|
Acasa » REFERATE » PADUREA SPANZURATILOR REFERAT
PADUREA SPANZURATILOR REFERAT
Referat "Padurea spanzuratilor" de Liviu Rebreanu
Romanul "Padurea spanzuratilor", aparut in 1922, arata cum un element biografic se desprinde de reconstituirea biografica propriu-zisa si devine motiv sau problema de roman, cu semnificatii mult mai largi, dincolo de cazul particular, care-i hraneste substanta epica. Elementul bigerafic se refera la imprejurarile in care fatele scriitorului, Emil Rebreanu, ofiter in armata austro-ungara, a fost condamnat la moarte si spanzurat, pe frontul de la Ghimes-Palanca, acuzat ca ar fi incercat sa treaca in liniile romanesti. In roman, faptul isi gaseste motivatie psihologica si releva, in conjuctura dramatica in care este surprins eroul, in timpul primului razboi mondial, o drama de constiinta, foarte aproape de intelesul uman al momentului tragic pe care-l traieste David Pop, din nuvela "Catastrofa".
"Padurea spanzuratilor" analizeaza resorturile psihologice si sociale ale dramei, inerenta in conditionarea istorica a unor conflagratii asemanatore cu cele din roman.
Eroul romanului este Apostol Bologa, ofiter in armata austro-ungara. A imbracat haina militara dintr-o ambitie, ca sa dovedeasca usuraticei sale logodnice, Marta, ca este capabil de fapta indrazneata si de curaj.
Cu constiinta datoriei si a obligatiilor ce-i revin in fata legilor civile ale statului multinational in care traieste, Apostol Bologa obtine decoratii pe frontul din Galitia si Italia si incearca un sentiment de mandrie, cand este numit in completul de judecata al unui tribunal militar.
Condamnarea cehului Svoboda, pentru incercarea de a dezerta la inamic, i se pare un act de justitie dreapta. Apostol Bologa supravegheaza el insusi excutarea pedepsei capitale. Deocamdata nu are mustrari de constiinta, dar eroul isi aminteste de cazul Svoboda si de padurile de spanzurati despre care-i vorbise capitanul Klapka. Cand afla ca regimentul sau va fi dislocat, sa intareasca frontul din Transilvania, impotriva romanilor, stirea il zdruncina, il descumpaneste. Ar fi voit sa ramana unde este, dar n-a obtinut incuviintarea. In dilema, ca si David Pop din "Catastrofa", incearca sa dezerteze pe frontul rusesc. Insa e ranit, iar impasul moral in care se afla revine, atunci cand e obligat sa judece niste tarani romani din zona frontului, sub acuzatia de fraternizare cu inamicul.
Apostol Bologa nu poate semna o sentinta impotriva constiintei sale de roman. Dezerteaza, fara sa-si ia elementare masuri de prevedere, pentru a nu fi prins.
Gestul lui este egal cu o sinucidere, al carei cauza este disperarea constiintei de a nu se putea hotara intre doua porniri contradictorii. Atunci, moartea, e o izbavire, caci absolva eroul de orice posibila mustrare de constiinta.
Cauza dramei lui Apostol Bologa este obiectiv: monstruozitatea razboiului, in care diferite grupari etnice dintr-un sat multinational, cum a fost Imperiul Austro-Ungar, sant obligate sa lupte impotriva intereselor lor nationale si sa ucida pe proprii lor frati.Insa motivatia dramei este justificata psihologic, prin comportamentul eroului si aceasta in roman, este si o problema de psihologie sociala.
Eroul romanului este un intelectual, cu o relativ buna stare materiala. In situatia aceasta, el sufera mai putin din pricina politicii de asuprire nationala. Cu antecedente educative diametral opuse cu cele a familiei in care a crescut, cu o mama cu convingeri religioase, mistice si cu un tata sever, Apostol Bologa este un om cu porniri sufletesti contradictorii. Atunci cand era copil era obisnuit sa aiba un sprijin moral, un reazam. Cand insa i-a murit tatal s-a simtit parasit, izgonit, neputincios, strain. Pe atunci era elev de liceu, si n-a plans dn orgoliu, de teama sa nu-l ia in ras copii gazdei. Tendinta de a da proportii catastrofale unei stari de fapt care-l socheaza are in Apostol Bologa radacini structurale, ca si dorinta de a-si da raspunsuri precise, in fata unor intrebari tulburatoare. Eroul sovaie intre incertitudini, certitudini si siguranta, in situatii derutante...
