|
Acasa » REFERATE » PREDICATUL DEFINITIE, VERBAL SI NOMINAL
PREDICATUL DEFINITIE, VERBAL SI NOMINAL
Referat, Predicatul definitie, predicatul verbal si nominal exemple
Predicatul definitie: Predicatul este partea principala de propozitie care arata ce face subiectul (predicat verbal) sau atribuie subiectului o insusire (predicat nominal).
In analiza gramaticala, predicatul ocupa un loc de cea mai mare importanta atat pentru sintaxa propozitiei, cat si pentru sintaxa frazei. Importanta predicatului rezulta si din faptul ca aproape nu exista propozitie fara predicat, ceea ce explica preocuparea de a "gasi" predicatele, a celui care analizeaza un text.
Evident ca si in cazul identificarii predicatului ramane pe primul plan grija de a nu lasa neanalizat nici un predicat. Identificarea predicatului este o operatie mai dificila, intrucat acesta poate fi format din mai multe cuvinte, fie ca este verbal sau nominal, spre deosebire de subiect care este format, in mod obisnuit, dintr-un singur cuvant. (Exceptie face subiectul multiplu).
Mai mult decat in cazul subiectului, identificarea predicatului nu se reduce la subliniere. Insistam asupra acestei indicatii, pentru ca de la acest aspect pornesc multe din greselile care se fac in operatia de analizare a predicatului.
Numai permanenta raportare a predicatului la subiect face posibila identificarea exacta a predicatului, care poate fi verbal cand arata actiunea pe care o face subiectul, sau nominal cand atribuie subiectului o calitate.
Inainte de a discuta dificultatile pe care le pune analizarea predicatelor verbale si nominale, se cuvine sa lamurim cu atentie valorile verbului "a fi", util de inialnit in textele de analizat.
Se poate afirma ca perfecta cunoastere a valorilor verbului "a fi" reprezinta o obligatie elementara pentru cine doreste sa realizeze o analiza gramaticala corecta.
Pentru a evidentia valorile de baza ale verbului "a fi", se dau trei exemple, in care subiectul "creionul" si verbul "este" raman neschimbate.
Creionul este rosu.
Creionul este pe banca.
Creionul este rupt de elev.
In exemplele date, am pastrat aceeasi forma pentru verbul "este" ca sa aratam ca valorile lui diferite nu sunt legate de forma.
Pentru a stabili valorile verbului este in cele trei exemple, ne referim la subiect, asa cum procedam ori de cate ori vrem sa determinam natura unui predicat.
In primul exemplu, subiectului "creionul" i se atribuie o calitate cu ajutorul verbului copulativ "este"; predicatul fiind nominal.
De retinut. — Verful "a fi" este copulativ fiindca leaga subiectul de calitatea exprimata de numele predicativ, impreuna cu care formeaza predicatul nominal.
Argumentarea nu poate fi: este verb copulativ pentru ca formeaza impreuna cu numele predicativ un predicat nominal. Demonstram ca e verb copulativ aratand ca face legatura dintre subiect si calitatea atribuita acestuia, impreuna cu care alcatuieste predicatul nominal. In felul acesta, intrebarea "de ce este verb copulativ" nu mai poate incurca. Verbul este copulativ, deoarece leaga o calitate (numele predicativ) cu subiectul caruia fi este atribuita.
Argumentarea nu se poate sprijini in nici un caz pe afirmatia ca "verbul e copulativ cand nu este predicativ" (adica atunci "cand nu inseamna a exista, a trai" etc). Daca verbul este nu are sensul "exista", adica nu este verb predicativ, nu inseamna ca este neaparat copulativ, din cauza ca tot atat de bine poate fi verb auxiliar. Daca admitem ca verbul "a fi" are trei valori, nu se poate recurge la negatie pentru a identifica una din valori.
In al doilea exemplu, identificam valoarea verbului "este" tot prin raportarea la subiect, intrucat in acest caz se afirma despre creion ca "se afla", "exista" pe banca. In acest caz, "este" are valoare de verb predicativ si formeaza singur predicatul verbal al propozitiei.
