|
Acasa » REFERATE » MIEZUL IERNII REFERAT
MIEZUL IERNII REFERAT
Referat "Miezul Iernii" de Vasile Alecsandri
Apartenenta operei Ia genul liric, specia literara pastel
"In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!/ Stelele par înghetate, cerul pare otelit,/ Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare/ Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare./Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios/ Ca înaltele coloane unui templu maiestos,/ Si pe ele se asaza bolta cerului senina/ Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina./O! tablou maret, fantastic!... Mii de stele argintii/ In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii./ Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare/ Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare./Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;/ Nici un zbor în atmosfera, pe zapada nici un pas;/ Dar ce vad?... în raza lunei o fantasma se arata .../ E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!"/
Vasile Alecsandri [1818 - 1890], reprezentant de seama al generatiei de scriitori de la mijlocul secolului trecut, a abordat, în creatia sa, o mare varietate de specii literare, între care un loc aparte îl ocupa pastelurile, al caror creator este.
"Pastelul este creatia lirica în versuri, în care este descris un tablou de natura, iar poetul îsi exprima în mod direct sentimentele traite în fata peisajului zugravit".
In pastelurile sale, Vasile Alecsandri ilustreaza natura cu toate frumusetile ei, în toate anotimpurile, realizând un adevarat calendar în versuri, "o lirica a linistii si fericirii rurale". [G.Calinescu].
Pastelul "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri a aparut în revista "Convorbiri literare" la 1 februarie 1869. Titlul semnifica esenta pastelului, descrierea anotimpului friguros, deja instalat si în plina manifestare, zapada oferind un spectacol sclipitor, iar fiarele salbatice cutreierând nestânjenite alba întindere pustie.
Structura, semnificatii, limbaj artistic.
Pastelul "Mezul iernei" de V.Alecsandri este alcatuit din patru catrene [strofe de câte patru versuri - n.n.], dispuse succesiv, conform celor doua planuri: prima si ultima strofa apartin planului real, iar strofele a doua si a treia tin de planul transfigurat.
O trasatura specifica tuturor pastelurilor, care se manifesta si în "Mezul iernei" este îmbinarea spatiului terestru cu spatiul cosmic, Alecsandri compunând tabloul anotimpului descris prin imagini vizuale, imagini auditive si figuri de stil care-i particularizeaza lirismul creatiei.
Prima strofa ilustreaza planul real, alcatuit din elemente terestre si cosmice. In primele doua versuri propozitiile sunt scurte, sacadate, pentru a exprima concentrat caracteristicile anotimpului hibernal, conturând o natura statica, încremenita, într-o noapte foarte geroasa: "în paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! / Stelele par înghetate, cerul pare otelit". Poezia începe cu un complement circumstantial de loc - "în paduri" -pentru a fixa spatiul peisajului hibernal si a exprima atitudinea de contemplatie obiectiva a poetului, care înregistreaza ca spectator si descrie pentru cititor tabloul naturii. Elementele terestre - padurile si "stejarii" - se îmbina cu cele cosmice -"stelele", "cerul" - formând o imagine vizuala unitara prin manifestarea gerului si a zapezii care acopera întreaga natura. Forta gerului este sustinuta de imagini auditive, redate prin verbe sugestive - "trasnesc"; "scârtâie" - si epitetul dublu "amar, cumplit". Semnele exclamarii din primul vers sugereaza emotia puternica a poetului, atitudinea de uimire si încântarea care îl cuprind în fata frumusetii acestei naturi încremenite de gerul aspru. Urmatoarele doua versuri amplifica viziunea poetului, deschizând mai larg spatiul catre imensitate prin întinsele "câmpii stralucitoare". Albul, culoarea specifica iernii, este sugerat de neaua care acopera întreaga fire - "zapada", de epitetele "cristalina" si "stralucitoare", precum si de metafora "lan de diamanturi". Comparatiile din versul al doilea - "Stelele par înghetate, cerul pare otelit" - completeaza imaginea anotimpului geros care a cuprins deopotriva teluricul si cosmicul. Imaginea vizuala a tabloului din prima strofa este dominata de o lumina ireala, fascinanta, facând trecerea de la planul real la planul transfigurat din strofele urmatoare.
In strofa a doua, se compune o imagine vizuala monumentala a iernii, conturându-se un tablou maret prin enumerarea detaliilor cu efect fabulos, exprimate prin epitete sugestive: "Fumuri albe", "vazduhul scânteios", "templu maiestuos", "bolta [...] senina" si epitetul în inversiune "înaltele coloane". Trasatura dominanta a tabloului este lumina stralucitoare, ireala care îmbraca deopotriva teluricul si cosmosul - cerul îsi sprijina bolta pe fumurile care ies din. hornurile caselor - "Si pe ele se asaza bolta cerului senina", iar luna, personificata, straluceste misterios peste întreaga fire: "Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina". Prezenta oamenilor este numai sugerata în cadrul acestei naturi feerice, prin fumurile albe ce se înalta în vazduh din hornurile caselor, imaginea fiind construita printr-o comparatie: "Fumuri albe [...] / Ca înaltele coloane".
Strofa a treia debuteaza printr-o interjectie urmata de semnul exclamarii -"O!" - sugerând sentimentele de admiratie si uimire ale poetului în fata acestui tablou ireal si încântator, exprimate printr-un epitet dublu: "tablou maret, fantastic/...". Emotia poetului este accentuata prin semnul exclamarii si punctele de suspensie, care îndeamna la meditatie si reflectie, evidentiind extazul în fata maretiei naturii. Dimensiunea cosmica a peisajului este redata prin stralucire cereasca, imagine vizuala realizata prin epitetele "Mii de stele argintii" si "nemarginitul templu", ultima fiind si o metafora sugestiva pentru imensitatea boltii ceresti. Comparatia "stele argintii [...] ard ca vecinice faclii" si metaforele "Muntii sunt a lui altare" si "codrii organe sonoare", compun o imagine sacra [sfânta - n.n.], creând o stare de religiozitate eului liric, în fata acestui tablou al naturii. Linistea încremenita de gerul nemilos este strapunsa de suieratul crivatului, care, personificat prin verbele "patrunde" si "scotând", realizeaza o imagine auditiva impresionanta prin epitetul "note-ngrozitoare".
Ultima strofa reia imaginea din strofa întâi, aceea a naturii statice, încremenite -"Totul e în neclintire"-, realizata printr-o enumeratie gradata ascendent - "fara viata, fara glas"; "nici un zbor [...], nici un pas". Peisajul înghetat este dinamizat în finalul poeziei prin prezenta unei fiinte care s-a încumetat sa iasa din adapost, stârnind uimirea si teama poetului: "Dar ce vad?... în raza lunei o fantasma se arata... / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata". Imaginea motorie este introdusa "de interogatia retorica "Dar ce vad?...", sugerând uimirea poetului în fata tabloului fabulos, cauzata de ivirea unui lup, care, în închipuirea sa, este exprimata prin metafora "o fantasma".
Prozodia. Poezia "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri are ritm trohaic, rima împerecheata, iar versurile sunt lungi, ca în majoritatea pastelurilor sale, de 15-16 silabe.
Imaginea naturii este construita cu o adevarata "tehnica
picturala", Alecsandri reusind sa ajunga prin pasteluri "la gradul cel mai înalt de arta si la culmea talentului sau".
Deoarece Vasile Alecsandri creeaza un tablou în versuri al naturii feerice, prin intermediul caruia îsi exprima si propriile sentimente de încântare si admiratie pentru maretia acesteia, poezia "Mezul iernei" este un pastel.
|
|
