvai, de la care eroul afla despre el si, dupa multe ezitari, intra sa-l cunoasca, precum intr-un scenariu, unde regizorul programeaza actorul intr-o experienta a vietii, una necesara de care ia act progresiv. Pentru Gavrilescu, lumea este si in acelasi timp nu este, "un dincolo", exista in lumea fenomenala a lui "dincoace". Aceasta se poate citi si din refuzul lui Gavrilescu de a lua bordeiul in serios: "i-mi facusem iluzii, spuse. Venisem pentru racoare, pentru natura". Refuzand sa ia act de conditia lui, refuza sa-si asume destinul lui tragic [urmatoarele episoade intaresc ideea]. Baba de la intrare in bordei este o varianta a luntrasului Caron, care vegheazatrecerea dincolo, primind traditionala vama. Stapanind spatiul si timpul, aminteste de fortele secrete ale unei magiciene sau de spiritele malefice din basmele romanesti.
Cele trei fete au in aceste trei secvente un rol important in intalnirea cu profesorul de pian, amintind de Ursitori, Parcele ori Spiritele nascute de vechi civilizatii. Astfel ele il supun pe Gavrilescu unor incercari pe care el nu le poate trece. Danseaza in jurul lui, in costume de vis, solicitandu-i s-o ghiceasca pe tiganca, dar el le scapa mereu. Ielele nu inteleg euforia vizitatorului si-l acuza permanent ca "ii e frica". Personajul aluneca mereu spre trecut vorbindu-le despre episoade cu Hildegaard si Elsa. E readus in atmosfera prezentului din bordei de provocarile fetelor care-i cer tot mai insistent sa recunoasca tiganca, dar el nu reuseste nici dupa ultima incercare. Cititorul intelelege ceea ce eroului ii ramane necunoscut: ca deocamdata profanul rateaza intrarea lui in domeniul sacrului. Tainele il ispitesc, dar ii raman inaccesibile, aflandu-se "in odaile" nedeschise. Reactia lui in fata esecului e de inciudare si regret: "ar fi fost frumos!", soptea el la rastimpul pierdut. Urmeaza o noua tentativa de intrare in real, in conditia lui umana, prin muzica[secv.III]: "Se pleca mai mult asupra pianului si-si repezii mainile cu toata puterea, aproape cu furie, parca ar fi vrut sa rascoleasca clapele, sa le smulga si sa-si faca loc cu unghiile in pantecul pianului si apoi mai departe, in adanc".
Secventa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul viseaza ca incearca sa geseasca fetele, tiganca si se pierde pri camere ciudate: cu tavane scunde si neregulate, cu peretii usor ondulati, aparand si disparand din intuneric, cu paravane tot mai misterioase, cu coridoare pe care rataceste mereu in sens invers decat trebuie, cu obiecte ce-l terorizeaza, existand si neexistand. Visul lui se termina cu o scena a luptei lui cu o draperie simbolica. Se trezeste cu baba si poarta in continuare un dialog al surzilor. Visul [din aceste secvente], are mai multe semnificatii. La inceput [secv.III], el aparuse ca o aspiratie a eroului spre o alta realitate, alaturi de Hildegaard. Apoi, in secventa IV, visul devine simbolul cosmarului traversarii materiei de catre spirit, a vietii spre moarte, insotite de spaime si sufocari. Draperia ii aparea "ca un giulgiu"si-l ingrozea ca jocul fetelor. Jocul "de-a v-ati ascuns", pentru tainicul lui sens, nu-i place lui Gavrilescu, ce vrea ca artist sa aiba un destin deasupra celui comun:"Vasazica...asa-i povestea aici, pe la voi. Artist sau muritor de rand, voi o tineti una si buna:sa va gasesc tiganca. Si de ce ma rog? Cine a dat ordin?".Jocul ielelor propune lui Gavrilesu drept proba ghicitul, simbol al riturilor de initiere in taina mortii, o vama luata sufletului ca ultima sansa de depasire a conditiei umane. Cifra trei[si multiplul de trei:12, 18]se constitue intr-un alt mit al nuvelei, punctand evenimente semnificative din viata eroului [ore, ani, probe, adrese, etc.].
Secventa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei, prezentandu-ni-l pe Gavrilescu in incercarea de a-si recupera serviata cu partituri. In str. Preoteselor nr.18, nu mai cunoaste pe nimeni: in locul doamnei Voitinovici gaseste pe doamna Georgescu, iar despre Otilia afla ca plecase in urma cu opt ani, dupa ce se casatorise cu inventatorul Francu. Se intoarce spre casa si in tramvai aceleasi obsesii[portofelul, caldura, colonelul Lawrence] si o alta supriza: intre timp se schimbasera banii si nu poate sa-si cumpere bilet.
Secv. VI [punctul culminant al actiunii] se petrece acasa, unde surprizele [marca a succesiunii celor doua planuri] continua. Elsa, sotia lui Gavrilescu, plecase in Germania la familia ei, in urma cu doisprezece ani, cam de cand se aflase ca el "a muri". Murise si madamme Trandafir si, dezamagit definitiv, eroul se hotaraste sa se intoarca "la tiganci". "E la mijloc o confuzie-incearca el o explicatie fata de carciumarul din cartier. Acum sant obosit, dar maine dimineata am sa-i dau de rost".
