|
Acasa » REFERATE » OCHEANUL INTORS COMENTARIU, REFERAT RADU PETRESCU
OCHEANUL INTORS COMENTARIU, REFERAT RADU PETRESCU
Referat "Ocheanul întors" comentariu de Radu Petrescu
Radu Petrescu - scriitor care a asteptat ani de zile pâna ce a socotit ca poate încredinta tiparului o carte care sa-l multumeasca - "nu debuteaza - dupa aprecierea lui Crohmalniceanu - în întelesul curent al cuvântului; el ne apare de la început ca un artist format, cu nimic inferior, sub raportul mijloacelor pe care se arata stapân, talentelor celor mai daruite din proza noastra contemporana"; "Calinescian sui generis" Ovid Crohmalniceanu); "Flaubertian, pentru care o fraza valoreaza mai mult decât un individ si pentru care problema esentiala a romanului este stilul" (Eugen Simion),Radu Petrescu este autorul unor "proze" - romane sau naratiuni greu caracterizabile ca specii literare - si însemnari intime, menite sa ajunga în mâinile cititorilor sub forma jurnalului.
Opera de debut "Matei Iliescu", în fata careia se entuziasmeaza Miron Radu Paraschivescu, remarcând constructia moderna a cartii, "un tip de constructie a simultaneitatii", finetea si fermitatea notatiei, este un roman de dragoste si despre dragoste, tema si modelul fiind luate din "Rosu si negru". Cu o miscare epica redusa, romanul lui Radu Petrescu se :impune prin analiza sentimentului erotic în toate fazele si formele lui, autorul notând "o mie de nimicuri importante care însotesc iubirea". Cu modele declarate de la Daphnis si Chloe la Camil Petrescu, autorul urmăreşte să depăşească schema romanului de dragoste printr-o structură nouă şi prin intelectualizarea emoţiei.
"Didactica nova", prima proză publicată în volumul din 1972, ar putea fi numită "un album de fotografii mintale" reconstituind cadrul spaţial şi temporal al unor momente reanviate printr-o descriere minuţioasă şi pedantă. Dacă aici epicul este sărac, în "Sinuciderea din Grădina Botanică" autorul compune o concentrată naraţiune fantezistă, un roman foileton, a cărui acţiune se întinde în locuri diferite, în ţară şi în afara ei, cu eroi de diferite profesii şi categorii sociale, antrenaţi într-un şir de întâmplări crude şi senzaţionale. Cele două structuri narative "Ce se vede" şi "In Efes" (prima fiind continuarea celei de-a doua, preluată după un număr apreciabil de ani), construite pe tema moştenirii şi cea a incompatibilităţii (în Efes) sau cea a personajului (Ce se vede) - vin să demonstreze o idee dragă autorului: lumea cărţilor absoarbe lumea reală, idee pe care o găsim şi în "Ocheanul întors": "Literatura mea este viaţa. Unitatea mi se pare evidentă, mă scuteşte de multe dureri", spune autorul.
Construit după marile modele ale genului (Stendhal, fraţii Goncourt, Jules Renard, Gide), "Jurnalul" lui Radu Petrescu, opera sa cea mai profundă, cuprinde volumele: "Ocheanul întors, 1977"; "Părul Berenciei", 1981; "A treia dimensiune", 1984.
Deşi părerea despre jurnal este schimbătoare - "Jurnalul ca istorie a vieţii este o iluzie"; "Rămâne un mic exerciţiu de componistică"; .Jurnalul este pentru când nu poţi scrie"; "Jurnalul e un fel de debara sau ladă în care se adună vechiturile" - prin cele trei volume, Radu Petrescu a dat "cel mai amplu şi mai profund jurnal de creaţie publicat în literatura contemporană" (Eugen Simion).
"Ocheanul întors" este un jurnal ale cărui notaţii, grupate în detalii şi ansambluri vorbesc despre scriitorul Radu Petrescu, anticipând sau mergând paralel cu opera. Aflăm, astfel, în primele pagini de jurnal că visează la un roman scurt, cu intrigă simplă, ce s-ar putea numi "Ce se vede" sau, recitind Cousin Pons, remarcă compoziţia, "lucru într-adevăr minunat", gândind că "aşa ceva trebuie să fie şi Matei". Privind Matei Iliescu, notele inserează: "de câte ori am reluat, aici în Prund, începutul lui Matei al meu?" In altă notă se teme că între multele încercări de a începe cartea, una ar fi cea mai bună şi atunci nu s-ar putea hotărî care anume. Atingând cinci sute de pagini, constată "amplitudinea compusă din infinit de multe atacuri fulgerătoare", odată cu puţinele explicaţii de autor,ţinând seama că prin personaj gândeşte, acţionează, vorbeşte tot ce-l înconjoară.
