|
Acasa » REFERATE » POEMUL ODAILOR REFERAT
POEMUL ODAILOR REFERAT
Referat "Poemul odailor" de Leonid Dimov
O voce lirica, puternic individualizata în poezia de azi, este Leonid Dimov. Criticul si istoricul literar Ov.S.Crohmalniceanu, sintetizând, afirma ca acest poet este "Un ermetic descins din Ion Barbu, balcanizat ca Gh. Magheru, dar la o treapta a finetei mult superioara, arghezian si bacovian pe alocuri, oniric si acumulator de realitati fascinante prin teribila lor concretete, grav si burlesc deopotriva, manierist prin gratuitatea inventiei imagistice si virtuozitatea asamblarii cuvintelor rare în versuri perfecte...".
Deschizând volumul "7 poeme", aparut în 1968, poezia intitulata sugesiv "Poemul odailor" este o poezie lirica, o meditatie despre realitate si transcendenta, despre destinul omului, în general. Poemul, ca specie literara, apartine genului epic. In poezia lui Leonid Dimov epicul se resimte în structura compozitionala a poeziei, care creeaza impresia unui scenariu cu prezenta unor personaje. Discursul liric, bazat pe descriere, propune alternanta dintre doua planuri reale. Pe de o parte este prezenta vie a poetului, care se adreseaza unui interlocutor "Aduna-ti umerii cei reci sub palma/ Ramâi alaturi, sa privim din toc", iar pe de alta parte, este miscarea treptata a secventelor ce descriu interiorul fiecarei camere.
Compozitia poeziei este lineara. "Momentele" descriptive, organizate într-un flux ascensional devin date concrete prin care se cladeste meditatia filosofica. In cele trei unitati semantice poezia, prin simbolurile cromatice, încorporeaza metaforic imaginea sacrului. Prima strofa are valoarea unei expozitiuni, a unui enunt în care santem martorii unui proces de metaforizare a realului. In secventa a doua, alcatuita din sase strofe, se deruleaza imaginea specifica a fiecarei odai. Poemul, dupa parerea criticului literar Eugen Simion, prezinta "un interior baroc, în stil lenes si luxos,... uimind prin inepuizabila putere de a fantaza", asemenea lui Arghezi. "Deosebirea este ca Dimov vede lumea mai ales sub latura carnavalesca".
Fiecare strofa, din aceasta unitate semantica, se deschide cu o constructie poetica formata dintr-un predicat nominal, cu verbul auxiliar a fi la indicativ prezent. In acest fel, versul primeste dinamism, infuzând textului caracter naratorial. Enumeratia predicatului nominal asezat la începutul versului, potenteaza virtutile descrierii. Verbul a fi la persoana a treia singular sugereaza o miscare lenta a imaginilor, dar si o detasare aparenta a poetului, care relateaza, fara sa implice trairile personale. Aceasta impersonalizare sustine caracterul reflexiv si meditativ al discursului poetic. Impresioneaza în aceste strofe luxurianta sonurilor si a culorilor, într-o adevarata risipa de imagini. Obiectele din fiecare camera care se deschide privitorului traiesc, sant vii prin capacitatea deosebita a poetului de a atribui semnificatii culorii.
In procesul de metaforizare poetul se exprima pe sine dezvaluind sensibilitate deosebita si cultura adânca. Imaginile din realitatea concreta creeaza o veritabila lume spirituala. "E verdele gradinii primavara/ înviorat cuminte din brocart/ E purpura adânca-n draperie/ Cu fluturi de email în cute-ascuns". Dincolo de o prima citire literala, logica, a textului, imaginile, devenite simboluri, contin semnificatii adânci, care vizeaza raportul dintre individ si destinul sau. In fond, poetul ne invita sa vedem dincolo de realitatea imediata, de obiectele ce înconjoara, lumea noastra, a oamenilor, reflectata în obiecte si culori. "Scoica venusina cu ghitara" reprezinta "gratiosul si muzicalul"; verdele, culoarea lumii vegetale sugereaza prospetime, vitalitate, vocatie creatoare. Alternanta între culorile vii [rosu, violetul] si culorile calde, senine [albastrul si galbenul] poate fi sugestia unei permanente alunecari a destinului uman de la lumina la întuneric, dinspre realitate spre idealitate, dela concretul lumii materiale, la dimensiunile lumii spirituale:
"E purpura adânca-n draperie/ Cu fluturi de email în cute-ascuns/ Si mantii de prelati plecati sa fie/ In reci bazilici de pontife unsi".
Ultima strofa se vrea o sinteza, o concluzie cu valoare de simbol. Toate culorile sunt înmanuncheate într-un tablou iconografic "E ultima în care apoi, zac/ Culorile din fiece odaie./ O scena de irozi cu vârcolac/ Impreunarea lor, în mijloc, taie". De la realitatea concreta a obiectelor se trece la realitatea lumii spirituale. Poetul sugereaza astfel ideea ca prin arta omul accede spre transcendent, spre lumea dumnezeirii.
Ideea centrala ce se desprinde din poezie sustine parerea ca "Poemul odailor" este o meditatie despre destinul omului, sortit sa parcurga un drum cu umbre si lumini în nazuinta sa de accedere spre zonele superioare ale spiritul lui.
|
|
