|
Acasa » REFERATE » MAITREYI REFERAT
MAITREYI REFERAT
Referat Maitreyi de Mircea Eliade
Mircea Eliade,"o incandescenta de prima marime", un spirit enciclopedic, unul dintre "les porteurs de feu", a lasat o opera de poligraf, rod al unei traiectorii biografice si culturale ce uneste Bucuresti-Calcuta-Lisabona Paris-Chicago. "Apartin unei traditii culturale care nu accepta incompatibilitatea intre investigarea stiintifica si activitatea literara", marturiseste cu mandrie Mircea Eliade in discursul inaugural al Academiei belgiene, la 17 februarie 1977. Beletristica, pe care n-a considerat-o "un auxiliar al eruditiei"s-a imbogatit cu remarcabile nuvele, romane, povestiri si eseuri, toate scrise in limba romana, ca omagiu adus Moldovei si Olteniei, parintilor lui, adus poporului.
In 1933, cand publica "Maitreyi", Mircea Eliade era deja celebru desi avea doar 26 de ani. Scrisese interesante eseuri, studiase in India, calatorise si-i intalnise pe Papini, Panzini, Gentile. Romanul e "o capodopera a ciclului indian" ce cuprinde volumele Isabel si apele diavolului [1930], India [1934], Santier[1935], Secretul doctorului Honigberger [1940] si Nopti la Serampore [1940].Intre acestea, "Maitreyi" este o experienta morala si un roman care a sporit cu unul seria miturilor umanitatii". Protagonistii romanului sant: misterioasa indianca Matreyi [personaj real, fiica a lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian] si continentalul Allan [alias Mircea Eliade, care o cunoaste in perioada studiilor in India, 1928-1931].
Povestea lor este "o monografie a turburarii" desfasurata de-a lungul a 15 capitole. Stilul este original, subordonat autenticului, imbinand jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I a unor amintiri ale eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constitue treptat si dramatic, incepand cu primele capitole unde notatiile din eroului.De fapt pe Allan initial Maitreyi nu-l atrage, cand o gaseste chiar urata,"cu ochi mari si prea negrii, cu buzele carnoase, cu sanii puternici de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt". Apoi devine curios: "Caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta"."Ma ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fscinant la ea". O urmarste tot mai atent si in diferite ipostaze, mai ales dupa ce locuieste in cartierul Bhovanipore, in casa ing. Narendra Sen, protectorul lui si tatal fetei, la initiativa acestuia.
Curand apare si dilema lui sufleteasca marcata, pe de o parte, de ispita catre izvorul unei vieti necunoscute vreunui european si, pe de alta parte, revolta contra "conspiratiei" tesute in umbra de catre tatal, ca sa-l sechestreze pentru motive ce lui ii scapa deocamdata. "Il vede azi, il vede maini". Maitreyi simte nevoia sa i se confeseze facand-o indirect prin opinii pe marginea literaturii, culturii si civilizatiei indiene. Concomitent Allan descopera pasiunea ei pentru Swinburne, Sakuntala, Valery, Whitman, Papini, ceea ce o face tot mai fermecatoare. Dar probabil din orgoliu masculin o si antipatiza pentru faptul ca scrie versuri, cu geniu chiar cum era apreciata de catre elita Calcutei.
Allan o invata pe Maitreyi limba franceza si invata de la ea bengaleza. Schimba autografe pe carti si reviste, i-si viziteaza camerele reciproc, i-si spun istorisiri insinuante, rad si plang, discuta despre casatoria indiana si chiar eroul are ocazia sa participe la o nunta indiana cea a lui Mantu cu Lilu. Dorinta creste alimentata de idila, de prietenie, de explozii temperamentale si noi experiente si trairi memorate de Allan. Una dintre aceste experiente este traita de erou intr-o seara pe veranda casei intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale. Jocul prieteniei si al voluptatii cu un inefabil cunoscut numai indienilor este insusit magistral si de europeanul Allan, ca o beatitudine a simturilor. Astfel, el devine fericitul partener al Maitreyi-devi.
In celebra fiica a Indiei coexista deci nevinovatia virginala si rafinamentul iubirii patimase, innocenta primitiva a copilei de 16 ani, se transforma in trairea bucuriei misterioase a pomului numit de ea"7 frunze", ca si eruditia care tine conferinte profunde apreciate de un auditoriu de elevat. Toate acestea alcatuiesc un univers derutant pentru tanarul de 23 de ani, care vine dintr-o alta lume, cu o alta cultura si civilizatie. Punctul culminant al legaturii lor nu este departe. Una dintre cele mai coplesitoare ofrande depuse de Maitreyi pe altarul sentimentelor ei pentru Allan ni-l apropie. Este vorba despre povestea incintanta a tinerei, o poveste in care se amesteca veneratia si iubirea filiala pentru gurul ei, Robi Thakkur [alias Rabindranath Tagore], de la care primise acea manta aparatoare de pacate si protectoare a destinului ei. Odata cu aceasta destainuire, Maitreyi ii "preda" lui Allan si cutia din lemn in care pastrase insemnele amintirii: o suvita di parul lui alb, parfumata si carliontata. Din acest moment si prin aceste gesturi tanara ii daruieste iubitului prezentul ei "purificat prin ruptura cu trecutul.
