|
Acasa » REFERATE » PATUL LUI PROCUST REFERAT
PATUL LUI PROCUST REFERAT
Referat "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
Noul roman al lui Camil Petrescu e alcatuit pe mai multe planuri, care se întâlnesc si se despart într-o aparent capricioasa compozitie, desi o simetrie launtrica prezideaza faptele interioare si psihologia eroilor. In primul randd, luam cunostinta de drama iubirii acelei misterioase doamne T. (Maria T. Maneseu), silueta tulburatoare, aparitie distinsa, spirit practic si autoare ce se ignora a scrisorilor liminare, a caror putere introspectiva a fost de ajuns sa învaluiasca debutul de prozator al lui Camil Petrescu într-o abila mistificare, acum cativa ani, cand au aparut în "Cetatea literara". Însusirile sale de lucid analist s-au afirmat revelator în atenta disecare a geloziei lui Stefan Gheorghidiu, personajul central din "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi". Aceeasi patrundere de psiholog aduce Petrescu si în anatomia sentimentului de dragoste nefericita a d-nei T. Cu deosebire ca cele "trei scrisori" sunt strabatute de o nostalgica durere, nimb poetic peste o autoanaliza rece. Paralel cu destinul acestei îndragostite fara o echivalenta satisfacatoare, se revarsa tragedia pitorescului ratat, poetul necunoscut Ladima, epava de cafenea si ziarist de scurta stralucire, victima împinsa la sinucidere de indiferenta meschina a unei femei vulgare, actrita lipsita de mesagiu si cocota de profesie viagera, Emilia Rachitaru. Ladima este un tip atat de apropiat de noi, o schema morala, în care pot încapea mai multe aparitii ale cafenelei literare. Tragedia lui abrutizanta o prezinta d. Petrescu printr-o serie de scrisori exaltate, descoperite într-o dupaamiaza torida, cu amor tarifat, în casa Emiliei, de Fred Vasilescu-Lumanararu, fiul verosului om de afaceri si vulgarului analfabet Lumanararu, creionat în "Ultima noapte de dragoste". Fred Vasilescu apare în romanul lui Camil Petrescu un fel de punct de intersectii al tuturor celorlalte personaje.
Marturisim însa ca procedeul reconstituirii dramei poetului Ladima, prin corespondenta lui adresata Emiliei, ni se pare mai putin de efect, în contrast cu analismul utilizat, spre a clarifica sufletul d-nei T. si al lui Fred Vasilescu. Etape de izbucniri, lirice ale unui suflet refulat, prin contactul cu viata, epistolele lui Ladima mentin personajul într-o penumbra care-i atenueaza relieful. Viata acestui ratat capata nu stiu ce atmosfera de subterana — cartita ursita sa traiasca în galerii oarbe, cu miscarile mutilate. Procedeul vrea, desigur, sa evite monotonia, în tripla drama de iubire, pe care Camil Petrescu o analizeaza la d-na T., la Fred Vasilescu si Demetru Ladima. Dar monotonia evitata în structura compozitiei, reapare în însasi psihologia personajului, diluata în extaze naive pentru acea zeita de vulgaritate care este Emilia. D-na T. îsi taraste o aspiratie contrazisa de Fred Vasilescu, cuceritor recunoscut, de femei, dar stapanit de o inexplicabila neacceptare a iubirii acestei fluide aparitii feminine. Fred o iubeste si fuge de ea; e gelos, o urmareste si îi refuza ofranda, dupa ce o posedase;- d-na T. î-si cauta uitarea în aventuri silnice si de scurta durata, aspira la iubirea lui Fred si e nefericita. Pana si Ladima trecuse prin alcovul ei, ca o lipitoare umila, izgonit de raceala ei dominatoare, dupa ce fusese acceptat din mila. Exista în Patul lui Procust o situatie de sah moral, un mister de esenta melodramatica, atatator totodata, dar si deficient. Daca, la sfîrsit, ni se lamureste tragedia lui Ladima, sinucis -pentru Emilia, desi lasase o scrisoare în care afirmase ca s-a omorat pentru d-na T. — ca sa scape de rusinea postuma de a fi iubit o prostituata sau de a fi suspectat de povara mizeriei — refularea voluntara a lui Fred Vasilescu ramane o enigma, îndemnand la mai multe interpretari. Sa-i fi fost teama lui Fred de o legatura perpetua, inevitabila prin farmecul d-nei T. si anulatoare a prestigiului sau de donjuan? Sa nu fi fost capabil sa-si mentie dragostea, într-o prezenta continua cu ea, sau o tara organica sa-l fi împiedicat sa-si exercite iubirea deplin? Ar fi, în acest caz, situatia din "Armance", romanul lui Stendhal; ultima ipoteza este însa mai putin probabila, fiindca Fred e amator de senzatii erotice, dovada însasi a frecventarii Emiliei, unde nimic nu-l chema, afara de o nevoie fiziologica. Camil Petrescu ne lasa suspendati într-o voita nedumerire. Sa fie cumva Fred Vasilescu numai un procedeu tehnic, pentru a evoca drama poetului Ladima, cunoscut întamplator la Movila, si pentru a reconstitui cristalizarea dureroasa a iubirii d-nei T.? S-ar parea, la o mai insistenta reflectie, fiindca Fred retraieste prin memoria afectiva si recompune retrospectiv viata Emiliei, a lui Ladima, a d-nei T., a unchiului sau, politicianul Lumanararu, si mai putin evenimentele sale morale. Prin acest procedeu de metoda proustiana, Camil Petrescu a evocat totusi si tipul lui Fred, vazut, în aspectele sale concrete, necomplet în rolul pe care-l joaca în drama principala, ca partener al d-nei T. în tot cazul, Petrescu, atunci cand si-a ales pe Fred sa-i transcrie cu autenticitate, deci fara prejudecati de scriitor profesionist, experientele sale romantate, si-a limitat si relieful de creatie al acestui personaj. Fred este eul sau literar, fantoma cu rol de "raisonneur" a conceptiei sale despre roman.