De retinut. Verbul "a fi" are valoare predicativa, adica poate forma singur predicatul unei propozitii, cand arata ca subiectul "exista, se afla", "traieste" sau "se intampla".
In al treilea exemplu, identificarea verbului "este" se face cu dificultate, deoarece el seamana cu cel din exemplul 1. Numai printr-o atenta raportare la subiect, se surprinde sensul exact, si anume, ca in acest caz subiectul creionul sufera o actiune aratata de cuvintele "este rupt", care reprezinta impreuna o forma specifica pentru diateza pasiva.
"Este" are, aici, valoarea de verb auxiliar, fiindca ajuta verbul "rupt" sa alcatuiasca impreuna o forma verbala pasiva, cu functia de predicat verbal.
De retinut. Verbul "a fi" este verb auxiliar cand ajuta la formarea diatezei pasive. In acest caz el formeaza, impreuna cu participiul verbului respectiv, predicatul verbal care exprima actiunea suferita de subiect.
Identificarea valorilor verbului "a fi" intereseaza nu numai sintaxa propozitiei, cum s-ar putea crede, ci si sintaxa frazei. Analizarea propozitiei predicative, una dintre cele mai dificile propozitii subordonate, poate fi obtinuta numai daca reusim sa evidentiem valoarea copulativa a verbului din regenta. Propozitia predicativa indeplineste functia de nume predicativ, pe langa verbul copulativ din regenta. Dupa cum se va constata la discutarea respectivei propozitii, singurul element sigur pe care ne putem sprijini in identificarea ei este tocmai verbul copulativ din regenta lipsit de nume predicativ.
Pentru identificarea valorii copulative a verbului "a fi", in propozitie, de mare utilitate este inlocuirea acestuia cu verbul "a deveni". Ori de cate ori verbul "a fi", in propozitie, poate fi inlocuit cu verbul "a deveni", avem de-a face cu valoarea copulativa. De altfel "a deveni", in mod obisnuit, este folosit ca verb copulativ.
Identificarea predicatului verbal este o operatie mai greu de dus la capat, cand este format din mai multe cuvinte. Ne referim mai intai la predicatul verbal exprimat printr-o locutiune verbala, care este o grupare de cuvinte cu un sens verbal unic.
Un predicat verbal care se analizeaza cu oarecare greutate este cel exprimat printr-un adverb predicativ. Adverbele predicative intereseaza, in mod deosebit, sintaxa frazei, deoarece ele cer ca subordonatele lor sa fie subiective.
Predicatul nominal se identifica fara greutate, daca reusim sa demonstram ca subiectului i se atribuie o insusire, si anume cand numele predicativ este exprimat printr-un adjectiv.
Tatal meu este bun.
Numele predicativ poate fi exprimat si printr-un substantiv in cazul nominativ, la care ideea de calitate este mai putin evidenta. Astfel se poate spune:
Tatal meu este profesor.
Alteori ideea de calitate este inlocuita cu cea de identitate. Astfel exemplul de mai sus poate fi formulat si in felul urmator:
Profesorul este tatal meu.
In acest caz, numele predicativ arata cine este subiectul, adica il identifica.
De retinut. In afara de verbul copulativ "a fi", se mai folosesc ca verbe copulative "a deveni", "a ajunge", "a iesi", "a se face", "a insemna" etc. Asemenea verbe sunt copulative numai cand fac legatura intre o calitate si un subiect.
Punctuatie. Predicatul nu se desparte niciodata prin virgula de subiectul sau.
Acordul predicatului cu subiectul este o problema care intereseaza, deopotriva, analiza subiectului si a predicatului; deoarece reprezinta expresia gramaticala a legaturii stranse dintre cele doua parti principale de propozitie. In analiza, este bine sa se tina seama ca predicatul se orienteaza dupa subiect, nu invers. De aceea este recomandabil sa se foloseasca formularea acordului predicalului cu subiectul si sa se renunte la "acordul dintre subiect si predicat".
|
|
