|
Acasa » REFERATE » METAFORA SI COMPARATIA OPINII, LUCIAN BLAGA
METAFORA SI COMPARATIA OPINII, LUCIAN BLAGA
Referat, Metafora si comparatia opinii, Lucian Blaga
Sa ne oprim, în sfarsit, asupra observatiilor lui Lucian Blaga privind atat metafora, cat si, implicit, comparatia (în capitolul Geneza metaforei din studiul Geneza metaforei si sensul culturii, Editura Fundatia pentru literatura si arta, Bucuresti, 1937).
Subliniind, la randul sau, caracteristica metaforei care consta în "transferul de termeni de la unul asupra celuilalt", Blaga face, mai îniai, precizarea ca "o opera de arta, si în general o creatie de cultura, mai au în afara de stil si o "substanta": "De substanta unei opere de arta, a unei creatii de cultura, tine tot ce e materie, element sensibil sau continut ca atare, anecdotic sau de idee, indiferent ca e concret sau mai abstract, palpabil sau sublimat". Autorul analizei distinge, apoi, între "substanta lucrurilor reale din lumea sensibila" si "substanta creatiilor care nu poseda o semnificatie si un rost prin ea însasi" si care reprezinta "un precipitat, ce implica un transfer si o conjugare de termeni, ce apartin unor regiuni sau domenii diferite". Sa retinem, în treacat,-ideea ca, deopotriva cu metafora, si comparatia se constituie din termeni "ce apartin unor regiuni sau domenii diferite".
In temeiul distinctiei stabilite, Blaga atribuie, asadar,-substantei creatiilor artistice un aspect "metaforic" rezultat tocmai din "transferul termenilor". Demonstratia, în adancime, a ideii porneste de la cele doua grupuri de metafore "plasticizante" si "revelatorii" pe care ganditorul roman le identifica în practica limbajului.
Sa urmarim trasaturile caracteristice fiecaruia- dintre cele doua tipuri de metafore — asa cum ele sunt desemnate în studiul amintit — si aceasta cu atat mai mult cu cat nu putine dintre însusirile stabilite de autor, obiectului analizat, apartin comparatiei însesi.
"Metaforele plasticizante — noteaza Blaga — se produc în cadrul limbajului prin apropierea unui fapt de altul, mai mult sau mai putin asemanator, ambele fapte fiind de domeniul lumii date, închipuite, traite sau gandite".
Sa retinem ca în acest enunt avem însasi definitia comparatiei si sa urmarim, mai departe, expunerea ce ne intereseaza. In realitate — continua autorul — nu plasticizam un fapt prin alt fapt, ci expresia incompleta a unui fapt prin expresia altui fapt". Este definita aci tocmai functia esentiala a comparatiei, caci doar cel de-al doilea termen al acesteia încearca a reliefa mai sugestiv, mai pregnant, sensul, ramas incomplet exprimat, al primului termen. "Metaforele acestea — ni se spune mai departe — sunt destinate sa redea cat mai mult carnatia concreta a unui fapt, pe care cuvintele pur descriptive, totdeauna mai mult sau mai putin abstracte, nu-l pot cuprinde în întregime <...>. în raport eu faptul si cu plenitudinea sa, metafora plasticizanta vrea sa ne comunice ceea ce nu e în stare notiunea abstracta, generica, a faptului."
Pornind de la constatarea ca metafora încearca sa anuleze "dezacordul fatal dintre concret si abstractie", Lucian Blaga emite opinia potrivit careia geneza modalitatii de expresie metaforica "e un moment non-istoric, care tine de geneza constitutiei spirituale «om» ca atare", ca ea "tine definitiv de ordinea structurala a spiritului uman" si ca "descrierea, analiza si explicarea ei, fac împreuna un capitol de antropologie". In felul acesta este respinsa conceptia în virtutea careia origina metaforei ar fi o problema de sociologie sau de istorie.
Lucrul acesta va rezulta si mai clar din analiza pe care autorul o întreprinde asupra celuilalt tip de metafore —asa- numite "revelatorii". Prin ce se deosebesc acestea de metaforele "plasticizante"? Iata raspunsul: "Cata vreme metaforele tip I (cele «plasticizante») nu sporesc semnificatia faptelor, la care se refera ci întregesc expresia lor directa, cuvantul ca atare, metaforele tip II (cele «revelatorii») sporesc semnificatia faptelor însile la care se refera". Trebuie sa spunem ca distinctia pe care o stabileste Blaga intre metaforele "plasticizante" si cele "revelatorii" nu ni se pare convingatoare, însesi exemplele pe care le citeaza pentru fiecare dintre cele doua categorii pot servi drept argument pentru a sustine ca deosebirea mentionata nu e justificata de faptele, însesi. Cu titlu ilustrativ, sa retinem, la întamplare, cate unul dintre exemplele citate de autorul studiului pentru cele doua tipuri de metafore.
Iata, mai întai, un exemplu de metafora "plasticizanta": "Pe uliti, subtire si-nalta/ploaia umbla pe cataligi"; iata, acum, si o metafora "revelatoare": "Cenusa îngerilor arsi în ceruri / ne cade fulguind pe umeri, si pe case".
Sensul metaforic al celor doua exemple este identic: în primul dintre exemple, nu avem de-a face cu ceea ce autorul numeste "o tehnica compensatorie", care "nu e chemata sa îmbogateasca faptul", caci imaginea "cataligelor" pentru a sugera ploaia "subtire si înalta" îmbogateste "faptul în sine", la fel ca si cealalta metafora din categoria celor "revelatoare".
Dar sa nu insistam mai mult asupra acestei chestiuni, caci ea iese propriu-zis din obiectivul cercetarii noastre. Vom retine din observatiile lui Blaga doua idei care ni se par pe cat de noi si interesante, pe atat de judicioase: în primul rand, conceptia ca modul metaforic "s-a iscat deodata cu omul", ca, deci, "n-a aparut în cursul evolutiei sau al istoriei umane" (el fiind "logic si real" anterior istoriei), si, în al doilea rand, ca metafora "nu plasticizeaza numai niste fapte în masura ceruta de deficienta numirii si expresiei directe", ci ea "suspenda întelesuri si proclama altele".
Nu este, oare, în fond, acesta mecanismul însusi al comparatiei? De buna seama ca da — asa, cum, dealtfel, va reiesi din însasi examinarea formelor diferite ale comparatiei.
|
|
