|
Acasa » REFERATE » NICHITA STANESCU, ASPECTE ALE PERSONALITATII POETICE
NICHITA STANESCU, ASPECTE ALE PERSONALITATII POETICE
Nichita Stanescu, Aspecte ale personalitatii poetice, referat
Anii '50 il surprind pe tanarul Nichita Hristea Stanescu pe culoarele unui liceu ploiestean, mereu inconjurat de un grup de admiratori "sateliti", intr-o permanenta lupta cu disciplina. Spirit ascutit, protestatar, elevul Stanescu ridiculizeaza orice forma de "incarcerare" a libertatii de manifestare a gandului sau sentimentului. Scrie poezii, inventeaza, glumeste, ironizeaza sau pur si simplu se joaca, "facand spirite", in cel mai normal stil adolescentin; robustul si simpaticul Nichita nu este luat prea in serios de nimeni. isi castiga insa o reputatie de "poet", pe care o va sluji el insusi cu emotie, din anii de facultate pana la moarte. Este doar cu doi ani mai in varsta decat Labis si marturiseste cu sinceritate ca l-a "invidiat" si "urat" la culme pe cel ce a citit la o adunare, in amfiteatrul Odobescu al Facultatii, "Moartea caprioarei" (in manuscris).
Debuteaza in luna martie a anului care a urmat mortii "poetului de la Malini", cel admirat de Nichita impreuna cu toata generatia care i-a urmat. Incepe sa publice tarziu si atrage, de la inceput, atentia asupra sa: unii sunt neancrezatori intr-o poezie ce se abandoneaza liricului, in momentul in care evenimentul politic si anecdoticul domina; altii protesteaza in fata curajului noului poet de a reactualiza vizionarismul de tip eminescian sau ermetismul in stilul lui Ion Barbu.
O data cu Nichita Stanescu apar in poezia romaneasca: Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Mircea Ivanescu, Adrian Paunescu, Stefan Banulescu, Nicolae Breban, Al. Ivasiuc - "o noua generatie care face jonctiunea cu "promotia Labis" si cu alta promotie, cu zece ani mai tanara. Reapar poetii momentului 1945-1946 (Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Stefan Augustin Doinas) si revin in actualitate marile modele lirice din trecut.(Eugen Simion, Scriitori romani de azi, I)
Nichita Stanescu a trecut dincolo de generatia sa, plasandu-se intr-o ascendenta nobila poetica:decantarea pana la esenta liricului, despersonalizarea si dispersia in etern il inrudesc cu Eminescu si Blaga; forta cu care inoveaza la nivelul limbajului artistic il proclama urmas al lui Arghezi; capacitatea de incifrare a mesajului in formule unice, de maxima abstractizare, il aduce pe acelasi plan cu Ion Barbu. Acest poet al secolului al XX-lea traieste si intuieste necesitatile momentului sau. El intelege ca arta nu poate supravietui daca nu slujeste adevarurile "lauatrice" sau nu redevine o cale de cunoastere.
"Nichita Stanescu traieste un asemenea moment cand culminatia stiintifica ajunge sa fie intr-un acord negandit cu creatia artistica... /de aceea, el/ plasticizeaza toate categoriile cunoasterii, face din ele expresii de mare anvergura si realizeaza astfel ceea ce Eminescu a putut numai sa viseze." (Edgar Papu, "Caiete critice" - 3/1993).
Toata viata, poetul este obsedat de posibilitatea de a-si lamuri siesi gandurile in cuvinte, de a-si stabili raporturile cu predecesorii, contemporanii sau succesorii si de a-i convinge de sinceritatea rostirilor sale. Astfel studiaza el literatura, istoria si filozofia poporului roman, pentru a se defini ca personalitate si a-si gasi tipologia. Face "temenea" la Anton Pann, se inchina la Heliade si la Barnutiu si dialogheaza cu Eminescu: "Tu n-ai murit/ pentru ca eu sunt trupul tau/ care vorbeste cu vorbele tale." In studentie, poetul exersa: toparceniza, urmuziza, argheziza, altoia pe tiparul sau configuratii ale poeziei romanesti, pentru a ajunge, in final, la forma personala de scriitura.
|
|