Criticii care s-au ocupat de "Patul lui Procust" au subliniat mai toti ceea ce am denumit autenticitatea de psiholog a lui Camil Petrescu. Spectacol de experienta umana, în lotul iubirii, "Patul lui Procust" este ilustrarea vechilor sale teorii artistice, de aversiune în contra literaturizarii sentimentelor, vazand în poezie, în roman, ca si în teatru, un mod de cunoastere, formulat ca o "cunoastere plastica". Fred Vasilescu si-a luat, în primul rand, sarcina ideala de a aplica acest concept si în roman. De altfel, si d-na T., autodidacta si patroana de magazin cu mobile artistice, scrie dintr-o vocatie neprofesionalizata, ci numai din surplusul unei experiente de autentica umanitate. In acest fel s-ar putea explica psihologia trucata, ca personaj de roman, a lui Fred Vasilescu, redus la sensul unui procedeu artistic si degradat din însemnatatea lui de fictiune.
Doua planuri din "Patul lui Procust" epuizeaza drama d-nei T. si a lui Ladima. Cea dintai ramane sa-si duca viata, într-un cult mistic pentru amintirea lui Fred, Ladima ajunge în chip logic la sinucidere, dupa ce coborase toate treptele degradarii morale. Numai Fred dispare din actiune, printr-un accident de aviatie, fapt material, nepregatit printr-o serie de, etape analitice. In acest brusc final al lui Fred surprindem si gradul maxim de conventionalism al personajului. Psihologismul lui Camil Petrescu apare suficient de contrazis, printr-o solutionare accidentala, fara o completa logica interioara. Al treilea plan pe care se misca romanul e alcatuit din vicisitudinile carierii politice a batranului Lumanararu, tatal lui Fred si patronul politic al lui Ladima la ziarul "Veacul", condus catva timp de verva lui pamfletara.
La aspectul de boem ratat al poetului Ladima Camil Petrescu adauga si reversul unui pamfletar, din specia verbala a d-lui Pamfil Seicaru. Alcatuit din fictiune si realitate (articolele lui Ladima, reproduse în nota de Petrescu, ca document de "autenticitate", utilizeaza expresii cunoscute ale lui Seicaru), amantul donchisotesc al Emiliei, contrariaza edulcorarea lirica din epistole cu o veracitate de model neprelucrat. Daca figura vulgara a lui Lumanararu e schitata în cateva linii ferme, între care amanuntul caracteristic cu "braul lui Iov" e de un pitoresc atat de expresiv, scrupulul documentar al lui Camil Petrescu înseamna o coborare a "autenticitatii" pana la faptul divers. Romanul nu este nici proces-verbal, nici arhiva politica; poate fi "cunoastere plastica", nu însa si secretariat de redactie sau monitor oficial, chiar dupa oarecare departare în timp a evenimentelor. Aceeasi înclinatie spre "autentic" îi îngaduie lui Camil Petrescu sa citeze cativa contemporani, ca d. Valjean, Soare Z. Soare, Perpessicius si altii, într-o fictiune care nu-si dobandeste vreo sugestie speciala dintr-o neelocventa autentificare. Numai aspectul capitalei si evocarea unei toride dupaamiezi de vara traiesc si în planul fictiunii, caci aspectul istoric si topografic se transfigureaza de o senzatie de arta.
Plamaditi din pasta eroilor sai masculini, Fred (în masura în care traieste si ca fictiune) si Ladima sunt compensati prin ampla creatie a celor doua tipuri feminine, Emilia Rachitaru, animal de rezistente exercitii orizontale, si d-na T., fiinta turburatoare, cu o dramatica framantare interioara, silueta poetica de o nedezmintita originalitate în romanul nostru. In "Patul lui Procust", Camil Petrescu manifesta o viziune atat de puternica a feminitatii, în personajul Emiliei si al d-nei T., încat, fara nici o amabilitate, afirmam ca aceste doua figuri vor ramane ca doua creatii de prima importanta ale epicei contemporane. Senzualismul si frumusetea litografica a Emiliei, vulgaritatea ei de sensibilitate, prostia ei linistita si snobisonul de cocota cultivatoare a "lumii bune", ca si poezia enigmatica a d-nei T., distinctia ei si parfumul de subtil senzualism, ratate într-o dragoste nefericita, sunt de o amploare, de o febricitate dominata de analism lucid, care definitiveaza pe Camil Petrescu ca pe un romancier cu mijloace profund originale. Am definit altadata conflictul între sexe, urmarit în teatrul si proza lui Camil Petrescu. Mai ales tipul barbatulul voluntar, lucid, dar învins prin fascinatia instinctului feminin traieste în dramele sale si în "Ultima noapte de dragoste", în psihologia lui Gheorghidiu.
De la ciclul sau de poezii erotice, "Luminisuri pentru Kicsikem", din volumul de "Versuri", trecand prin toate tipurile feminine evocate pana aici si pana la actualul "Pat al lui Procust", Camil Petrescu a ajuns sa dea expresia cea mai puternica a partenerei viclene a iubirii virile, femeia, vazuta cu o minutie plastica si un relief de sinteza atat de
personale.
Se pot gasi nenumarate pagini de observatie lucida a senzualismului feminin, intuit cu o revelatoare "cunoastere plastica" în "Patul lui Procust".
|
|
