|
Acasa » REFERATE » POVESTEA LUI HARAP-ALB REFERAT
POVESTEA LUI HARAP-ALB REFERAT
Referat "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga
"Povestea lui Harap-Alb", apare in 1877 si, desi este un basm, prin infatisarea atat de taraneasca a lumii evocate, apare ca un mic roman de aventuri cu subiect fabulos. Basmul urmareste formarea unui tanar in contact cu experienta vietii. Intamplarile prin care trece si incercarile la care este supus, sant modalitati de formare a trasaturilor lui dominante. Eroul trebuie sa ajunga imparat, dar nu inainte de a dovedi ca merita. Drumurile si actiunile pe care le savarseste ii reliefeaza vrednicia, curajul, loialitatea, puterea, intelepciunea: il invata ce inseamna suferinta; ii desavarsesc cunoasterea oamenilor.
Subiectul: Verde imparat ii cere fratelui sau sa-i trimita pe cel mai vrednic dintre nepoti, ca sa-l lase urmas dupa ce n-o mai fi. Craiul, tata a trei baieti, ii supune unei probe a curajului, la care nu rezista decat mezinul. Acesta, povatuit de Sfanta-Duminica, pe care o milostivise, isi alege un cal nazdravan si armele de tinerete ale tatalui sau si pleaca la drum, nu inainte de a asculta sfaturile parintesti.
In ciuda povetelor, este pacalit de un om span si e obligat sa-i jure credinta, devenindu-i rob sub numele de Harap-Alb. Ajunsi la casa lui Verde-Imparat, Spanul se da drept nepotul mostenitor si, pentru a-si impresiona "unchiul" si "verisoarele", il supune pe Harap-Alb la trei incercari grele, porucindu-i sa aduca "salatile" din Gradina Ursului, pietrele pretioase din Padurea Cerbului si pe fata Imparatului Ros.
Dupa primele ispravi, care-i creeaza o mare faima, Harap-Alb pleaca in cautarea fetei de imparat, insotindu-se cu tovarasi neasteptati: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, cu care va alcatui apoi o ceata vesela de petitori. Impreuna se duc spre Rosu-Imparat. Imparatul Ros ii supune si altor probe, dar Harap-Alb si prietenii sai rezolva totul, asa ca fata isi ia ramas-bun de la tata si-i urmeaza pe ciudatii ei petitori. La curtea Imparatului Verde, ea il demasca pe impostor, dar acesta taie capul lui Harap-Alb; calul il razbuna, ucigandu-l pe Span, iar fata reuseste sa-l invie pe tanarul print, cu care se va casatori, spre bucuria tuturor.
In realizarea povestilor sale, Ion Creanga porneste de la modele populare, reactualizand teme de circulatie universala, cu o vechime uneori mitica. Cercetatorii operei scriitorului roman, au gasit asemanari intre "Capra cu trei iezi" si un motiv din fabulele lui La Fontaine, intre "Soacra cu trei nurori" si un basm armean, intre "Punguta cu doi bani" si unele povesti indiene, sau intre "Povestea lui Harab Alb" si "Omul fara barba" a lui Emile Legrand, fara sa fie vorba insa de o influenta directa asupra lui Creanga, care n-avea cum sa cunoasca toate aceste scrieri. In creatia lui apar si alte motive care apar in spatii culturale foarte departate: motivul calatoriei, al incercarii puterii, al animalelor recunoscatoare si al tovarasilor devotati, motivul apei vii si al apei moarte etc.
Existenta acestor teme si motive la Creanga a fost determinata de faptul ca izvorul principal al povestilor sale este folclorul romanesc, unde ele circula asa cum circula in povestile tuturor popoarelor. Influenta folclorica este insa mai larga si nu se reduce doar la preluarea nucleelor narative universale. Ion Creanga valorifica si alte elemente, care confera povestilor un caracter specific, popular-romanesc. In "Povestea lui Harap-Alb" ele apar cu o densitate atat de mare, incat basmul-la o prima lecturta- poate parea perfect popular. Diferentele dintre o poveste a lui Creanga si una populara ies in evidenta analizand urmatoarele niveluri ale operei: arta povestirii, fantasticul, umorul, eruditia paremiologica, limbajul.
Arta povestirii: Modul de a povesti al lui Creanga se caracterizeaza prin: ritm rapid; individualizarea actiunilor si a personajelor prin amanunte care particularizeaza; dramatizarea actiunii prin dialog.
Particularitatile fantasticului: In basmul popular, fantasticul este antropomorfizat; personajele fabuloase, supranaturale, se comporta, in general, ca oamenii, insa umanizarea lor este conventionala, abstracta, fara particularitati psihice, sociale, nationale etc. La Ion Creanga, fantasticul nu numai ca este umanizat, dar, la acest nivel, tipurile lui- diferentiate fizic si moral- au un comportament, gesturi, o psihologie, o mentalitate si un limbaj care amintesc de eroii din "Amintiri din copilarie", deci de o lume concreta, taraneasca, humulesteana.
Limbajul este afectiv, Creanga nu povesteste rece, indiferent; el se implica, participa sufleteste; apreciaza, solicita ascultatorii si limbajul primeste-prin aceasta atitudine, puternice accente afective. Exprimarea afectiva este marcata de prezenta interjectiilor, a exclamatiilor, a dativului etic etc.: "Dar calul lui Harap-Alb, indata se rapede si el la Span sii-i zice: "Pana aici Spanule! Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului si, apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face Spanul pana jos praf si pulbere".
Creanga este un scriitor fara metafore, fiind "unicul prozator roman al carui stil are particularitatea asta" [G.Ibraileanu]. Expresivitatea limbii sale provine in mod deosebit din comparatii, dar si acestea sant, de fapt, figuri de stil generalizate, devenind expresii consacrate de uz: "Hojma tolocaneste pentru nimica toata curat, ca un nebun", "straluceste ca un soare" etc.
Ideea esentiala a povestii este astfel profund populara. Cand stii "ce e nacazul" inseamna ca te-ai lovit de toate complicatiile vietii si prin aceasta ai devenit nu numai priceput, ci si moral, pentru ca ai dobandit o scara a valorilor umane. In viziunea populara, viata instrueste, dar mai ales educa. Ea este o scoala fara gres. Acesta este mesajul "Povestii lui Harap-Alb", realizat din perspectiva umanismului popular si cu mijloacele folclorului romanesc.
Concluzii. In toate povestile sale, Ion Creanga, improvizeaza pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vietii taranesti de altadata cu tipurile ei morale, cu traditiile si obiceiurile ei, cu comportamentul si limbajul ei specific. "Puterea de sugerare prin detalii", prin amanunte revelatoare, a acestei vieti este atat de mare, iar expresia ei literara atat de particulara, incat basmul nu mai poate fi repovestit fara pierderi si n-ar putea circula in variante ca in folclor. El trebuie citit ca opera culta, apartinand unui artist superior inzestrat.
|
|
