|
Acasa » REFERATE » PUIUL REFERAT
PUIUL REFERAT
Referat "Puiul" de Alexandru Bratescu-Voinesti
Cele mai reprezentative volume de proza din opera lui Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti ramân, fara îndoiala, "In lumea dreptatii si întuneric si lumina", ultimul publicat în anul 1912, când creatia sa atinge punctul valoric culminant "Natura contemplativa, linistita", "slujit de un fin spirit de observatie si de un rafinat simt al compozitiei si al stilului" [Dictionar de literatura româna], prozatorul a abordat doua mari teme- lumea insignifianta a oraselelor de provincie, cu tabieturile si automatismele ei si o alta lume, cea a miniaturalului, a micilor vietuitoare. Ceea ce uneste aceste doua teme este atitudinea adoptata de scriitor, si anume duiosia, care "ia forma unei apasatoare tristeti" [Dumitru Micu] atât în povestirile ale caror personaje sunt batrâni, copii sau fiinte tarate, cât si în povestirile cu animale si pasari.
In opera literara "Puiul", aparuta în volumul în lumea dreptatii [1906], I. Al. Bratescu-Voinesti prezinta, în esenta, întâmplarile prin care trece un pui de prepelita neascultator care sfârseste tragic, ceea ce justifica atât titlul, cât si motoul-avertisment: "Sandi, sa asculti pe mamica", ce are un pronuntat caracter educativ, mobilizator.
Scrierea este o opera epica, întrucât ideile, gândurile si sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Ca în orice opera literara epica, se întâlnesc si aici cele trei elemente: actiunea [totalitatea întâmplarilor înfatisate într-o anumita ordine], personajele [prepelita, puii, taranii, vânatorul] si naratorul, care este scriitorul însusi. Modul de expunere dominant este naratiunea, deoarece autorul povesteste [nareaza] un sir de întâmplari în desfasurarea lor treptata, naratiunea fiind de fapt "o modalitate literara care apartine genului epic". [Ioan Andrau] Astfel opera devine ea însasi o naratiune, împrumutând numele modului de expunere cel mai mult folosit.
Aceasta naratiune are un singur plan al derularii faptelor, actiunea desfasurându-se de-a lungul câtorva luni, din primavara, pâna la sosirea iernii, iar evenimentele narate se petrec mai întâi în preajma unui lastar, într-un lan de grâu, si apoi într-un lan de porumb.
Aproape toate întâmplarile înfatisate de autor pun în evidenta dragostea de mama a prepelitei. Astfel, în expozitiune aflam ca într-o primavara, întorcându-se din Africa si fiind moarta de oboseala, ea s-a oprit într-un lan de grâu, la marginea unui lastar, unde si-a construit un cuib în care a ouat "sapte oua mici ca niste cofeturi". Dragostea de mama se dezvaluie de la început instinctiv, caci prepelita si-a facut cuibul "pe un musuroi de pamânt, mai sus, ca sa nu i-l înece ploile", iar când clocea ouale, sta nemiscata "ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua". Dupa trei saptamâni, din oua "au iesit niste pui draguti [...], îmbracati cu puf galben ca puii de gaina", pe care ea îi hranea cu nemarginit devotament, iar ei cresteau "frumosi, cuminti si ascultatori".
Prima patanie a puiului celui mare tulbura pentru moment armonia "familiei" si prefigureaza vag o evolutie nedorita a acestuia pe plan comportamental. Când taranii au venit, prin iunie, sa secere grâul, el n-a alergat repede la chemarea prepelitei si a fost prins de un flacau sub caciula. A fost eliberat doar la interventia unui batrân care constatase ca "de-abia este cât luleaua". Prepelita îsi face din nou datoria de mama si îl cearta pentru nerespectarea sfatului parintesc, avertizându-l totodata "ca poti sa patesti si mai rau".
Cu o emptionanta gingasie materna ea îsi educa puisorii, îi ocroteste si-i apara de toate primejdiile. Grijulie, prepelita îi tine ziua la umbra, în lastar, iar noaptea îi aduna sub aripile ei ocrotitoare, ca sub un cort. Pregatindu-i pentru o calatorie lunga", pe care trebuie s-o faca dupa ce va trece vara, ea le dadea "lectii de zbor", care se faceau dimineata, "pe racoare", sau în amurg, "caci ziua era primejdios din pricina heretilor".
Profunzimea sentimentului matern se dezvaluie însa pregnant în momentul sosirii vânatorului, când prepelita este în stare sa se sacrifice pentru a-si salva puisorii. Ea si-a dat seama de primejdie si le-a spus sa stea nemiscati pâna ce va reusi sa îndeparteze pericolul. Vânatorul si câinele se apropie, sunt asa de aproape, încât se vede cum o furnica se urca pe carâmbul cizmei vânatorului. Atunci, prepelita zboara ras cu pamântul, la doi pasi de la botul câinelui, prefacându-se ranita, iar vânatorul nu poate sa traga de teama sa nu-si împuste câinele. Iesind din bataia pustii, ea zboara repede spre lastar.