Inaintand in roman, se observa starea de dezorientare a eroului, care atinge cote imposibil de suportat. Astfel, tocmai cand el se hotaraste sa o ceara in casatorie, facand oficiala legatura dintre ei, cu convingerea ca momentul era asteptat de intreaga familie, apare un alt mtiv care il deruteaza si il tulbura. Anume aceasta Julieta din...Bhowanipore, il roaga disperata: "Lor sa nu le spui...n-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta...Nu stii ca noi te iubim altfel...ca ei te iubesc altfel si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum...Trebuia sa te iubesc tot timpul, de la inceput, ca pe un frate".Eroul este un aluat pe care primejdia tocmai i-l isca si -l intareste. Refuzul acesta posibil al familiei ii revitalizeaza sentimentele, facand loc unei veneratii pe care altadata n-ar fi marturisit-o [dintr-u orgoliu european]: "Cat de complicat ii era sufletul! Intelegeam odata ca simpli, naivi si clari santem noi, civilizatii. Ca oamenii acestia... ascund fiecare o istorie, o mitologie peste putinta de srabatut, ca ei sant stufosi si adanci, complicati si neantelesi"
Ca ofranda adusa iubitei lui, tarii si religiei ei, in acelasi timp, o treapta necesara spre acceptarea lui in aceasta familie cu stravechi legi orientale, apare hotararea lui Allan de a trece la "hinduism".In acelasi timp, Maitreyi, temanduse de Karma, pentru ca risipeste roua dragostei lor si strica oranduala lumii, ii dezvaluie conceptia ei de fiica a Indiei, despre iubire. Faptul demonstreaza ca ea se angajeaza in infruntarea primejdioasa a tatalui si a intregii familii, ramanand devotata doar legii sfinte a implinirii cuplului prin casatorie. Urmeaza pagini de un inefabil coplesitor, in cre se descriu plimbarile celor doi indragostiti prin tainicile paduri sub ploaia de stele a Begalului. Sant momente de relexare poetica, dupa incordarea reletiilor dintre Allan si cei din casa, care spioneaza indiscret primejduindu-le linistea. Aceste plimbari care prilejuiesc momente de sublim, vor fi platite mai tarziu cu un tribut scump-daca ne gandim la Chabu, ce, divulgand parintilor o scena vazuta in padure cu cei doi, Allan si sora ei, determina declansarea rupturii.
La lacuri, Maitreyi oficiaza mirifica lor logonda dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos, eveniment care marcheaza punctul culminant al iubirii lor. Dupa ce primise de la Maitreyi inelul lor de logodna [din fier si aur, cu doi serpi incolaciti], primeste si botezul logodnei, sub auspiciile unei incantatii aproape mistice:"Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el cum creste iarba din tine...Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi...Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum si cu mana si cu inelul, intareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta luisa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau...". Ritualul acestei "nunti in totusi, fara a fi srain de vraja momentului, eroul aminteste concomitent despre ceremonial, detasat, usor iritat, cu o luciditate proprie eroilor lui Camil Petrescu. Semn al aceleasi stari de spirit a lui Allan este poate si gustul de "nesfarsita mascarada", pe care i-l lasa lui un eveniment. Este vorba despre fastuoasa si costisitoarea sarbatorire a celei de-a 17-a zile de nastere a Maitreyi-ei la care a participat societatea inalta a orasuluidin respect pentru familie si pentru talcul tainic al acestei varste in India.
"Dumneata esti un strain. Eu nu te cunosc. Dar daca esti capabil sa consideri ceva sacru in viata dumitale, te rog sa nu mai intri in casa mea, nici sa incerci sa vezi sau sa scrii vreunui membru al familiei mele...Ratiunea acestei purtari trebuie sa-ti fie evidenta, daca ti-a mai ramas cat de putina minte in nebunia dumitale. I-ti cunosti ingratitudinea si ofensa pe care mi-ai adus-o". Scrisoarea a fost reala si a fost gasita in arhiva personala a lui Mircea Eliade, conform Mitreyi Devi, Dragostea mea, Editura Romanul, Bucuresti, 1992. Este scrisoarea trimisa lui Allan, care "legalizeaza" dezacordul fata de casatoria visata si determina indepartarea lui din casa si din viata fetei. Daca pana aici romanul este povestea fericirii dobandite printr-o iubire impartasita, vom urmari reversul medaliei, cu nefericirea nascuta din deznodamantul dramatic. Acesta ocupa un loc mai mic ca intindere in roman, dar nu este mai putin semnificativ prin implicatiile ei [urmarite in deznodamantul romanului].
Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca de "boala" printr-o singuratate deplina. Din octombrie pana in februarie aude si simte un singur suflet, cel al Mitreyi-ei care-i telefoneaza si-i scrie. Copilul minune al familiei sufera pedepse tiranice de la tatal ei, pentru ca incalcase legile traditionale. In numele iubirii ei ireversibile pentru Allan, incearca sa forteze destinul prin acte "nebune", lupta cu toate mijloacele. Daruindu-se vanzatorului de fructe, spera sa fie izgonita de tatal ei si sa-l urmeze pe Allan. O noua scrisoare mai severa pecetlueste incompatibilitatea dintre cele doua civilizatii si religii, imposibilitatea unei casatorii intre un alb si o fata neagra, chiar in numele unei sublime iubiri. Termenii, in care este redactata aceasta scrisoare il nedumiresc si-l ofenseaza deopotriva pe tanarul respins atat de categoric de tatal fetei si concediat ireversibil: "Te credeam numai nebun, dar vad ca procedezi ca un sarpe din iarba, caruia daca nu-i srivesti capul cand trebuie, se intoarce si te musca...Credeam ca vei avea bunul simt sa parasesti orasul acesta...Prin telefon am dat ordin sa te concedieze astazi...Voi face tot ce-mi sta in putere ca sa fii expatriat..."
Remarcam adancirea diferentelor dintre cei doi protagonisti, prin reactiile lor fata de obstacole ce le-au barat iubirea. Nefericita Maitreyi, armonie a antinomiilor, amestec de mister al eternei feminitati totodata purtatoare a enigmei unei Otilii asiatice, dar si a dramelor eroinilor dostoevskiene, devine si ramane un mit. Este meritul prozatorului care reuseste astfel prin mitul eroinei sa consacre o noua varianta unei iubiri celebre, deosebite de Tristan si Isolda, Romeo si Julieta, dar apropiata de aceastea prin adevarul unic: iubirea e aceeasi pe orice meridian si in orice timp, difera doar numele invingatorului si al victimei. Varianta romaneasca este in concluzie "un poem de dragoste in care eroii principali au functiuni de metafore",simbolizand un mesaj etern. In Himalaia, Allan se va vindeca, dar la a doua incercare. Prima il arata in relatie cu Jenia Issac, tanara muzicanta, o evreica finlandeza, care il ispiteste prin neobisnuitul ei ideal. Victima a unor carti de teozofie, ocultism si yoga, ea venise sa atinga absolutul aici in India, sa descopere secretele din centrul Tibetului. Eroul se simte dezgustat de sine dupa aventura cu ea, pentru usurinta cu care a alunecat in cea dintai halta a noroiului.
Cea de-a doua incercare se numeste Geurtie, tanara care ii ofera mancare, adapost si dragoste. De la ea dobandeste putera credintei"ca viata aceasta e o minune". Astapta plecarea din India ca pe o izbavire, dar cu acelasi sentiment al nedumeririi in fata Maitreyi-ei, un mit etern inchis pentru el. Pe Allan nu-l mai poate atinge vraja sacrei Devi-chiar cand il numeste "soarele ei", "zeul de aur si pietre scumpe"etc.Neputandu-se intalni in acest spatiu, tanarul european se desparte de aceasta fata-mit cu sentimentul culpei, usor de descifrat in cuvintele asezate ca motto pentru roman"Iti amintesti de mine, Maitreyi?/Si daca da, ai putut sa ma ierti?". I se da un raspuns, celebrusi el, la 42 de ani de la acel unic 1930, o replica ce poarta semnatura Maitreyi Devi si se numeste "Dragostea nu moare"[in Edit. Romanul, Bucurest, 1992, traducere; prima editie a aparut 1976, in bengali].
Constantin Noica sublinia singularitatea acestui caz al celor doi creatori hipersensibili si hipertalentati, care au dat nastere la doua romane de exceptie. Vocatia autenticitatii au avut-o amandoi in "repetarea clei mai mari minuni a lumii". Traita de Allan si Maitreyi sau de Mircea Eliade si Amrita, povestea nuanteaza teza lui Poulet asupra indentificarii operei: "ca nu exista o singura cale de patrundere", "spiritul nefiind pentru toata lumea acelasi". Demersul critic intreprins de specialist sau de un lector oarecare prin limitele recunoscute lasa calea redescoperirii cartii de fiecare cititor si cu fiecare lectura a sa. Astfel, chiar mitul Maitreyi-ei va fi ucis.
|
|
