|
Acasa » REFERATE » LOSTRITA REFERAT
LOSTRITA REFERAT
Referat "Lostrita" de Vasile Voiculescu
Bunul samaritean, medicul V.Voiculescu, poetul traditionalist, umanistul cu vaste lecturi inlesnite de cunoasterea mai multor limbi straine, pozitivist ca orientare filosofica, autorul "Poemul cu ingeri" este atras de zestrea noastra folclorica:rituri, superstitii, vraji, descantece, leacuri populare. Acorda credit practicilor magice si doctrinelor ezoterice, dovada multe din povestile din volumele aparute postum: "Capul de zimbru" si "Ultimul berevoi"-1966. In proza lui V.Voiculescu ne intampina o lume arhaica, primitiva, in care omul nu se diferentiaza inca total de fiare, dimpotriva, intre el si animale sant puternice legaturi consanguine.
Inzestrat cu hare povestitor incontestabil, in jocul real-fantastic, autorul aureoleaza existenta cotidiana cu fabulosul folcloric. Primitivismul, preistoria se insinueaza in imediatul contemporan, de aici santem proiectati in vis, in fantastic, scriitorul imaginand o lume cu o puternica individualitate. Evocand in unele din povestirile sale o civilizatie tribala, sugerand timpuri imemoriale, cu credinte totemice, V.Voiculescu subscrie unei viziuni despre lume si viata proprie mitologiei animiste.
Din volumul"Capul de zimbru", fac parte povestiri ca: "Amintiri despre pesciut", "Pescarul Amin", "Lostrita", "In mijlocul lupilor", "Schimnicul". Povestirea "Lostrita" se intemeiaza pe un simbol din hidro-mitologie. Ca in toate mitologiile indo-europene, apa reprezinta si in mitologia poporului nostru substanta primordiala, esentiala si germinativa. In afara ei viata este imposibil de conceput. Dar in apa i-si pot avea salasul intruchipari mitologice ale unor forte malefice. Simbolulniversului acvatic valorificat de V.Voiculescu este al femeii-peste, un fel de nereida[nimfa in mitologia greco-latina] sau stima. In credintele sravechi, aceasta este o aparitie de o frumusete fascinanta. Unele legende spun ca stima sta pe fundul apei si, cand se lasa noaptea, se apropie de maluri, canta, vrajindu-i pe pescari si pe corabieri, care, pornind in cautarea ei, cad in apa si se ineaca. Stimele pot provoca mari nenorociri oamenilor facand sa se iste viituri.
TEMA povestirii Lostrita o constitue starea de teroare in care tine un peste rapitor [asemanator cu pastravul] imprejurimile Bistritei.
COMPOZITIONAL, povestireaeste o succesiune de mai multe secvente epice, avand in centrul lor pe tanarul Aliman, hotarat sa prinda lostrita, pe care candva o tinuse in brate, dar aceasta, cu miscari de femeie vicleana, ii scapa.
STRUCTURA NARATIVA
1- Inceputul povestirii ancoreaza in plin fantastic, autorul vorbind despre diavolul"cu toata puita si nagodele lui", care cel mai bine se ascunde in apa. Venind printre oameni, "dracul din balta" ia diferite chipuri: ba de luminita inselatoare, ba de fata suie, de stima etc.Raul e localizat pe Bistrita, Toance, Neagra. Prin aceste imprejurimi, "Necuratul randuise o nagoda cu infatisare de lostrita". De la pescari iscusiti, la copii nestiutori, la copilandri furati de stralucirea ei, ori la flacai turburati si dusi in ispita de frumusetea ei, lostrita vrajita "a ademenit multa lume".Oamenii insa, cu vremea, isi iau seama, pazindu-se de "nazdravana", ca era mai ales"nesatula de carne de om".
2- Un tanar, Aliman, nu pirduse nadejdea ca odata si odata"o sa-i caza in maini". Dupa ce izbutise s-o prinda in undita, el a ramas acolo "buimac, cu gura cascata".
3- In comportamentul tanarului care a vazut lostrita se produc vadite schimbari. Nu mai cunoaste odihna "zi-noapte", cerceta scorburile ca un nebun, alerga, manca, dormea, traia numai pe prunduri si apa...", nu mai radea ca altadata". Aratandu-i-se lostrita din cand in cand, facea sa-i mearga bine, "apele i se supuneau ascultatoare". Disparitia mai indelungata insa il chinue, incat, "de atata zbucium si alergatura se topea", pana incepe sa iscodeasca"despre vrajile si vrajitorii cu puteri asupra apelor si pestilor".