Păstrând forma tradiţională, jurnalul, fără a nota zile (doar în a doua parte a sa), menţionând însă pas cu pas orele, acoperă o perioadă din existenţa autorului, când, proaspăt absolvent de facultate, trimis ca profesor de limba română la ţară, încearcă să facă faţă noilor condiţii ale vieţii sale. Aşezat deci la Petriş, greşit tradus din Petersdorf, care ar fi trebuit să dea numele de "Satul părinţilor", după mănăstirea ale cărei ruine se află pe o terasă a unei păduri de stejar din zona Bistriţei, locuieşte în gospodăria Cristinei, adaptându-se noului ritm de viaţă. Insemnează cu meticulozitate aspecte ale activităţii sale didactice: "ora de gramatică la clasa a cincea"; "ora de literatură populară la clasa a şaptea"; analizează texte spre a-i învăţa pe copii să citească, corectează teze la şcoală sau la lumina lămpii, învaţă carte pe ţiganii din sat, participă la cercul pedagogic unde susţine tema lecturii expresive sau intervine, indignat, împotriva atitudinii de ridiculizare a vorbirii ţărăneşti, făcându-i pe copii "să le fie ruşine de vorbe şi locuţiuni care sunt, de fapt, nişte invenţii geniale", lăsându-se să se înţeleagă că se opune cu violenţă uniformizării limbii.
In aceeaşi postură, întocmeşte situaţia frecvenţei şcolarilor pe pătrare sau participă la şedinţele de la Sfatul Popular în care se prezintă rapoarte de activitate din partea şcolii. La şcoală simte că este stăpân pe clase şi se emoţionează citind compunerile elevilor despre animale, păsări. Notează: "Aceşti copii sunt astfel o dată în viaţa lor, poeţi. Cine stie ce vor face dupa ce-i voi parasi? Iar momentul acesta de poezie n-ar fi fost cu putinta fara mine".
Indragostit, tânarul profesor merge adeseori la Dipsa, unde se afla Ea - fata al carei nume îl aflam doar în finalul jurnalului. Fara a da un jurnal al iubirii, sentimentul erotic transpare din nelinistea creata de absenta ei, nerabdarea cu care ii asteapta si îi citeste scrisorile, din raspunsurile pe care i le adreseaza "sfâsiat de sentimente" sau din miniportretele admirative: "Frumusetea ei desavârsita. Capul ei nepretuit ca un bulgare de aur".
Daca la început se simte "depeizat", cu teama de a fi stânjenit în activitatea de creatie, lipsit de interiorul camerei de la Bucuresti, de carti si tablouri.Indeosebi Pallady, intervine treptat o adaptare relativa, gasind posibilitatea de a-si întâlni mereu iubita si adâncindu-se în lectura eroilor preferati. Setea de literatura se impune ca cea dintâi trasatura a autorului. Traduce din "Sallustius", reciteste "Rosu si negru", "Madamme Bovary", "Phedra lui Racine", fara a putea epuiza însiruirea, caci registrul lecturii este nelimitat - între Tacit si Dante, Mallarme, Proust, Rimbaud, Miron Costin, Ion Ghica, Ion Slavici, Barbu, Arghezi. Lectura nu este doar placere, bucurie, informatie, ci, în mod deosebit, reflectie, interpretare, aflarea unor modele demne de urmat.
"Ambitia mea - spune autorul - este ca o data sa se spuna despre mine c- am ratat pagina cu severitatea componistica a lui Sallustius". Citind Afara apreciaza amestecul procedeelor specifice romanului cu cele nuvelistice. Letopisetul lui Miron Costin "este una din cele mai mari si mai fine carti din literatura noastra", noteaza autorul, reluând lectura, apreciindu-i rafinamentul în conducerea constructiei, cu o arta de desavârsit arhitect, alternând perspectivele în timp ce le creeaza".
Contrar vointei autorului de a nu-si introduce existenta în jurnal, imaginea acesteia transpare acaparata de scriitura, autorul, literatura lui, fiind adevarata tema a jurnalului.
De la primele note, Radu Petrescu se arata preocupat de problemele scriiturii: compozitia, limbajul, personajul si chiar o noua structura romanesca. Impresiile de lectura devin judecati de valoare, aprecieri critice si estetice, proiecte literare. Lectura marilor romancieri îi da posibilitatea sa constate ca eroul de roman, prin complexitatea naturii sale, permite construirea unui model, spre deosebire de eroul nuvelei, care, caracterizat printr-o singura nota sufleteasca, "reia mereu figura propusa, ca pe un refren". Ca un adevarat estet noteaza ritmica imaginilor la Voltaire, descifreaza semnificatia simbolurilor la Sadoveanu - "rolul pe care icoana Sfântului Gheorghe si patul din chilia lui Simion îl au în dramaturgia capitolului VII din "Ucenicia lui Ionut" sau mecanismul dialogului în replicile lui Grandet, subliniind rolul citatelor ca legatura si concluzie. Considerând stilul "Fratilor Jderi" ca o apa masiva "cu valuri calme, rar turburate", înscrie grafic constructia frazei.
