|
Acasa » REFERATE » PREZENTA COMPARATIEI IN STILUL CRITICILOR ROMANI
PREZENTA COMPARATIEI IN STILUL CRITICILOR ROMANI
Prezenta comparatiei in stilul lui Titu Maiorescu referat
Exista, îu volumul al II-lea al Critice-lor sale un mic studiu, un eseu — cu un termen mai nou, — în care autorul emite, unele interesante opinii cu privire ia ceea ce el însusi numeste "cunoasterea omului". Paginile care contin observatiile criticului poarta titlul "Din experienta". Ele se numesc astfel caci — ni se spune — "cunoasterea omului" ("un lucru asa de neaparat trebuincios si înca de o trebuinta crescanda cu sporirea tuturor relatiilor omenesti") nu se poate dobandi "afara de micul ajutor al unor culegeri de maxime si aforisme si poate al unor romane si drame, decat prin propria experienta".
Referindu-se, într-un anume punct al expunerii, la "cauza proprie a greatatii de a ne cunoaste unii pe altii", autorul eseului o identifica în urmatorul fapt primordial al vietii sufletesti: "miile si sutele de mii de impresii, de cugetari, de simtiri, de emotiuni, ce au trecut si trec prin capul unui om si-l caracterizeaza în individualitatea sa, nu sunt niciodata in totalitatea lor prezente in constiinta lui actuala, ci stau în cea mai mare parte întunecate si ascunse în sufletul sau, in memoria lui. In constiinta lui actuala sta pe primul plan al atentiunii o singura idee, pe langa ea se asociaza, însa în al doilea si al treilea plan, înca vreo cateva altele, poate pana la sapte: toate celelalte, sutele de mii, de care dispune acest om în diferitele momente ale vietii sale rechemandu-le din memorie, stau în fiece moment dat ascunse, nu încap în prea stramta constiinta actuala, ci raman în afara de lumina ei: si nu numai ca stau ascunse pentru observatorul strain, ci stau ascunse pentru însusi individul care le are si care se mira adeseori singur de curioasa lipsa de idei si de emotiuni ce si-o constata uneori în propria lui constiinta".
Dupa ce expune astfel "fenomenul", criticul, pentru a-i face mai clara întelegerea, recurge la o comparatie cu elementete pe cat de minutios descrise, pe atat de sugestive. El zice: "In aceasta «îngustime» a constiintei, sufletul omului (pentru a varia celebra comparare a lui Platon) "seamana unei imense colectii, cu mii si mii de felurite obiecte, ascunsa într-o pestera întunecoasa, în care n-ai putea patrunde cu alta lumina decat cu un mic felinar blindat, al carui focar stramt ar arunca un manunchi subtire de raze asupra cel mult sapte obiecte deodata. Daca astfel vrei sa-ti dai seama de cuprinsul si valoarea acelei colectii, trebuie sa plimbi succesiv micul cerc luminos de la unele obiecte la altele, sa observi cu luare-aminte pe cele principale, si cine stie, daca în aceste conditii vei avea, vreodata timpul necesar ca sa-ti faci o idee despre totalitatea colectiei".
Si criticul adauga numaidecat, subliniind, implicit, o caracteristica structurala a comparatiei: "Dealtminteri, compararea, ca toate compararile (subl, ns.), este în parte nepotrivita: caci nu cercul luminos al constiintei se plimba de regula generala peste feluritele stari sufletesti, ci el pare a fi nemiscat, si, din contra, starile sufletesti par a iesi din întunericul memoriei sau a se forma din întamplatoarea înconjurime externa si a trece în miscare succesiva prin strimta lumina a constiintei".
Dupa cum se stie, acelasi volum al "Critice"-lor se încheie cu o suita de aforisme, dintre care vom desprinde cateva, al caror continut se exprima, de asemenea, cu mijloacele comparatiei: "în fata unui abis te înfiorezi. Tot asa în clipa, în care simti deosebirea adanca ce te desparte de celalalt". Si: "Cand curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele vazute: o alta parte strabate prin ascunsul pamantului. Tot asa în lumea inteligentei, cuvantul pronuntat este numai un fragment al raportului dintre om si om: restul se stabileste pe tacute". Si: "Imaginea nuielei împlantate în apa se frange si se abate în alta directie. Tot asa
ideea unuia în capul celor multi".
Faimosul studiu al criticului: "Betia de cuvinte" aminteste, chiar în primele aliniate, acele "producte ale naturii" (canepa, macul, vita de vin, tutunul) cu care "omul îsi nutreste pasiunea lui pentru ameteala" si continua astfel: "Exista însa un fel de betie, deosebita între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arata a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte animale: este betia de cuvinte:
"Cuvîntul, ca si alte mijloace de betie, e pana la un grad oarecare un stimulent al inteligentei. Consumat însa în cantitati prea mari si mai ales preparat astfel încat sa se prea eterizeze si sa-si piarda cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine un mijloc puternic pentru ametirea inteligentei".
|
|