4- Aliman continua sa se mistue de dor, pana ce, in primavara, lostrita se iveste"mai mandra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti in el"Tanarul i-si recapata forta si barbatia. recurge la diferite stratageme pentru prinderea lostritei, dar intelege in cele din urma, ca "nu este lucru curat", pestele scapandu-i mereu
5- Aliman pleaca intr-un sat "salbatec de pe Neagra", la un vraci batran, "mare descantator de pesti, un fel de stapan al apelor", de la care sw intoarce "cu o lostrita lucrata in lemn, aidoma de suie si frumoasa ca cea din Bistrita". La ora intalnirii duhurilor, in miez de noapte,"cu luna in ultimul patrar, poleind trupul gol al flacaului, Aliman a intrat pana la mijlocul raului cu pestele vrajit in mana, a spus dascantecul invatat pe de rost, in care se lepada de lumea lui Dumnezeu, si a dat drumul papusii cu chip de lostrita".Cu alte cuvinte, se incheie un pact intre flacau si diavol, ca intre Faust si Mefisto, pentru atingerea unui scop iesit din limitele omenescului.
6- Dupa un somn lung si adanc, timp in care o viitura matura totul in calea ei, flacaul se pregateste sa intre in valurile involburate pentru a salva o singura faptura omeneasca ce "abia se mai tinea cu amandoua mainile de o ramasita de carma", E o fata pe care Aliman o trezeste din lesin, o ia cu sine si petrec catava vreme"pierduti in fericire". Se incinse intre ei o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea. Parca fusesera facuti unul pe potriva celuilalt. "Era frumoasa, cu chipul poate cam bucalat, suie, cu trupul lung, mladios si despicatura coapselor sus ca la buni inotatori". Traiul lor impreuna e in prelungirea imediata a naturii. Ziua, cand nu stateau in casa, "umblau alintati prin paduri. Noaptea ieseau la Bistrita, tinandu-se pe dupa gat". Se scaldau in apele care "se faceau pe rand de aur, de argint si apoi albastre, invaluindu-i tainuitoare...Vanau pastravi si ii mancau acolo, fripti la foc de brad, cum ii placeau fetei".
7- Dupa un timp, pentru ca satul "bazaia de zvonuri ca un roi intaratat", Aliman incepe sa se gandeasca la randuielile trebuitoare de nunta si cununie. Fetei, insa nu-i ardea"nici de popa, nici de biserica". Era "salbateca". Cu multe ascunzisuru si taine si totusi nu stia nici cum o cheama "flacaul o numeste Ileana".
8- Intre timp se iveste "sturlubatica, asijderea apelor dupa ploaie", o femeie voinica, mama fetei. Ea isi avea rosturile departe, "la izvoarele Bistritei aurii". Se otaraste la fata si ii "sopti in ureche niste vorbe care parca o adormira"si pana sa se dezmeticeasca Aliman, "femeia cu prada era departe".
alba, aurie", fara folos. Nimeni nu stia de urma fugarelor. Timpul pare sa se fi dilatat nebanuit. Un mosneag trecut de o suta de ani "isi amintea de ele". Satul le alungase demult cu pietre, dase foc casei"pentru multele blestamatii si rautati ce savarsiseau cu ajutorul Satanei". Nu l-a mai gasit nici pe vraci. Intors acasa, Aliman ajunsese nevolnic "si moale ca o carpa. Faceau toti din el ce vroiau"
10- O fata mai indrazneata din sat "il ocheste" si-l imbrobodeste pe tanar. Se logodesc si se pregateste nunta. In toiul petrecerii se vesteste ca a aparut lostrita cea vrajita, sta la liman"lungita la soare ca o domnita". Parca doarme. E mai mare si mai frumoasa ca pana acum". Buimac de bautura, Aliman, auzind de lostrita, s-a desteptat ca dintr-un somn adanc. Fuge dintre oaspeti ca scos din minti amenintand: "Azi nu mai scapa!O mananc de nunta mea!". Preajma e rascolita de "hramat mare, cu larma asurzitoare si muget cumplit", ca macabra framantare a duhurilor in noaptea Walpurgiei. Valea iar detuna inspaimantata, ca in toiul unei batalii. Apele veneau cu nahlapi saltati ca bivolii, unii peste altii, si lumea privea ingrozita". Numai Aliman nu vedea si nu auzea nimic, ci alerga "inaintea naboiului". Lostrita parca-l astepta, "se-ntoarse deodata nalucitoare, cu capul tinta in Aliman. Statu asa o clipa plina. Apoi porni fulgerand apele, spre el. Chipul flacaului se lumina de o bucurie nefireasca, strigand cat sa inabuse vuietul: "Iata vin! si...sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostrita". In involburarea de cataclism a viiturii, aparand lostrita pe care o adapostea "ca pe un copil cu bratele", Aliman e inghitit de valurile care "bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna".
