|
Acasa » REFERATE » LUCEAFARUL REFERAT
LUCEAFARUL REFERAT
Referat LUCEAFARUL de Mihai Eminescu
Luceafarul
Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic, capodopera a creatiei lui Eminescu, a lasat marturie insusi poetul. Din marturia sa reiese ca pornind de la o sursa, de la un izvor popular poemul a trecut printr-un indelungat proces de creatie. Dupa ceea ce spune rezulta ca principala sursa de inspiratie a fost un basm popular romanesc cules si punbicat intr-un memorial de calatorie, aparut la Berlin in 1861, de catre germanul Kunisch. Basmul se intitula "Fata din gradina de aur". In acelasi memorial de calatorie Kunisch a mai publicat un basm care asemenea a fost cunoscut de Eminescu, a preluat ceva si din acesta, dar sursa principala ramane “Fata din gradina de aur”.
Eminescu valorifica acest basm in perioada berlineza intr-un poem cu titlul "Fata in gradina de aur", dar in poemul creat autorul modifica unele lucruri si mai ales finalul. Razbunarea zmeului din basm i se pare prea dura, nepotrivita cu superoritatea unei fiinte nemuritoare; astfel ca in poem zmeul n-o mai omoara pe fata ci rosteste cu amaraciune un blestem: "un chin s-aveti: de-a nu muri odata".
Dupa 1880 acest poem ramas in manuscris va fi prelucrat in cinci variante si transformat intr-un cantec liric in care povestea mai veche trnsformata si aceasta devine pretextul alegoric al unei meditatii romantice, filosofice asupra geniului, dar si asupra conditiei omului ca fiinta macinata de contradictii. In noua creatie izvoarele folclorice se intalnesc cu cele filosofice, mitologice, culturale si chiar autobiografice. In forma in care noi o cunoastem astazi poemul a aparut in 1883 in "Almanahul" "Societatii Cultural-literare" "Romania Juna" din Viena. In acelasi an poemul va fi inclus apoi in volumul ingrijit de Titu Maiorescu intitulat Poezii.
Compozitia si structura poemului
Faptul ca la originea poeziei se afla un basm ne duce la concluzia ca si noua creatie ar trebui sa fie o compozitie epica. Din basm poemul a pastrat doar schema epica, cadrul. Formula de la inceput tine tot de epic. Prezenta unui narator care povesteste la persoana a treia existenta personajelor, constructia gradata a subiectului, marele numar de vorbe specifice povestirii, precum si prezenta dialogului cu formule specifice de adresare, toate acestea dau poemului un caracter epico-dramatic.
Si totusi poemul Luceafarul este o creatie lirica. Schema epica este doar cadrul,iar intamplarile si personajele sant defapt simboluri lirice, metafore prin care se sugereaza idei filosofice, atitudini morale, stari sufletesti si o anumita viziune poetica.
Aceasta interferenta de genuri este caracteristica romantismului si dau poemului mare profunzime. Ceea ce priveste compozitia poemului se constata existenta a patru tablouri:
1- Dragostea dintre fata de imparat si Luceafar.
2- Idila dintre Catalin si Catalina.
3- Calatoria Luceafarului spre Demiurg pentru a cere dezlegare de nemurire.
4- Reantoarcerea Luceafarului la locul lui pe cer si constatarea ca fata de imparat,nu s-a putut rupe din cercul ei stramt
Din punct de vedere structural exista doua planuri, cel terestru uman si planul cosmic universal. In primul tablou cele doua planuri se intilnesc prin dragoste.
In tabloul al doilea avem doar planul terestru.
In tabloul al treilea este prezent doar planul cosmic.
In tabloul al patrulea avem din nou prezente cele doua planuri.
Rezumat
Poemul Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul se desfasoara pe un vag fir epic intr-o suita de metafore si simboluri prin care se sugereaza idei filosofice. Este deci in egala _Primul tablou ne prezinta o fantastica poveste de iubire intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite.Luceafarul de seara,se indragosteste de o preafrumoasa fata de imparat,vazand-o contempland de la fereastra dinspre mare a castelului. Fata la randul ei este cuprinsa de acelasi sentiment. In conceptia fetei Luceafarul este un spirit, pentru chemarea caruia trebuie o formula magica de descantec. Descifrand alegoria, putem spune ca sensul ei este ca pamanteanul aspira catre absolut.In timp ce spiritul aspira simte nevoia concretului. Pentru al putea chema linga ea fata foloseste descintecul: "Cobori in jos Luceafar bland ..." .
