|
Acasa » REFERATE » OLTUL REFERAT
OLTUL REFERAT
Referat "Oltul" de Octavian Goga
Publicata initial in revista "Luceafarul" in 1904, poezia tulburatoare prin mesajul ei patriotic, este o emotionanta chemare la lupta pentru redesteptare nationala a romanilor din Transilvania, de la inceputul acestui veac.
In versurile lui Goga, Oltul este un interlocutor uman. O prezenta permanenta in spatiul geografic si etnic al tarii, biografia Oltului figureaza intreaga istorie a poporului roman.
"Ideea indentitatii destinului dintre tara si om" se desprinde din prima strofa a poeziei.
Mult iscusita vremii slova/Nu spune clipa milostiva/Ce ne-a-nfratit pe veci necazul/Si veselia deopotriva…/Marita fie dimineaĊ£a/Ce-a savarsit a noastra nunta,/Batrane Olt! – cu buza arsa/Iti sarutam unda carunta.
Cu aceasta reprezentare, apele Oltului, "drumet, batut de ganduri multe", canta "durerea unui neam ce-astepta/ De mult o dreapta sarbatoare". In alte vremuri, Oltul fusese martor al vitejiilor strabune, al razvratirii populare impotriva celor ce "jurau pe spada/ sa sfarme sfanta noastra lege", fiinta noastra nationala. Era si el haiduc si frate rezvratit, urland cu apele lui mania infricosata a tarii cotropite de dusmani.
Istoria Transilvaniei, pe care o rememoreaza O. Goga, inseamna grandoare si umilinta: eroica altadata in lupta pentru neatarnare a poporului nostru si, inlacrimata, in suferinta lui milenara, sub stapanire straina.
Invocatia impresionanta din finalul poeziei este o inflacarata chemare la lupta, cu pretul suprem al sacrificiului ce angajeaza intreaga noastra fiinta nationala.
Biografia Oltului se contopeste cu istoria suferintei nationale. Batranul Olt, in prima strofa, evocand vremuri imemoriale, trece prin istorie la capatul rabdarii, mai imbatranit de vreme.
Slavite farmituri a vremii,/De mult v-am ingropat valeatul…/ Neputincios pari si tu astazi -
Trecut si prezent, stau fata in fata in poezia lui Goga, prin aceeasi prezenta masiva in istorie, Oltul. Din maretia ingenuncheata a trecutului e jalea prezentului. Poetul condenseaza in lexicul poeziei niste concepte de jale [lacrimi, suferinte, planset, tainuita jale], carora li se alatura altele ce denumesc tara: Oltul, campia, codrii, vaile afunde.
Cuvintele sant evocate si prin ele, poetul, ca in vorbirea populara, personifica suferinta si plange durerea.
In cetatuia ta de apa/Dorm cantecele noastre toate/Si fierbe tainuita jale/A visurilor sfaramate./Tu impletesti în curcubeie/ Comoara lacrimilor noastre,/Si cel mai scump nisip tu-l duci/ In vadul Dunarii albastre.
"Cantarea patimirii noastre", din poezia "Oltul", sugereaza, prin efectele melodice ale versurilor, in bataia ritmica a iambului, starea sufleteasca a poetului. Coloratura usor arhaica a cantecului se realizeaza nu numai prin lexic si fonetisme vechi, populare, selectate cu grija pentru atmosfera, pe masura ideilor exprimate, ci si prin inflexiunile melodice ale frazei, in care accentele, cu incarcatura emotionala, rezulta dinconstructia poetica, in fiecare strofa, guvernata de aceeasi termeni umani: Oltul - martor al istoriei si, tara - cu constiinta indurerata a inrobirii nationale.
Metaforic, Oltul semnifica fiinta noastra nationala, vechimea ei, campia imbratisata de ape, tainuita jale, cantec si dor; erou mitic, cu potente uriase izvorate din amara durere, din lacrimi, nadejde si deznadejde, Oltul e solidar cu cei oropsiti. Legatura aceasta, statornica, durabila, profund umana, este afectiva. "Batrane Olt", "sanul tau", "frate", "drumet", "haiduc", "Iar tu, "fratine", "mare mester", "Si noi", "tovarasii tai buni".
Aceasta legatura osugereaza poetul prin imagini realizate prin figurarea sensurilor unor cuvinte sau unitati lexicale mai vechi, in asocieri metaforice ce amplifica proportiile umane ale Oltului, ca in legenda: "imbratisandu-ne campia", "in cetatuia ta de ape... dorm cantecele noastre toate"; in apele lui "fierbe tainuita jale"; la sanul tau vin "sfioase fetele fecioare...neveste... pastori cu gluga alba" etc.
Evocator, lexicul se integreaza in compunerea prozodica a sintagmelor poetice din primele versuri, cu inflexiuni de imn de slava si de pioasa recunostinta; cantecul dorurilor neamplinite se releva si din modulatia timbrului, diferit de la o strofa la alta, in accente grave, subliniate prin rasturnari topice si, in constructia patetica din finalul poeziei, in modalitatea blestemelor si in viziunea unui potop care, tragic, sa mantuie tara de innegurata ei suferinta.
Tarana trupurilor noastre/S-o scurmi de unde ne-ngropara/
Ti sa-ti aduni apele toate -/Sa ne mutam in alta tara!
Concluzie. Literaura romana de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, continua liniile majore ale literaturii marilor clasici.
Afirmarea specifitatii nationale isi gaseste expresia in cultivarea modalitatilor realiste de surprindere a climatului social, moral si psihologic al epocii.
Confruntarile de idei stimuleaza avantul literaturii din epoca, contribuind la diversificarea tendintelor artistice si la aparitia unor opere de autentica valoare, menite sa imbogateasca patrimoniul culturii nationale.
|
|
