|
Acasa » REFERATE » NOI REFERAT
NOI REFERAT
Referat "Noi" de Octavian Goga
In cadrul dezvoltatrii poeziei romanesti, Octavian Goga este cel mai autentic continuator al poetului Eminescu, nu in sensul imaginatiei epigonice,sau de felul celei al lui Vlahuta si a altora din jurul sau, ci in intelesul profund al cuvntului. Prin excelenta liric, Goga este, ca si Eminescu, un exponent al poporului. Ceea ce l-ar deosebi de inaintasul sau ilustru ar fi mesianismul mai accentuat, mai vizibil in expresie, tendina de a striga ca un profet durerile celor de peste munti. In "Fragmente autobibliografice", poetul mrturisea: "Eu, graiesc structurii mele sufleteti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma in trambita de alarma".Insa,pe de alta parte, plecand de la Eminescu, Goga a intuit mai mult ca oricare altul valoarea poetica a doinei, a cantecului de jale, murmurat ca pentru sine insusi, dar cu atat mai emotionant, mai convingator, mai omenesc.Poezia "Noi" este o doina cu tendinta,de revolta impotriva asupririi naionale si sociale a romanilor din Ardeal care se transforma in articol superior,intr-un mod surprinztor si original. Foarte greu de analizat ca si poezie populara, versurile lui Goga vehiculeaza concepte ca:lacrimi,jale,cantece,patimi,suferinte,impreuna cu elemente ale naturii: codri verzi de brad, campuri de matase, fluturi, privighetori, murul,brusturele, Oltul etc.
Poezia "Noi" de Octavian Goga, impresioneaza prin modul expunerii, prin melodia de doina care o strbate de la un capat la altul, legand aceste concepte intr-un cntec de jale, intr-o zicere parca impersonala, iesita din conditia neamului asuprit. Transferul de la persoana I singular la persoana I plural, al lui eu in noi, pare cu totul firesc la ardeleanul Goga. De aici simplitatea de un mare rafinament artistic a acestei compuneri.
Ca si-n poeziile lui Eminescu, scrise in perioada de maturitate a poetului, linia melodica a versului permite juxtapunerea unui element din natura la o stare sufleteasca.Exemplu versurile:
-La noi sunt codrii verzi de brad
Si campuri de matase;
La noi atatia fluturi sant,
Si-atata jale-n casa.
Privighetori din alte tari,
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cantece si flori,
Si lacrimi multe, multe...
Frumusetea acestor versuri mai provine si din degajarea tonului enuntiativ, marcat prin anaforicul "La noi"care se repeta de trei ori in strofa a II-a sau prin epiforicul "plang" gasit de alte trei ori in strofa a III-a. Ardealul lui Goga devine astfel o arie a dorului si a jalei colective sfasietoare, detate pe fundalul etnografic obisnuit:
-La noi nevestele plangand,
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisandu-si jalea plang
Si tata si feciorul
Sub cerul nostru-n duiosat
E mai domoala hora,
Caci cantecele noastre plang
In ochii tuturora
Unele personificari, banale in sine, devin relevante in context pentru ca sunt concepute in spiritul cantecului de obste: "desisurile codrilor" "povestesc cu jale" si jale duc "Murasul si tustrele Crisurile"; "hora e mai domoala", "cantecele plang", aceiasi codrii "i-si infioara sanul", iar Oltul batran e "impletit din lacrimi".Altele capata o formulare mai culta, insa nu departe de factura romantei, a acelei poezii ce se cere cantata, avand in ea insasi o melodie a cuvintelor:
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…
Toate aceste elemente constitutive, pe care analiza le surprinde cu greu pentru ca, luate separat, nu spun nimic sau aproape nimic,prind contur intr-o piesa unica, un cantec spontan, de o mare autenticitate o vibratie lirica, o doina domoala de jale, dar animata, in final, de un tainic si nedefinit ton conspirativ. Este un cantec, o dorinta, o aspiratie si a orasanului si a intelectualului, in Ardeal, in imprejurarile date lucrul fiind imposibil.
Privit mai indeaproape, din punctul de vedere al dispunerii rimei spre exemplu, poezia se compune in fond din cinci strofe iambice numai de cate patru versuri lungi , cu cezur, rimat imperecheat:
La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe…
Dat fiind caracterul de doina si de litanie totodata, poetul a evitat in versul lung, cu cezur, neobisnuit in poezia noastra populara. Este de observat, de asemenea, ca fiecare strofa este formata simetric, din cate doua fraze construite prin coordonare. Aceasta sporeste impresia de doina de jale, jale a carei permanenta este subliniata apoi de predicatele exprimate prin verbe la prezent, fara nici o exceptie. Este un prezent continuu, intarit prin gerunziile modale: plangand, murind, gemand.
Vocabularul este cel folcloric-popular adecvat unei doine: codrii, jale, batanul soare, povestesc cu jale, plang, lacrimi etc. obisnuit in poezia populara autentica. Mesianismul lui Goga a inoculat doinei, astfel si o nota de litanie religioasa, realizata prozodic dar mai ales, prin introducerea anumitor cuvinte scoase din scrieri vechi: "Fuziunea este perfecta si in asta consta secretul poeziei lui Octavian Goga".
|
|