Citând numeroase comparatii dezvoltate din "Patul lui Procust", precum: "Mustrarile d-tale sunt fara utilitate, ca mâna cuiva care bate la usa vecina, în loc de aceea pe care o cauta", i se pare curioasa anticalofilia lui Camil Petrescu, devreme ce întrebuinteaza "un procedeu dintre cele mai patent literare". Face pertinente didactice consideratii despre compozitia "Iliadei", analizând imaginile de introducere a cânturilor, simetriile si reluarile lor, înlantuirea scenelor, chipul caracteristic de articulare a acestora prin celebrele comparatii, rolul versurilor de respiratie sau al comparatiilor finale.
Intâlnim în jurnal digresiuni privind dubla conditie a operei de arta - "de a fi o lume" si "de a fi în lume", altele care definesc romanul: "Romanul e în viata un mod al vietii, asa cum moduri ale vietii sunt arborii si caii". Potrivit acestei definiri, "romancier nu este acela care cunoaste bine viata, ci acela care o inventeaza cum trebuie".
Radu Petrescu face în jurnal aprecieri istorico-literare, stabilind diferente de formula interioara si stil la scriitori contemporani - precum Eminescu - "romantic" Hogas - "naturalist", Caragiale - 'un verist fantast", schitând o harta a prozei românesti sau subliniind demnitatea literaturii române, demnitate care înseamna obiectivare. "Constiinta acestei dramatice demnitati strabate întreaga noastra literatura clasica" -apreciaza autorul.
Admitând ca un critic literar poate întelege gresit sau chiar gresit cu vointa textul pe care-l examineaza, are obligatia de a argumenta corect, deoarece "politetea criticului este logica".
In jurnal este prezenta si o tema a autorului care îsi cauta o identitate, profilându-se astfel un roman al scriiturii, roman care se încheaga din marturisiri legate de momente ale creatiei, intentii, oscilatii între sperante si disperari. Notele vechi le revede, le rescrie. Când se întoarce într-o zi de la Dipsa, reciteste foile scrise chiar în timpul calatoriei si este îngrozit.
Chinuit de ideea scrisului, noteaza: "Scrisul meu s-a uitat de doua ori la mine. O data în sala cinematografului, a doua oara în drum spre casa".
Adept al ideii ca viata îi e facuta "din elanuri si bâlbâieli, din ignoranta si veleitati" - traieste momente de delir - "poate sunt pe cale de a avea geniu" si de prabusiri - "N-am deloc talent, sunt cel mai greoi tip cu putinta", concluzionând ca este "robul destinului de a scrie". Inaintând în scrierea "Didacticii" se autoevalueaza: "Peste doua luni si jumatate voi vedea cine sunt eu cu adevarat. Câte ceva încep sa înteleg de pe acum" Jurnalul devine astfel o marturie a dorintei autorului de a-si urma marile modele: "El vrea sa atinga frumusetea si amplitudinea frazei lui Proust si sa egaleze precizia prozei lui Flaubert"(Eugen Simion).
Radu Petrescu realizeaza în "Ocheanul întors" o proza picturala, creând prin încântatoarele descrieri de natura un album fantastic al cerului, al norilor, al ploilor, al jocului nuantelor: "Exceptional luminos, aerul se cladeste în nori imensi, sferici, de un cenusiu compact, din care soarele taie discuri orbitor argintii. Apa curge în pas de promenada pe iaz, muntii violeti într-o pâcla statornica. Energii greu comprimate se vor rezolva poate în ploaie, dar nici un semn nu vesteste iminenta evenimentului".
Notatiile jurnalului sunt simple însiruiri: "Trezit la sapte, la 7,30 plec la scoala... între 8 si 9 dau teza la clasa a saptea, de la 9 la 10 fac o ora de gramatica la clasa a cincea". Alteori notele sunt treceri de la banale întâmplari la judecati: "La 7,30 din Petris cu fiica gazdei. Povesteste tot drumul cu însufletire împrejurarile casatoriei ei. Raspund monosilabic. Se aseaza pe iarba la marginea drumului. Pentru ce îmi plac lungile fraze ale lui Proust? Pentru ca o astfel de fraza face verosimila putinta de a scrie o carte întreaga într-o singura zi".
Indiferent de forma notatiilor, a digresiunilor si a consideratiilor, jurnalul devine "o neostenita ucenicie fascinata de arta scrisului si hotarâta sa ignore orice ramâne înafara ei"(Ovid Crohmalniceau).
Cel care nota „"pentru memorie, nu pentru eternitate", conchide în ultima pagina a Jurnalului:, A trebuit sa privesc cu ocheanul întors, prin lentila care departeaza, ca sa nu-mi fie sfâsiata si hârtia. Ramân si asa, pe fata ei, destule zgârieturi".
Metafora titlului exprima astfel nevoia cântaririi propriului suflet, "jurnalul oniric" înregistrând "podul de foc al tuturor posibilitatilor". Daca ocheanul cu care Matei Iliescu urmareste femeia iubita marcheaza "natura purificata si abstracta a erosului rasfrânt în spirit" (Eugen Simion), "Ocheanul întors" este o întoarcere spre sine, în adâncul fiintei, pe care vrea s-o împlineasca prin literatura.
|
|
