|
Acasa » REFERATE » NU SUNT CE PAR A FI REFERAT
NU SUNT CE PAR A FI REFERAT
Referat "Nu sunt ce par a fi" de Ion Minulescu
Este o întîmplare binevenită apariţia acestui volum de versuri ale lui I. Minulescu, cînd în Franţa simbolismul capătă recunoaşterea oficială a 50 de ani de existenţă. Arătam altundeva că simbolismul nu începe la noi nici prin Macedonski, Petică, Săvescu, nici prin Anghel; el intră ostentativ, cu aer de bravadă şi cu o facondă plină de vervă, prin poezia lui Minulescu. Primele sale versuri apar prin 1905, în plin sămănătorism — aşa că simbolismul are vreo trei decenii de existenţă în lirica noastră. Oricît timpul ar fi schimbat poziţia valorilor, oricîte surprinzătoare progrese şi realizări a efectuat poezia nouă în cei 30 de ani de existenţă, nu i se poate contesta lui Minulescu meritul de primul poet simbolist. Poezia sa astăzi apare mai ales ca un afiş al modernismului, cu tehnica lui violentă, cu jocul de culori aprinse al tuturor inovaţiilor ; lirica sa nouă a strigat, a gesticulat, ca să atragă atenţia. Este cea mai mare izbîndă a ei, verificabilă istoriceşte. I. Minulescu a fost acceptat de "Sămănătorul", de "Viaţa nouă", de "Convorbiri critice" şi de "Viaţa românească" înainte de război. In timp ce Anghel era tolerat şi se strecura modest printre maeştrii sămănătorişti, iar Macedonski nu putea să iasă din cercul închis al cenaclului său, Minulescu era adoptat de revistele şi critica tradiţionalistă.
Fenomenul se explică foarte uşor; poetul "Romanţelor" pentru mai tîrziu nu revoluţiona prin sensibilitate, cît prin teme şi vocabular; simbolismul său nu era atît structural, cît formal, de suprafaţă. Purta cu ostenaţie o haină nouă, largă, pitoresc tăiată şi divers colorată. I. Minulescu a pătruns şi a rămas în poezie ca un original, în sensul curent al cuvîntului. Poezia sămănătoristă era grandilocventă, tematică şi de expresie memorabilă. Intre Versurile sociale ale lui Goga şi poemele erotice ale lui Cerna, diferenţa cea mai vizibilă era în material; expresia putea fi mai personală sau mai uzată, însă izvora din cavernele bine cunoscute ale romantismului. Nici "poezia nouă" a lui Minulescu nu se depărta prea mult de grandilocvenţa şi structura tematică a poeziei timpului. Versul său eliberat era o ingeniozitate tipografică, iar modalitatea de a formula pe ton ridicat, embleme şi deziderate noi nu putea să displacă unei literaturi obişnuite să vocifereze. Iată punctele de contact ale minulescianismulul cu spiritul poetic al vremii, care-l fac accesibil publicului şi criticei oficiale. Totuşi, Minulescu este un poet nou, un simbolist, un decadent, cum se spunea acum 30 de ani, într-o literatură de peisaje rurale, de haiduci, ţărani pitoreşti şi ţărăncuţe idilice. I. Minulescu trece deodată de la industria patriarhală a liricei sămănătoriste la sensibilitatea şi cadrul urban.
Locul ţărăncii idilice şi al iubitei sentimentale şi clorotice îl ia femeia fatală, melancolia eminesciană devine "spleen" baudelairian, harta României e schimbată cu harta celor cinci continente, carul cu boi şi orizontul Bărăganului e părăsit pentru corăbii, iahturi şi vapoare cu orizonturi misterioase şi exotice; mirosul prea simplu al florilor de cîmp este părăsit pentru parfumuri tari, căpiţa de fîn şi decorul naturii e un cadru incomod pentru iubire, care se va oficia de-acum în alcovuri voluptoase, tapetate cu covoare moi şi eu tablouri moderniste; moartea însăşi nu se mai presimte în orizontul teluric al "Mioriţii", ea fiind o abandonare în cavouri de transatlantice şi în spaţii lichide. Pentru toate aceste teme noi, importate din suprafaţa simbolismului, Minulescu avea nevoie de o expresie nouă; şi neologismul intră, în convoiuri bine strunite, în limba poetică, revoluţionînd-o cu aceeaşi violenţă bruscă pe care a adus-o şi-n tematică. Poezia lui Minulescu urmează aceeaşi linie evolutivă ca şi civilizaţia noastră materială ; ea ne face să trecem de la iţari şi căciulă la haine nemţeşti şi joben, de la cămaşa cu flori, la pijama, de la ţigara răsucită cu degetele, la trabuc, de la ţuica de Văleni la lichior şi whisky. Istoriceşte, meritul unei asemenea literaturi este imens şi semnificativ. Procesul ei de inovaţie este voluntar, uşor epicurian, ca orice satisfacţie, inedită, adaptaţiunea ei este ostentativă, volubilă şi deschizătoare de apetit.
Nu ştiu de ce, ori de cîte ori citesc o poemă minulesciană din primele volume ale poetului, un ton de amabilă parodie se impune lecturii; cred că el este inerent acestei poezii, ea însăşi o parodie suculentă a temelor simbolismului francez; este ceva de cuplet voios, de muzică publică în structura, în modulaţiile ei, în gradaţia efectelor şi în ingeniozitatea formulelor ei lirice, ca un apel, o sentinţă, sau simplu refren :
sau :
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mîine.../Şi-aşa pluti-vom toată ziua.../Şi-aşa pluti-vom noaptea toată.../
Porniră cele trei corăbii... Cheia ce mi-ai dat aseară.../Din ţărm în ţărm Din val în val.../sau
formule care sunt astăzi populare şi care se pot spori după voinţă.
Această înclinaţie subconştientă spre parodie, chiar în temele cele mai grave ale poeziei minulesciene, era firesc sâ-l ducă pe poet la expresia francă, directă a parodiei şi a cupletului 'umoristic. Puternică şi în "Strofe pentru toată lumea", ea devine în "Nu sunt ce par a fi", o adevărată vocaţie. Cu o uşurinţă care nu se sperie de facilitate, cu o voie bună, comod descheiată, parodia şi cupletul, cronica ritmată şi tema ocazională (aproape toate, poemele sunt dedicate unui literat sau amic) se adaptează la menirea de a simţi şi la gustul diverşilor omagiaţi. Ultima carte de versuri a lui I. Minulesicu pare, prin titlul ei de emblemă, o replică în timp "Romanţelor pentru mai tîrziu":
Strofe vechi.../O mandolină,/Un Cezanne/Şi doi Gauguin... Patru măşti de bronz /Beethoven,/Berlioz,/Wagner,/Chopin.../ G sofa arabă,/Două vechi icoane bizantine,/Un potir de-argint,/Mai multe vase vechi de Saxa,/Pline cu mimoze,/ Tamburine spaniole,/Lampioane japoneze,/Trei fotolii cu inscripţii musulmane,/Fleurs du mal legate-n piele/de Cordova/Şi pe pian,/Charles Baudelaire/Si-alaturi Villiers de L'Isle /Adam/Toate sunt ca si-altadata-/O!...Bazar sentimental!.../Toate sunt ca la plecarea mea:/Dantela/Si cristal!
|
|
