|
Acasa » REFERATE » PE LANGA PLOPII FARA SOT REFERAT
PE LANGA PLOPII FARA SOT REFERAT
Referat Pe langa plopii fara sot... de Mihai Eminescu
Plopul,este considerat de catre G. Calinescu, este un "copac elastic si orasanesc", ce "da amintirilor o miscare lenta", identificata in tonul de romanta al poeziei "Pe langa plopii fara sot...",aparuta in revista "Familia" in 1883. In "Dictionarul de simboluri" al lui Jean Chevalier si I Alain Gheerbrant, plopul e considerat un copac asociat "durerii, sacrificiilor si lacrimilor",simbolizand "fortele regresive ale naturii, amintirea mai mult decat speranta, timpul trecut mai mult decat viitorul renasterilor".Din intamplare sau dintr-o simbolistica autentica, perceputa in termenii ei definitorii, Eminescu inscrie ideatia poeziei in acesti termeni semnificativi.Poezia"Pe langa plopii fara sot..." e o poezie a tristetii,a neanplinirii unei iubiri sperate, idealizata de poet si la care nu primeste raspunsul asteptat dupa cum reiese din primele doua strofe:
-Pe langa plopii fara sot,/Adesea am trecut,/Ma cunosteu vecinii toti,/Tu nu m-ai cunoscut/La geamul tau ce/stralucea,/Privii atat de des,/O lume toata-n telegea,
Tu nu m-ai inteles.
Poetul se simte neanteles de fiinta iubita, pentru care are un sentiment inaltatoar,dragostea,iar speranta se destrama din vina singurei fiinte care nu l-a inteles,fiinta iubita.
Poezia se construieste, inca de aici, pe temeiul gradatiei ascendente, al amplificarii, pe de o parte, a dragostei poetului, pe de alta, in paralelism perfect, a neintelegerii fiintei adorate, care rateaza sansa unei mari iubiri. Semnificativ este spatiul in care se consuma sentimentul erotic. Suntem departe de caile nepatrunse ale naturii, de adancimea codrului protector, cu proiectia trairilor lirice la scara cosmica,unde tot ce ne incojoara vine sa completeze,tabloul unei povesti romantice. Peisajul este aici citadin, conventional, el insusi inadecvat nemuritoarelor povesti de iubire.Prezenta femeii indragite este doar intuita, neputanduse patrunde dincolo de un hotar impenetrabil figurat prin versurile:
-"La geamul tau ce stralucea,
Privii atat de des"
Este descris un cadru ce nu dezvaluie,nimic din atmosfera misterioasa a interiorului sau din intimitatea acestuia. In secventele urmatoare, poezia capata o tonalitate intens meditativa, inaltandu-se la consideratii asupra metafizicii iubirii, cu sintagme in genere cunoscute din alte poezii de dragoste. Poetul, ca substitutul sau genial din "Luceafarul", ar fi dorit "o soapta de raspuns", "o zi din viata", chiar implinirea sublima a unei singure clipe de iubire:
-"O ora sa fi fost amici,/Sa ne iubim cu dor,/S-ascult de glasul gurii mici,/O ora si sa mor
Insasi fiinta iubita ar fi urcat in sfera superioara a astrilor, unde ar fi invins,timpul ireversibil,dobandind trasaturile ideale ale arhetipului feminin.
-"In calea timpilor ce vin/O stea s-ar fi aprins,/Cum nu mai au perechi,/Acele zane ce strabat,/Din timpurile vechi."
Culminatia sentimentului, in acelasi timp punctul cel mai inalt al gradatiei, care ia de acum o linie descendenta, se justifica printr-o iubire ce angajeaza, in sens mitic, toate generatiile de stramosi, intreaga mostenire genealogica a speciei:
-"Caci te iubeam cu ochi pagani/Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani/Parintii din parinti."
Intoarcerea in prezent destrama intregul miraj al iubirii, coborata din spatiile idealitatii.
-"Caci azi le semeni tuturor,/La umblet si la port,
Si te privesc nepasator,/C-un rece ochi de mort."
Clipa astrala a marii iubiri, nepamantene, a fost definitiv risipita:
-"Tu trebuia sa te cuprinzi/De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi/Iubirii pe pamant."
|
|