Fiintele supranaturale au posibilitatea de a metamorfoza. Intocmai ca in basm, Luceafarul, la chemarea fetei se arunca in mare si preschimbat intr-un tanar palid, cu parul de aur si ochi scanteietori, purtand un gulgiu vanat, incununat cu trestii apare in fata fetei ca un inger, ca un zeu. O invita pe fata in palatele lui de pe fundul oceanului unde toata lumea s-o asculte pe ea. Metamorfoza Luceafarului pune la contributie mituri cosmogonice, asfel la prima intrupare Luceafarul are parintii cerul si marea:
"Iar cerul este tatal meu,
Si muma mea e marea".
Zeii sant nemuritori si Luceafarul metamorfozat in Neptun este "un mort frumos cu ochii vii" deoarece nemurirea este pentru muritorii de rand o forma a mortii. De aceea fata de imparat are o senzatie de frig.
"Caci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau ma-n gheata."
Peste cateva nopti fata il cheama din nou pe Luceafar, acesta o asculta si din vaile haosului avand ca tata soarele si mama marea apare din nou in fata fetei. Acum vine invesmintat in negru si purtind pe suvitele negre de par o coroana ce pare ca arde:
"Ochii mari si minunati ii lucesc himeric
Ca doua patimi fara sati"
Infatisarea este acum demonica, pentru ca s-a nascut din soare si noapte: dupa Hesiod noaptea este zeita umbrelor, fiica haosului, mama tuturor zeitelor. De aceasta data tanarul demonic ii fagaduieste miresii sale cununi de stele si ii ofera cerul cu stelele pe care ea sa rasara mai stralucitoare decat celelalte. Dar si de data aceasta fata ii refuza apropierea si simte senzatia de fiori.
Alegoria este ca fata este incapabila sa iasa din conditia ei pentru a convietui cu Luceafarul si ii cere acestuia sa devina muritor ca si ea
La aceasta cerere Luceafarul raspunde afirmativ din cuvintele sale reiesind sacrificiul suprem pe care e gata sa-l faca"in schimb pe o sarutare" pentru a dovedi fetei ca o iubeste.
De aceea e hotarit sa se nasca din pacat si sa fie dezlegat de nemurire.
_Cel de-al doilea tablou se desfasoara in plan terestru, in plan uman, este idila dintre Catalin si Catalina, idila care simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre reprezentantii lumii inferioare. Avem aici o atmosfera intima, familiara. Acum eroina nu mai este preafrumoasa fata de imparat, ea devine Catalina, ceea ce simbolizeaza faptul ca acum este o fata ca oricare alta cu un nume comun, care se poate indragosti rapid de un baiat oarecare. Catalin este viclean copil de casa, un paj din prejma imparatesei, baiat din flori dar indraznet cu ochii. Urmarind-o pe Catalina socoteste ca e momentul sa-si incerce norocul si prinzand-o intr-un ungher ii serveste Catalinei o adevarata lectie de dragoste.
Se observa in scena de dragoste un limbaj obisnuit, comun, popular, adecvat unei scene de dragoste obisnuite trecatoare aventuroase. Catalina la inceput este mai retrasa, mai retinuta si ii marturiseste lui Catalin dragostea pentru Luceafar. Dar Catalin gaseste remediul:
"Hai si-om fugi in lume" si astfel Catalina va pierde visul de luceferi.
_Partea a treia a poemului cuprinde calatoria Luceafarului prin spatiul cosmic si convorbirea cu Demiurgul. Santem din nou in planul cosmic cu o atmosfera glaciala si cu un limbaj sententios gnomic [exprimarea este apropiata de maxime si proverbe]. Demiurgul este rugat sa-l ierte de nemurire sa-l faca muritor de rand. In acest tablou Eminescu se dovedeste ca si in Scrisoarea I unul dintre cei mai interesati autori de cosmogonii si un extraordinar poet al fenomenelor fizice. Pentru un zbor atat de indraznet Luceafarului ii creste aripa, la dimensiuni uriase. Din cauza vitezei colosale cu care zbura miscarea lui pare un fulger ne-ntrerupt, ratacitor printe stele. Haosul este o notiune abstracta, nepalpabila, insemnand confuzia generala a elementelor, inainte de creatie. Pentru a le face palpabile, Eminescu ii atribuie haosului, insusirile unei vai, din care necontenit izvorasc lumini, ce se amesteca se invalmasesc ca niste mari amenintatoare. Zona in care se afla Demiurgul e infinitul, neantul stapinit de groaza propriului vid adanc, ca visul uitarii.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata obisnuita, de stingere este numit Hyperion. Intocmai ca fata de imparat in idila cu Catalin este numita Catalina si Luceafarul, in momentul cand vrea sa devina muritor, este inzestrat cu nume.