Secventa VII descrie drumul de acasa "la tiganci". Calatoria lui se realizeaza intr-o atmosfera fantastica [e noapte" si "miroase a regina noptii"] cu un personaj misterios [birjarul pe care Gavrilescu il simte "un visator, o fire de artist"]. Acesta ca un mesager al mortii, il ajuta pe profesor sa ajunga "dincolo", trecand prin locuri impuse de traditie [de exemplu:biserica].
Secventa VIII incepe cu intrarea definitiva a eroului "la tiganci", unde nimic nu se schimbase [loc al impietririi timpului]. Baba il astepta. Il recunoaste, ii ia vama, ii arata din prag casa cea mare, rostind cuvinte oraculare "Vezi sa nu te ratacesti[de cine?]. Sa te tii drept pe coridor si sa numeri sapte usi[de ce sapte?] si cand ajungi la a saptea sa bati de trei ori[iar trei?] si sa spui"eu sant[care?], m-a trimis baba"[adica cine?". Sleit de puteri, trece prin coridor si se incurca iar, o gaseste pe Hildegaard, care-l asteptase ca sa-l conduca pe ultimul drum, ca o noua Beatrice: "Vino cu mine!...E adevarat? Tu inca nu intelegi!". Pornesc spre padure, alunecand dinspre veghe spre vis, spre moarte, dusi de birjarul enigmatic si de porunca lui Hildegard: "Ia-o spre padure, pe drumul ala mai lung si mana incet. Nu ne grabim". Deznodamantul nuvelei nu aduce iesirea din ambiguitate. Eroul se explica echivoc: "Se intampla ceva cu mine si nu stiu ce. Daca nu te-as auzi vorbind cu birjarul, as crede ca visez". Fata il consoleaza la fel de echivoc: "Totiu visam. Asa incepe. Ca un vis". Nuvela individualizeaza deci un caz al iesirii din timp. Semnificatia acestui caz este susceptibil si de alte interpretari propuse de statutul de capodopera al nuvelei. Astfel, nuvela poate sugera aventura artistului care aspira sa-si depaseasca conditia sa profesionala si sociala, a omului care poate atinge absolutul, eternul. Conditia lui dramatica de artist e dureros amintita mereu de Gavrilescu: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost intotdeauna arta pura. Traiesc pentru suflet". Pentru el bordeiul e Olimpul, cetate a cunoasterii: "Eu venisem aici din simpla curiozitate. Ma intereseaza lucrurile noi, necunoscute". Mi-am spus: "Gavrilescule, iata o ocazie sa-ti imbogatesti cunostintele". Conditia lui materiala precara il impiedica in primul rand. Accesul in Shambala lui presupune lupta; are nevoie de tinerete [si el e batran], de curaj [si lui ii e frica mereu], de o dragoste protectoare [si toti care l-au iubit au disparut]. Nuvela ar prezenta in aceasta citire drama artistului ratat.
Tzvetan Todorov definea fantasticul "ca o ezitare a cuiva care nu cunoaste decat legile naturale, pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranaturala". Nuvela lui Eliade raspunde acestei acceptiuni, fantasticul e tocmai interferarea realului cu fabulosul ori cu straniul, a plauzibilului cu incredibilul. Deci fantasticul "nu se plaseaza "la Mircea Eliade "La tiganci"] la vreo interferenta, ci este chiar aceasta interferare".
Starea de confuzie a lui Gavrilescu apare mai ales in relatie cu timpul [dilatat sau concentrat], calauzindu-i iluziile. Eroul traieste in afara conditiei impuse de fantastic, deoarece are o vaga constiinta a lui: "Dar ce naiba mi-ati facut?-intreba el fetele". Tentativa de a fi lucid, de a se autocenzura exista in numeroasele dialoguri ale eroului cu sine, dar acestea maresc mai mult[pentru cititor] suprafata alunecarii lui. Dereglareamemoriei o percepe uneori, dar faptul nu-l ajuta cu nimic. Toate aceste elemente de arta narativa degaja un inefabil special ce recomanda nuvela "La tiganci" drept un "giuvaer al literaturii lui Mircea Eliade" si, in acelasi timp, "o capodopera a fantasticului romanesc". Proza fantastica a lui Mircea Eliade se situeaza intr-o buna traditie romanesca pe linia basmelor populare, a prozei fantastice eminesciene si a povestilor enigmatice caragialiene.
In planul literaturii universale, "cel mai important scriitor in proza romaneasca moderna"-Mircea Eliade se inrudeste cu proza fantastica a lui Lovercraft si Tolkien, amintind intr-un fel de proza lui Poe, a lui Borgers ori Marquez. Astfel, proza fantastica a lui Mircea Eliade demonstreaza interesul omului modern pentru manifestarea miturilor si nu aspiratia omului de a egala prin creatie divinitatea. Demersul lui Mircea Eliade este coplesitor daca il raportam la epoca de rascruce a mileniilor si a omenirii cand "Dumnezeu a murit", dar literatura are o misiune in a-l crea din nou.
|
|
