|
Acasa » REFERATE » PASA HASAN REFERAT
PASA HASAN REFERAT
Referat "Pasa Hasan" de George Cosbuc
Publicata în 1894, dar compusa probabil mai iainte, sub impresia evenimentelor legate de Razboiul de Independenta, "Pasa Hassan" este o balada culta si îsi are punctul de plecare într-un pasaj din "Românii supt Mihai Voievod Viteazul", capitolul care povesteste batalia de la Calugareni. La un moment dat, în toiul luptei, Mihai zareste pe pasa Hassan, dusmanul sau de moarte, devenit acum comandantul ostilor moldovenesti puse de pagîni sa lupte împotriva fratilor lor. Voievodul îl striga "o vorba sa-i spuna" dar turcul fuge mîncînd pamîntul. Urmeaza cavalcada înfatisata cu o pana de adevarat maestru.
Cat timp tabloul ramîne static imaginile sînt cele obisnuite:
"Mihai îl zareste si-alege vreo doi/ Se-ntoarce si pleaca spre gloata,/ Ca volbura toamnei se-nvîrte el roata/ Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi,/ Si-o frînge degraba si-o bate-napoi/ Si-o vîntura toata."
Cate o comparatie concentrata: negru-pamant, ritmul perfect si rimele rare: "aieve-i" — "Sucevei" — "plevei"; "pamînt" — "vînt" — "sînt", ridica poezia peste nivelul lui Bolintineanu din "Legende", fara însa a o feri cu totul de o anume nota de conventional: Hasan e "negru-pamînt de mirare", flacaii Sucevei "zboara":
"Hassan, de mirare, e negra-pamînt;/ Nu stie de-i vis, ori aieve-i,/ El vede cum zboara flacaii Sucevei,/ El vede ca Bogdan e suflet de vînt/ Si-n fata-i puterile turcilor sînt/ Tariile plevei."
Cînd însa tabloul intra în miscare, Cosbuc ramîne neîntrecut. Propozitiile sînt scurte, dinamice, cu predominanta exclamatiilor. Unghiul de privire e acela al turcului îngrozit de "ghiaurul" Mihai:
"Dar iata-l! E voda, ghiaurul Mihai! Alearga navala nebuna./ Imprastie singur pe cîti îi aduna,/ Cutreera câmpul, taind de pe cai,/ El vine spre pasa: e groaza si vai,/ Ca vine furtuna."
Strigatul lui Mihai catre pasa e sacadat dupa aceeasi bataie a galopului:
— "Stai, pasa,// o vorba// de-aproape// sa-ti spun, // Ca nu te-am gasit nicairea!"
reluat apoi peste o strofa în chip de leit-motiv:
— "Stai, pasa!// Sa piara// azi unul// din noi!"
Frica lui Hassan atinge proportii uriase, ca de cosmar, sugerata fiind de aceasta impecabila hiperbola, facuta din cîteva onomatopei si cladita pe ritmuri perfecte:
"Salbatecul voda e-n zale si-n fier,/ Si zalele-i zuruie crunte,/ Gigantica poart-o cupola pe frunte,/ Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,/ Iar barda-i din stînga ajunge la cer,/ Si voda-i un munte."
Vocabularul însusi impresioneaza: "fier", "zale" care "zuruie", vorba-"tunet", rasufletul-"ger", "barda" din mîna stinga a eroului, comparata cu un munte. Maiestria lui Cosbuc sta însa — ca peste tot în poezia sa — în adaptarea mijloacelor prozodice la ideea poetica pe care vrea sa o exprime. Ca si la Bolintineanu, în "Mihnea si baba", ritmul cavalcadei e dat de masura versului.
Ca într-un film, dinamic în gradul cel mai înalt, în care totusi regizorul a stiut sa pastreze întreaga atmosfera de fresca istorica, pasa Hassan, urmarit de Mihai Voda, este o imagine ce nu se poate uita:
— "Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi!"/Dar pasa mai tare zoreste;/Cu scârile-n coapse fugaru-si loveste/Si gîtul i-l bate cu puimnii-amîndoi;/Cu ochii de sînge, cu barba vîlvoi,/
El zboara soimeste."
Devine acum clar ca poetul Cosbuc avea vocatia epica si dramatica — mai, putin pe cea lirica —- de mari efecte. Ele sînt scoase din notarea gesturilor personajelor tabloului: pasa loveste calul cu pintenii si scarile, îl bate cu pumnii, are ochii injectati, "de" "sînge" si "barba vîlvoi", de groaza. In strofa urmatoare, aceasta gesticulatie, menita a arata frica si furia neputincioasa a turcului, atinge punctul ei culminant; turbanul îi cade "si-l lasa cazut", desi acest lucru nu era iertat unui musulman, îsi sfîsie cu mîinile vestmintele - pentru ca are impresia ca vîntul se împiedica în ele si nu-l lasa sa fuga etc.:
"Turbanul îi cade si-l lasa cazut;/ îsi rupe cu mîna vestmîntul/ Ca-n largile-i haine se-mpiedeca vîntul/ Si lui i se pare ca-n loc e tinut;/ Alearga de groaza pieirii batut,/ Manînca pamîntul."
Intorcîndu-ne acum din nou la izvorul de inspiratie al lui Cosbuc, vom observa ca poetizarea eroului de la Calugareni apare, cu tot atîta forta, si sub pana lui Balcescu. Mihai Viteazul e comparat cu "semizeii cîntati de nemuritorul Omir". Intîlnind pe Hassan-Pasa el îi striga "sa stea de este viteaz, sa se lupte cu dînsul piept la piept". Hassan fugi însa "înspaimîntat si nu se putea tine pe picioare de groaza". In afara de versificatie, într-adevar cu totul remarcabila, Cosbuc nu aduce nimic în plus fata de Balcescu. Caracterul de "instantaneu" al întîmplarii îl aflam chiar în pasajul respectiv din "Românii supt Mihai Voievod Viteazul" care începe cu indicatia temporala "într-acel minut".
"Intr-acel minut, Mihai, precum odinioara semizeii cîntati de nemuritorul Omir, alerga într-o parte si într-alta prin tabara turceasca cautînd pe Sinan, cînd, vazînd de departe pe Hassan-Pasa, se lua aupe dansul strigîndu-i sa stea de e viteaz, sa se lupte cu dînsul piept la piept, si cînd de cînd era sa-l ajunga cu palosul. Dar Hassan-Pasa fugea înspaimîntat si nu se putea tine pe picioare de groaza. El merse de-si ascunse rusinea într-un crîng spinos, de unde d-abia a doua zi îndrazni sa iasa la ai sai."
|
|