In discutia dintre cei doi, Demiurgul ii propune, ca pentru a renunta la gandul sau de a deveni muritor, trei lucruri: sa-l faca cantaret incat sa asculte toata lumea de cantecul lui, conducator de osti sau intelept. Demiurgul este dispus sa-i dea, "pamantu-n lung si marea-n larg, Dar moartea nu se poate”.
Luceafarul este o parte a universului,a acelui "tot" pe care il reprezenta Demiurgul, iar al rupe din acest sistem ar insemna distrugerea echilibrului universal.
Si atunci ca un ultim argument, Demiurgul il indeamna pe Hyperion sa priveasca spre pamantul ratacitor sa vada ce-l asteapta.
-Al patrulea tablou ne duce din nou in planul terestru dar si in cel universal cosmic.
Hyperion devenit din nou Luceafar, se intoarce pe cer si isi revarsa din nou razele asupra Pamantului.
In acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care contrasteaza cu pastelul cosmic din partea a treia. Luceafarul descopera pe cararile din cranguri, sub siruri lungi de te, doi tineri indragostiti care sedeau singuri. Fata il vede si il cheama sa-i lumineze norocul. Oamenii sant fiinte trecatoare. Ei au doar stele cu noroc in timp ce Luceafarul nu cunoaste moarte. Mahnit de cele ce vede, Luceafarul nu mai cade din inaltul cerului la chemarea fetei, ci ramane in singuratatea lui,vorbind ca pentru sine:
"Ce-ti pasa tie chip de lut
Daco-i fi eu sau altul?
Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece"
Despre sensurile poemului"Luceafarul"multi critici au vorbit, dar cea mai buna interpretare a poemului o da insusi Eminescu. Poetul facea o insemnare pe marginea unui manuscris aratand ca "in descrierea unui voiaj in Tarile Romane germanul "Kunish" povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar intelesul alegoric ce i-am dat este, ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant,nu este capabil nici de a ferici pe cineva,nici de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."
Din acest punct de vedere Luceafarul este o alegorie cu tema romantica a locului geniului in lume. Astfel inseamna ca povestea, personajele si relatiile dintre ele nu sint decit o suita de personificari, metafore si simboluri care sugereaza idei, conceptii, atitudini iesite dintr-o meditatie asupra geniului vazut ca fiinta nefericita si solitara opus prin structura omului comun. Aceasta viziune romantica asupra geniului este puternic influentata de filosofia lui Schopenhauer.
TABEL AL IMAGINILOR ALEGORICE SI UNELE
SEMNIFICATII ALE LOR DIN POEMUL LUCEAFARUL
TBLOUL INTAI
1- fata de imparat - fata la varsta cand poate fi tulburata de zburator.
2- visul fetei - criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste, rezolvata mitologic prin motivul zburatorului.
3- dragostea pentru Luceafar - aspiratie spre absolut; dorinta omului comun de a-si depasi conditia stramta si limitata a unui muritor.
4- respingerea Luceafarului - refuzul neantului, spaima de nemurire care pentru om inseamna moarte.
5- senzatiile de frig si de ardere - revelatii intuitive ale deosebirilor de structura dintre geniu si omul comun.
6- Luceafarul - fiinta superioara, geniul.
7- dragostea pentru fata de imparat - aspiratia spre concret sau spre o alta forma a materiei universale.
8- dragostea dintre fata si Luceafar - atractia contrariilor
9- metamorfozele Luceafarului - capacitatea geniului de a-si da alt chip, mai concret pastrandu-si unitatea contrariilor din care este intrupat, ca si esenta superioara
10- hotarirea de se sacrifica - dorinta de cunoastere; obiectul cunoasterii - fata de imparat - devine si subiect al pasiunii omului de geniu, pentru care el vrea sa renunte la nemurire
TABLOUL AL DOILEA
1- Catalin si Catalina - exponentii individual ai aceleiasi lumi.
2- "Lectia" lui Catalin - forma de magie erotica.
3- refuzul initial al Catalinei - reactie de orientare.
4- nostalgia fata de Luceafar - ruptura dintre ideal si real
5- acceptarea lui Catalin - revelatia asemanarii de structura si de ideal dintre fiintele aceleiasi lumi
TABLOUL AL TREILEA
1- Demiurgul - absolutul
2- Hyperion - forma individualizata a absolutului.
3- dorinta lui Hyperion de a fi dezlegat de nemurire pentru “o ora de iubire” dorinta de a primi o alta.
