|
Acasa » REFERATE » PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR REFERAT
PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR REFERAT
"Praslea cel voinic si merele de aur"
Basmul "Prâslea cel voinic şi merele de aur" este un basm popular, cules de Petre Ispirescu şi publicat în volumul "Legendele şi basmele românilor" din 1882.
Basmul este specia epicii populare şi culte, în proză sau, mai rar în versuri, de mare întindere, cu o răspândire mondială, în care se narează întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice. La acţiune participă personaje imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezintă binele şi răul, iar în final acesta din urmă este învins.
Basmul are o structură schematizată, în general respectată. Basmele populare româneşti au toate caracteristicile folclorului: tradiţionale, anonime, colective, orale.
Subiectul se poate rezuma cu uşurinţă.
A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fii. în grădina împărăţiei se afla un pom care făcea mere de aur, din care împăratul nu reuşise să guste, deoarece erau furate înainte de a se coace. An de an, în perioada coacerii, mulţi voinici, inclusiv cei doi fii mai mari ai împăratului, au păzit pomul pentru a prinde hoţul, dar totul fusese în zadar. Numai Prâslea reuşeşte să-l surprinda, sal raneasca şi să ducă mere tatălui său.
El porneşte, împreună cu cei doi fraţi mai mari, în urmărirea
hoţului şi, la un moment dat, drumul duce către tărâmul celălalt. Voinicul coboară pe celălalt tărâm şi ajunge la palatele zmeilor care furaseră trei fete de împărat. El se luptă cu zmeii, îi omoară, eliberează fetele şi, după ce transformă palatele în trei mere, se întoarce la locul pe unde coborâse. Fraţii săi trag afară numai pe cele trei fete, iar pe Prâslea îl părăsesc cu gând să-l piardă. Rămas pe tărâmul celălalt, voinicul salvează puii unei păsări zgripsor, care, drept recunoştinţă, îl scoate la suprafaţa pământului.
Revenit în împărăţia tatălui său, după multe încercări, este recunoscut, fraţii săi sunt pedepsiţi, iar el se însoară cu fata cea mică şi-i urmează tatălui său la domnie.
Personajul principal al basmului este Prâslea. El participă la întreaga acţiune şi este imaginea binelui, întruchipând idealul etic de cinste, dreptate şi adevăr. Numele său sugerează particularităţile eroului: cel mic, dar şi cel mai viteaz. Deşi este ironizat la începutul basmului de către tatăl său, reuşeşte să-1 convingă pe acesta să-1 lase să păzească şi el mărul de aur. Inteligent, îşi face un plan pentru a prinde hoţul. Curajos, coboară pe tărâmul celălalt şi omoară zmeii prin luptă dreaptă.
Deosebit de isteţ, îşi dă seama că fraţii săi sunt invidioşi şi-i pune la încercare. Milos, salvează puii de zgripsor. Generos, nu se răzbună pe fraţii săi, ci aşteaptă dreptatea divină.
Basmul are un final fericit, încheindu-se cu nunta eroului.
Ca orice personaj de basm, Prâslea are şi însuşiri supranaturale. Inzestrat cu o forţă impresionantă, omoară
zmeii şi balaurul în luptă dreaptă. Inţelege graiul făpturilor de pe alt tărâm şi poate comunica firesc cu acestea. Are capacitatea de a se metamorfoza în foc, transformă palatele în mere şi poate scoate din mărul zmeului furca de aur şi cloşca cu puii de aur.
Prâslea este, aşadar, un personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de Prâslea, se constituie în forţe ale binelui şi împăratul, cele trei fete, corbul, pasărea zgripsor şi puii ei, meşterul argintar.
Personajele care reprezintă forţele răului sunt adversarii lui Prâslea: fraţii invidioşi [care îi doresc pieirea pentru a se lăuda cu izbânda] şi zmeii, personaje fantastice, care trăiesc într-o lume ce funcţionează după legi proprii, altele decât cele din lumea reală. Reprezentanţii răului sunt pedepsiţi întotdeauna în basm.
Personajele reale - împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat şi meşterul argintar - ca şi cele fantastice - Prâslea, zmeii, balaurul, zgripsorul - indiferent de locul pe care îl ocupă în operă, au importanţă în desfăşurarea întâmplărilor, deoarece contribuie fiecare la aflarea adevărului şi instituirea dreptăţii.
Elementul fantastic include şi obiectele miraculoase [mărul de aur, furca de aur, cioşca cu puii de aur, dar şi seul şi apa]. Ele ajută eroul să depăşească situaţiile dificile, iar cifra simbolică trei are putere magică.
Respectând caracteristicile speciei, basmul "Prâslea cel voinic şi merele de aur" începe cu formula introductivă, "A fost odată ca niciodată" care sugerează un timp imaginar. Prin ea, ascultătorii - cititorii - sunt introduşi într-o lume în care totul este posibil. Spaţiul de desfăşurare al acţiunii este şi el ireal, (la curtea unui împărat, pe tărâmul celălalt). Formula finală, "Trecui şi eu pe acolo şi statui de mă veselii la nuntă, de unde luai o bucată de batoc, ş-un picior de iepure şchiop, şi încălecai p-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa" are rolul de a scoate pe ascultători (cititori) din lumea fantastică, iar nota ironică din formula de încheiere neagă veridicitatea celor povestite.
Locul de unde pleacă eroul este curtea împăratului şi tot aici se va întoaFce victorios Prâslea, iar drumul îl parcurge singur şi constituie un prilej pentru a-şi dovedi calităţile - drum iniţiatic.
Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt simboluri pentru noţiunea de bine şi rău, reprezentând modele morale opuse. Trăsăturile lor se desluşesc prin acţiune, care se petrece pe pământ, dar şi pe tărâmul celălalt, prăpastia fiind hotarul care desparte cele două lumi.
Ca orice basm popular, "Prâslea cel voinic şi merele de aur" are numeroase elemente de oralitate, care menţin trează atenţia ascultătorului. Vorbirea directă se îmbină cu vorbirea indirectă, folosirea verbelor la perfectul simplu ["îi mulţumi", "fu primit cu bucurie", "şi se luptară"] - care dă impresia că acţiunea s-a petrecut de curând - inversiunile şi repetiţiile ["şi merse, merse"] specifice stilului oral, precum şi cuvintele şi expresiile populare ["niţică", "piroteală", "soroc", "a o sfecli", "a-şi încerca norocul"] sunt modalităţi specifice basmului.
Stilul caracterizat prin oralitate "dară până una alta", "vai de mine!", împletirea armonioasă a celor trei moduri de expunere - naraţiunea, descrierea şi dialogul - dau farmec basmului, creaţie ce răspunde nevoii de bine, dreptate şi frumos a poporului român.
|
|