La fel e derutanta situatia cand se afla in fata liniilor frontului romanesc. Pentru el nu exista decat o singura alternativa din doua: sau sa-si faca "datoria", ca ofiter in armata austro-ungara, sau sa dezerteze si sa treaca rontul la conationalii sai.
Ca solutie suprema, Apostol Bologa accepta moartea, neputand iesi altfel din impas. Tragicul destin al eroului pe care nu-l poate depasi, vine din lipsa de decizie, motivata psihologic, in acest moment de alternativa. Liviu Rebreanu schita evolutia eroului astfel: "Apostol e cetatea: o particica din Eul cel mare al statului, o rotita intr-o masinarie mare; omul nu e nimic decat in functie de stat. /Apostol devine roman: pe cand statul e ceva fictiv si intamplator, putand intruni oameni straini la suflet si aspiratii, neamul e o izolare bazata pe iubire, chiar instictiva./ Statul nu cere, ci numai devotament si disciplina omului, pe cand neamul presupune o dragoste frateasca./ Apostol devine om: in sanul neamului, individul isi regaseste eul sau cel bun in care salasluieste mila si dragostea pentru toata omenirea. Numai intr-un eu constient poate trai iubirea cea mare, universala-religia viitorului" [insemnari pregatitoare pentru "Padurea spanzuratilor].
Asadar romanul analizeaza un caz de constiinta dezlantuita in anumite imprejurarai ale razboiului. O lupta absurda in care sant tarati oamenii. crima monstruoasa ce incalca brutal demnitatea si omenescul, sant caracteristice razboiului imperialist. Le aflam din amanuntele care descrie atmosfera razboiului, raportate la starea sufleteasca a personajelor, la reactia lor instictiva, organica. Atunci cand Svoboda se afla sub streang:
"Apostol Bologa-noteaza scriitorul-se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise de fata condamnatului, isi auzea bataile inimii, ca niste ciocane si casca ii strangea teasta, ca si cand i-ar fi fost mult mai stramta si indesata cu sila. O mirare neanteleasa ii clocotea in creieri, caci, in vreme ce pretorul crimele si hartia ii tremura intre degete, obrajii sublocotenentului de sub streang se umplura de viata, iar in ochii lui rotunzi se aprinse o stralucire mandra, invapaiata, care parca patrundea pana in lumea cealalta. Pe Bologa, la inceput privirea aceasta il infricosa si il intarata. Mai pe urma insa simti limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelinse in inima ca o imputare dureroasa. Incearca sa intoarca capul si sa se uite aiurea, dar ochii omului osandit parca il fascinasera cu privirea lor dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o dragoste uriasa".
Sinistra imagine a frontului se formeaza fara ca scriitorul sa povesteasca scene de lupta. Liviu Rebreanu retine doar elementele prevestitoare parca de spaima, de deznadejde: toamna tarzie, la inceputul romanului, cu cer rece, mohorat, campie neagra, sarma ghimpata; soldati inotand in noroi, transee, suieratul obuzelor, liniste aparenta, oameni abrutizati, obisnuiti cu ideea mortii-sant amanunte ce infioara si au ecou in suflet.
Sondajul psihologic, obiectiv, patrunde in zonele cele mai adanci ale fiintei si infatiseaza, prin eroii romanului, aspectul tragic, absurd, al razboiului.
In istoria prozei analitice romnesti, Liviu Rebreanu este un deschizator de drumuri. Interesul pentru proza de analiza psihologica, deschis de I.L.Caragiale prin cateva dintre nuvelele sale [o faclie de Paste, Pacat, In vreme de razboi] si de I.Slavici[Moara cu noroc si romanul Mara], se concretizeaza, datorita lui Liviu Rebreanu, printr-o lucrare constituita, sistematica, ordonata, in care epicul se subordoneaza in exclusivitate analizei starilor de constiinta.
|
|
