|
Acasa » REFERATE » LUPUL MORALIST REFERAT
LUPUL MORALIST REFERAT
Comentariu "Lupul moralist" de Grigore Alexandrescu
Fabula "Lupul moralist" este una dintre cele mai caracteristice fabule ale lui Grigore Alexandrescu, mai ales prin modul cum o schema generala a speciei a fost adaptata la împrejurari locale. Poetul a putut gasi elementele alegoriei într-o fabula a lui Voltaire, cu titlu identic : "Le loup moraliste", pe care filozoful o îndreptase împotriva clerului ipocrit al vremii sale : Lupul îsi moraliza fiul, în sensul cumpatarii si milei fata de vietile nevinovatilor miei, în timp ce acesta lua în derîdere sfatul parintesc, zarind pe botul predicatorului fire de lîna si pete de sînge si promitind ca-i va urma neaparat exemplul. Conform preceptelor clasicismului — fabula fiind o specie prin execelenta clasica — poetul imita deci un model, însa imitatia lui nu este cîtusi de putin servila ci, dimpotriva, creatoare, tocmai prin chipul cum un defect omenesc general, ipocrizia, urmeaza sa fie verificat, din nou, într-un alt mediu social.
Grigore Alexandrescu largeste sfera critica a fabulei, în sensul ca ea se adreseaza întregului corp al dregatorilor de stat de pe la 1842 [data la care bucata în chestiune este publicata : Lupul ajunsese acum împarat, o adevarata "înaltime lupeasca", si de la aceasta înaltime se adresa tuturor reprezentantilor "staturilor sale". De alta parte, ceea ce creeaza senzatia de autentic, odata cu umorul atît de caracteristic fabulei în general si fabulistului Grigore Alexandrescu în special, este adaptarea la specificul local românesc de dinainte de revolutia de la 1848 ; împaratul lup tine în gheare pravila, care e un fel de "Regulament Organic", se adreseaza "obstetei adunari", mustra pe "jupînii amploiati" pentru "napastuiri" si este salutat de acestia cu obisnuitul- "Sa traiti la multi ani, dobitocia voastra!".
In afara de aceasta, se poate observa în fabula o anume, subtila, punere în scena [povestire alegorica fiind, fabula are întotdeauna si un caracter dramatic iar personajele sînt puse, cel mai adesea, sa dialogheze]. Prezidînd "obsteasca adunare", lupul începe sa vorbeasca cu "glas dojenitor", cu totul protocolar, formalist cum s-ar mai spune. Din pricina termenilor prea ceremoniosi, mustrarea pare a fi facuta mai mult de ochii lumii. Imparatul se adreseaza dregatorilor sai cu "Domnilor de tot felul", le aminteste de împlinirea datoriilor slujbei, de frica de pacate, de faptul ca statul îi plateste foarte bine, facîndu-le, "pe la soroace", chiar si cîte un dar; în sfîrsit, se da pe sine drept pilda pentru cei ce doresc sa se prezinte la "înalta judecata" cu sufletul neîntinat de pacate :
-"Domnilor de tot felul! Bune sînt astea toate?/ Datoriile slujbei astfel le împliniti?/ Nu aveti nici sfiala, nici frica de pacate,/ Sa faceti nedreptate si sa napastuiti?/ Toate slujbele voastre tara vi le plateste:/ Inca pe la soroace,/ Cîte un dar va face./ Dar reaua narâvire,/ Ce o aveti din fire,/ Nu se tamaduieste./ Vedeti cu ce morti grele/ Se ispravesc din lume,/ Si cum lasa rau nume/ Acei care fac rele./ Gînditi-va ca poate veti da cuvînt odata,/
La-nalte judecata./Gînditi-va la sullet, si luati de la mine/ Pilda a face bine./
Prin urmare, lasa fabulistul sa se înteleaga, alta posibilitate de pedepsire a celor ce fac abuzuri calcînd legile, decît pronia cereasca, nu exista. Aici ironia atinge una dintre culmile ei, mai punînd la socoteala si faptul ca predicatorul se înfatisa în vazul lumii îmbracat cu o "manta de oaie jupuita".
Ca e vorba de o curata ipocrizie, lucrul se vede si din aceea ca — asa cum reiese din comentariile poetului — "ast cuvînt minunat" lupul îl învatase de la un preot care citea si propeveduia de ziua unui sfînt. Subtilitatea satirei si ironiei, mai sta în împrejurarea ca lupul nu exclude deloc, ba chiar presupune ideea ca si el si supusii joaca în adunare o comedie a moralitatii si legalitatii statale. Dovada o constituie întîmpinarea "vulpoiului în slujbe laudat", ceremonioasa, plina de subîntelesuri dar si foarte îndrazneata, sugerînd alianta dintre spoliatorii de toata categoriile :
— "Sa traiti la multi ani, dobitocia voastra",/ Raspunse un vulpoi, în slujbe laudat;/Ne poate fi iertat/Sa va-ntrebam smerit, de vreti a ne-arata,/ De unde-ati cumparat postavul de manta?
Maestria fabulistului se bizuie si pe dublul înteles dat unor cuvinte cheie din cuprinsul acestei scurte compuneri. Asa, de exemplu, adjectivul "parosi" din expresia "parosii dregatori" este justificat de faptul ca, în plan alegoric, e vorba de animale dar si de împrejurarea ca "obsteasca adunare" de dinainte de 1848 era formata din boieri al caror rang era indicat prin marimea barbilor. Tot asa cuvîntul "gheare" din expresia "pravila sta-n gheare" sugereaza animalitatea dar si strasnicia cu care este pazit si manevrat codul de legi în orînduirile autocrate sau oligarhice, bazate pe exploatare. Se întelege, în sfîrsit, ca apelativul de reverenta "dobitocia voastra" [format dupa modelul: "maria voastra, înaltimea voastra" etc.] folosit de vulpoi, atunci cînd acesta se adreseaza lupului împarat, are un dublu sens, valabil si din punctul de privire al alegoriei animaliere dar si din acela al umanitatii pe care poetul o are tot timpul în vedere. Un interes stilistic deosebit trezeste si modul cum este formulata morala în aceasta fabula:
-"Cînd mantaua domneasca este din piei de oaie,/ Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie.",
unde verbul a despuia [evidentiat si prin punerea în rima : oaie-despoaie] semnifica actul foarte concret al jupuirii pielei dar si pe acela al jecmanirii sfruntate din partea reprezentantilor unei administratii statale corupte.
|
|