11- Din finalul povestirii rezulta alimentarea cu fabulos a intamplarii lui Aliman care "ramas vie si mereu mladioasa. Creste si se impodobeste an de an cu adause si alte scornituri, dupa inchipuirile oamenilor jinduiti de intamplari dincolo de fire". Este chemarea vrajita a necunoscutului, caruia oamenii ii dau dimensiuni si valente fantastice. Cele relatate de autor se motiveaza perfect prin setea de altceva, prin fascinatia exercitata asupra omului de ceea ce timpul apara ca tabu si pe care mintea omeneasca nu poate inca sa dezlege.
V.Voiculescu insufleteste cu pricepere un univers pe care-l situeaza la confluenta realului cu fantasticul si miraculosului. Aliman traieste ca personaj literar prin legaturile pe care le pastreaza cu lumeafelina[a fiarelor]. Detaliile fizicului sau sant putine: "era frumos si voinic", dar el ramane in memoria cititorului prin puterea cu care traieste in eres, pana la vanzarea sufletului Satanei, pentru a dobandi o dragoste iesita din limitele obisnuitului. Autorul isi poarta personajul din contingent in vis si in fantastic, cu avatarurile sufletesti si cu reactiile potrivite fiecarei imprejurari.
Cat despre zeitatea acvatica, stima, intruchipare a raului, V.Voiculescu ii da contur artistic, convingand in legatura cu comportamentul lui Aliman, unul dintre flacaii "aprinsi si fara minte", traind nostalgia lostritei, dupa ce o tinuse odata in brate, cade sub puterea vrajii ei, pierind in cele de urma. Luand infatisare feminina, portretul acestei fiinte pastreaza ceva din care se intrupeaza: "are parul despletit pe umeri ca niste suvoaie plavite resfirate pe o stana alba. Ochii, de chihilimbar verde-aurii cu strilici albastri, erau mari, rotunzi, dar reci ca de sticla. Si dintii, cand i-a infipt intr-o coaja de paine intinsa de Aliman, s-au descoperit albi, dar ascutit ca de fiare".
Privitor la maiestria artistica, se observa cum scriitorul aluneca abia simtit din viata imediata in eres, cum imaginatia-i bogata il ajuta sa reconstitue o lume invaluita intr-un aer de vechime, legata de o natura pe potriva, cu un timp care se supune zig-zagului real-fantastic-vis-magie. Cu o mana priceputa de artist, V.Voiculescu descrie peisaje de natura gregara. In cateva imprejurari natura este surprinsa intr-o miscare stihiala provocata de fortele intunericului. Lexicul este concordant cu atmosfera evocata. Numele fortei tutelare a iadului apare cu o sinonimie relativ bogata: diavolul, dracul din balta, Necuratul, naiba, Satana. Alti termeni care amintesc de mitologia noastra sant: stima, strigoaica ori pite si nagode, proliferari ale raului.
Exprimarea este spontana, pitoreasca, unii termeni de circulatie mai restransa: ranis, renie, a naiboi, a potmoli, furcarii, nahlap etc. dau un farmec particular si imprima originalitate comunicarii. Limbajul este permanent mladiat in functie de ideea transmisa. De pilda, pentru a scoate in evidenta imaginatia anonima, V.Voiculescu prezinta realitatea in maniera povestilor vanatoresti, dupa care lostrita ar fi ca de "doi coti de lunga si ar cantari dincolo de douazeci ocale". Vrajita, lostrita poate sa creasca de trei ori "pe cat i-si schimba aratarea". Naluca, lostrita poate sa creasca de trei ori "pe cat isi schimba aratarea". Pentru ca actiunea implica cu preponderenta mediul acvatic, fraza contine termeni ca: suvoaie, peste, plavie, vale ferecata cu gheturi si zapezi, bulboana, copca, busteni, plute, valuri, mal, matca, pastravi, ochiuri, sorb, fierbatoare, potop, liman, a bolborosi etc.
Functia artistica a limbajului este vadit creatoare de atmosfera si purtatoare a unor semnificatii majore privind mesajul operei, autorul pledand, in acest fel, pentru conservarea si valorificarea tezaurului spiritual anonim, inepuizabil si cu puteri "pururea reantineritoare" asupra literaturii culte.
|
|