4- refuzul Demiurgiului - imposibilitatea obiectiva de a mai cobora treptele de organizare a materiei universale.
5- consecventa in atitudinea lui Hyperion - si geniul are o limita de cunoastere
TBLOUL AL PATRULEA
1- idila pamanteana - implinirea aspiratiei spre fericire a perechii pamantene
2- seriozitatea pasionala a lui Catalin - barbatul intamplator devine barbatul unic prin iubire
3- “tradarea” fetei - revelatia Luceafarului asupra timpului ca schimbare; el, care e nemuritor, nu e stapanit de timp, n-are experienta existentei determinate temporal, prin tradarea fetei, el descopera ideea de schimbare si ca miscarea e ireversibila
4- a treia invocatie a Luceafarului - dorinta superstitioasa a fiintei pamantene de a-si prelungi fericirea prin protectia unei “stele cu noroc”
5- raspunsul final al Luceafarului - constatarea rece, obiectiva a diferentelor fundamentale intre doua lumi antimonice; una traind starea pura a contemplatiei; cealalta starea instinctualitatii oarbe in cercul strimt al norocului, al sansei de a se implini sau al nesansei
O interpretare a poemului "Luceafarul" socoteste aceasta creatie ca un poem al “vocilor” poetului sau un poem al mastilor in sensul ca poetul se proiecteaza in diferite ipostaze lirice. Astfel Eminescu s-a imaginat pe sine in primul rand in "Luceafarul" sau "Hyperion", geniul care cauta suprema clipa de fericire, fara sa fie inteles si ramanand la locul sau separat de societatea din jur. Eminescu s-a imaginat insa si in chipul lui Catalin. Pamanteanul obisnuit care traieste din prima clipa a dragostei.
Dar Eminescu s-a imaginat chiar in chipul Catalinei, muritorul de rand care aspira spre absolut. El s-a imaginat si sub chipul Demiurgului, exprimand astfel aspiratia spre personalitatea universala, cel care rosteste teribilul "nu se poate" constient fiind de incompatibilitatea celor doua lumi.
In concluzie putem spune ca sub aspiratia unei povesti de dragoste Luceafarul este defapt o sinteza a liricii lui Eminescu, a vocilor poetice din opera , dar avem ecouri si din poezia de inalta cugetare filosofica din poezia pe teme cosmogonice [Scrisoarea I, Imparat si proletar]. Presupusele personaje devin simboluri mitice ale contradictiilor din sufletul poetului care se simte ca orice creator de geniu slab si puternic, muritor si nemuritor, om si zeu.
REALIZAREA ARTISTICA
Poemul Luceafarul este cea mai valoroasa creatie Eminesciana, nu numai din punctul de vedere a continutului de idei ci si in perfectiunea formei. Limbajul poetic, sintaxa poetica si naturaletea desavarsita, fac din poem, un exemplu stralucit de realizare artistica, a unei creatii. Dintre principalele trasaturi ale stilului poemului:
a- limpezimea clasica - poetul a cautat de fiecare data cuvantul, care sa exprime cel mai bine adevarul, intr-o forma cat mai simpla. Este bine cunoscut procesul de scuturare a podoabelor stilistice din prima strofa, in care o califica pe fata de imparat “o preafrumoasa fata”. Pana sa ajunga la acest superlativ de origine populara, Eminescu a eliminat o serie de epitete si metafore din botanica, din zoologie sau minerala. Pe parcursul poemului,a folosit cat mai putine epitete pentru a nu incarca textul cu elemente descriptive. In marea lor majoritate adjectivele folosite sant de origine latina, unele fiind formate cu prefixul "ne".
b- a doua trasatura este exprimarea aforistica. Aceasta este o exprimare care contine multe maxime si sentinte, preapte morale formulate intr-un mod memorabil. Cele mai multe exprimari gnomice le gasim in tabloul al treilea, in discutia inalta dintre Hyperion si Demiurg.
c- puritatea limbajului - se refera la faptul ca Eminescu foloseste cei mai multi termeni din fondul principal de cuvinte, termeni de origine latina pe care ii integreaza in expresii si constructii populare. Accepta foarte putine neologisme. Efectul care se obtine este ca exprimarea e pura, romaneasca, naturala, pe intelesul tuturor.
d- muzicalitatea - realizata pe doua cai prin folosirea subtila a cuvintelor cu sonoritate deosebita si prin schema prozaica - strofe de cate patru versuri,cu 7-8 silabe si ritm iambic. Foloseste alternativ rimele masculine si cele feminine, care sugereaza o continua inaltare si cadere in concordanta cu ideea de baza a poemului.
|
|
