|
Acasa » REFERATE » MIORITA REFERAT
MIORITA REFERAT
Referat "Balada Miorita"
Despre balada "Miorita" s-au scris mii, poate chiar cateva mii de pagini, timp de mai bine de un secol, de cand a fost descoperita de catre Alecu Russo si Vasile Alecsandri. Si-au dat concursul savanti filologi dintre cei mai mari: Mari Roques, Iorga, Denunsianu, Weigand, Tiktin, Hajdeu, Odobescu. Istorici, istorici literari, esteticieni si poeti, eseisti, folcloristii , muzicieni si etnografi, filosofii romani sau straini, au vazut in celebra balada pastoreasca, expresia cea mai autentica a sufletului romanesc.
Pentru reprezentantii curentului gandirist din perioada dintre cele razboaie, ea ar consta in atitudinea fatalista, resemnata a omului in fata mortii. Ciobanul din balada afla prin intermediul mioarei nazdravane, ca va fi omorat de catre tovarasii sai, si, impacat cu destinul, nu-si ia masuri de precautie spre a supravetui, ci dimpotriva isi face un fel de testament, lasand dispozitii privitoare la inmormantarea sa, pe care o vrea sa fie ca o nunta. Atitudinea in fata mortii se manifesta sub forma unui puternic panteism, izvorat din adancul firii omenesti, de o mare forta de impresionare poetica.
La polul opus, alti exegeti, considera ca dorinta pastorului de a fi ingropat in preajma stanii, in in apropierea locului unde a trait, exprima dragostea de viata, si regretu de a o parasi, atasamentul fata de grupul social din care face parte si de indeletnicirile zilnice, de frumusetea naturii. Poezia culta de dea mai pura esenta, exprima aceeasi stare de spirit dar cu alte mijloace. Asa cum spunea G. Ibraileanu, ca, poezia "Mai am un singur dor", este "Miorita" lui Eminescu. O apropiere de texte nu poate fi pusa in discutie, insa tocmai de aceea paralelismul dintre poetul popular si cel cult, ramane edificator, in sensul ca Eminescu a incorporat organic in opera lui, sufletul romanesc din totdeauna.
Balada "Miorita", are un caracter liric, mai mult decat toate celelalte balade populara romanesti. Spre deosebire de literaturile altor popoare, in literatura rommana, atat in cea culta cat si in cea populara, episodul versificat de mari proportii, s-a dezvoltat mai putin. In cazul de fata, lirismul se datoreaza insa in primul rand temei abordate si caracterului ei simbolic, balada putand avea la origine un bocet popular. Aproape toate variantele ardelenesti ale Mioritei", sant niste bocete vorbind de jalea mamei sau a iubitei la moartea unui tanar cioban. Metaforismul este, oricum, cel obisnuit in respectiva specie folclorica: plangerea oilor, moartea vazuta ca o nunta [fiind vorba de un tanar], dorinta ingroparii in apropierea stanii etc. Cum bocetul ca si balada, se canta ori se recita in imprejurari anume, amandoua aceste specii folclorice au un pronuntat caracter dramatic.
Cateva observatii privitoare la structura baladei se impun. O prima secventa prezinta cadrul, adica scena unde urmeaza sa se petreaca "actiunea". Acesta este plaiul romanesc specific, "gura de rai", care poate fi o imagine sintetica a naturii dar, totodata si un peisaj cvasifantastic, unde urmeaza sa aiuba loc intamplari neobisnuite. Trebuie mentionata vraja recitativului, rostogolirea molcomita a versurilor, incantatia poetica rezultata din slefuirea multiseculara a verbului:
Pe-o gură de rai,/Iată vin în cale,/Se cobor la vale//Trei turme de miei,/Cu trei ciobănei./Unu-i moldovan,/Unu-i ungurean/ Şi unu-i vrâncean./Iar cel ungurean/Şi cu cel vrâncean.
Apoi atentia este mutata asupra celor trei ciobani, a imprejurarii ca doi dintre ei se sfatuiesc sa-l omoare pe cel de-al treilea, mobilul fiind rapirea averii ce consta in "oi mai multe,/ Mandre si cornute,/ Si cai invatati,/ Si caini mai barbati!". Totul [cel putin in varianta ramasa clasica prin culegerea lui Alecsandri] este prezentat repede, expeditiv, propozitiile sant introduse prin cate un "Iar" sau "Mari" si conduse de perfectul simplu, participarea afectiva a povestitorului fiind marcata numai prin asa-numitul dativ etic:
Iar cel ungurean/Şi cu cel vrâncean,/Mări, se vorbiră,/Ei se sfătuiră/Pe l-apus de soare/Ca să mi-l omoare/Pe cel moldovan,/ Că-i mai ortoman.
Restul baladei, miezul si cea mai mare parte a ei, se constitue apoi dintr-un relativ scurt dialog intre oaia nazdravana si cioban si se termina cu lungul monolog, unde acesta din urma isi exprima in cantec "testamentul". De remarcat, de asemenea, ca in interiorul monologului ciobanului este introdus si presupusul monolog al maicii batrane, care intreaba de feciorul ei. Acest moment, dramatic prin exelenta, prilejuieste, totusi, o descriere portretistica, facuta tot sintetic si din elemente metaforice adecvate mediului taranesc si ciobanesc. Constructia paratactica si elipsa predomina:
“Cine-a cunoscut/Cine mi-a văzut/Mândru ciobănel,/Tras printr-un inel?/Feţişoara lui,/Spuma laptelui;/Mustăcioara lui,//Spicul grâului;/Perişorul lui,/Pana corbului;/Ochişorii lui,/Mura câmpului?”.
Din acest portret reiese ca ciobanul din balada are asupra celorlalti doi, nu numai avantajul bogatiei, ci si pe acela al frumusetii barbatesti clasice: trupul zvelt "tras printr-un inel", fata alba, mustata de forma spicului de grau, parul negru ca pana corbului si ochii ca murele. In acord cu felul de a gandi al omului din popor, al romanului indeosebi, frumusetea fizica este o complinire a frumusetii morale. La ceasta se adauga gingasia c, care ciobanul gandeste la soarta oilor si apoi la aceea a mamei. Delicatetea, maretia sufleteasca a eroului, ramane cu atat mai impresionanta cand e vorba de mama. Spre deosebire de restul lumii, "Maicuta lui batrana", nu va trebuii sa stie ca la nunta feciorului a cazuit o stea, ci:
Tu, mioara mea,/Să te-nduri de ea/Şi-i spune curat/Că m-am însurat/C-o fată de crai,/Pe-o gură de rai.
Pentru ca mama, in marea ei iubire pentru fecior, ar putea crede cu adevarat ca acesta a putut sa se insoare cu o fata de crai, ca un fat frumos din poveste. Sau poate nu va crede, dar iluzia supravietuirii fiului se va realiza prin evitarea pronuntarii cuvintelor sacramentale, conform carora la moartea fiecarui om cade o stea de pe firmament. Ideea poetica este oricum ambigua, dar tocmai in asta sta marea ei frumusete si adancime. Surpriza, fiorul artei mari, nu vine din grandiosul imaginilor, nici din ineditul lor [nunti metaforice sau nunti pur si simplu, la care participa elementele naturii, intalnim des in poezia populara, ca si in cea culta], cat mai ales dintr-un fel de masura si discretie cu care se manifesta o durere adanca.
A face psihologie in jurul personajului este o grseala. Fictiunea in acest caz este pura si atitudinea estetica a poetului popular trece intotdeauna inainte. Ea consta in contemplarea din unghiul cel mai inalt a omului pus in fata destinului si a naturii, a vietii si a mortii. Emotia estetica, la auzirea, acum si la citirea baladei, sta in calmul si echilibrul sufletesc si in farmecul pe care il degaja melodia versurilor. Refrenele laimotive sant facute sa apara la intervale egale, in valuri succesive. Ritmul e dat de anumite repetitii si simetrii.
Balada, este opera epica in versuri in care se povestesc fapte din trecut. "Miorita" a fost considerata "cea mai frumoasa epopee pastorala din lume". George Calinescu, o considera "unul din cele patru mituri fundamentale ale poporului nostru, comuniunea om-natura, in existenta ei pastorala".
Balada "Miorita", sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general-umana. Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive poetice de provenienta folclorica.
|
|