In acest timp, puiul cel mare, neascultând sfatul mamei sale, zboara. Vânatorul trage si îl loveste în aripa. Mai poate zbura pâna la lastar, unde "a cazut cu o aripa moarta". Dându-si seama ca este un pui si cunoscând desimea lastarului, vânatorul a renuntat sa-l mai caute. Sosirea vânatorului si ranirea puiului celui mare sunt doua momente puternic tensionate si hotarâtoare în desfasurarea celorlalte întâmplari, ele constituind intriga actiunii.
In desfasurarea actiunii aflam ca, la lasarea serii [simbol al cumplitelor suferinte ce vor urma], prepelita îsi cheama puii si constata lipsa celui ranit. Când l-a gasit si si-a dat seama ca aripa este rupta, ea a înteles ca "era pierdut".
Acum, durerea si disperarea pun stapânire pe inima de mama a bietei prepelite, caci ea îsi da seama de consecinte.
Pentru bietul pui au început zile triste, caci nu mai putea participa la lectiile de zbor, alaturi de fratii sai. El o întreba cu disperare pe prepelita daca se va însanatosi si daca îl va lua si pe el în calatoria cea mare. In aceste momente dificile, cu o mare stapânire de sine, în ciuda zbuciumului ei sufletesc, prepelita îsi încurajeaza puiul ranit: "Da, mama, raspundea prepelita silindu-se sa nu plânga".
Vara a trecut, taranii au arat miristea si prepelita s-a mutat cu puii într-un lan de porumb, iar când oamenii au venit si au cules porumbul, si-a gasit adapost în niste pârloage din marginea lastarului. Intre timp vremea s-a racit si pasarile calatoare începeau sa plece spre miazazi.
In fragmentul urmator actiunea atinge cea mai mare încordare si constituie punctul culminant al naratiunii. In inima prepelitei se dadea o lupta sfâsietoare între datoria sa de mama fata de puii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei înaintate, si dragostea fata de cel ranit „care se agata de ea cu disperare". Cu sufletul sfâsiat de durere, prepelita hotaraste sa plece cu puii "zdraveni" si, fara sa priveasca înapoi, a zburat, în timp ce puiul ramas striga cu disperare, încercând sa se târasca dupa ei. Intelepciunea a învins, dar durerea a ramas, caci mama duce cu ea peste mari si tari imaginea copilului parasit si durerea cuibarita pentru totdeauna în sufletul ei.
Punctului culminant îi urmeaza în mod firesc deznodamântul care este tragic: puiul moare la marginea lastarului, "cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinaciune", din cauza iernii, a viscolului si a gerului.
Moartea puiului devine un simbol, simbolul vietii ce se prabuseste înainte de a se realiza, înainte de a porni pe drumul devenirii [drum simbolizat si el prin calatoria în care urma sa vada "orase mari si râuri si marea"].
Aceasta naratiune are ca "eroi" o prepelita si puii ei care apar personificati deoarece autorul atribuie însusiri omenesti unor fiinte necuvântatoare, acestea putând fi atribuite si lucrurilor sau fenomenelor naturii. Prepelita si puii reprezinta, prin comportarea lor, prin felul de a vorbi si de a se întelege, caractere umane. Prepelita nu este altceva decât o mama iubitoare, harnica si prevazatoare, caracterizata de un nemarginit devotament, necunoscând clipe de ragaz. Ea le îndruma puilor primii pasi cu afectiune si rabdare, îi dojeneste pentru greseli si neascultare si presimte primejdiile ce-i pândesc. Este stapâna pe sine, are sânge rece si e gata sa se sacrifice pentru copiii ei.
Puii îi reprezinta pe copiii care sunt temperamental deosebiti: unii ascultatori, cuminti, care nu ies niciodata din vorba parintilor, altul neastâmparat, neascultator, zburdalnic si pripit în luarea hotarârilor, nesocotind sfatul matern.
Prin personificarile mentionate si prin învatamintele ce se desprind, prin similitudinea dintre viata acestor pasari si a oamenilor, aceasta naratiune ia aspectul unei povestiri-fabule, care aduce în prim-plan imaginea mamei eterne, grijulie si afectuoasa, capabila de cele mai mari sacrificii.
Daca opera ar fi putut avea si alt sfârsit, daca "gestul" din final al prepelitei este justificat moral sau nu, daca ranirea puiului se datoreaza neascultarii, "tensiunii nervoase sau unei înzestrari naturale precare", sant tot atâtea interpretari posibile pe care ni le ofera interferenta planului realitatii biologice — si de ce nu — si umane cu cel al fictiunii literare. Dincolo de toate acestea, naratiunea în discutie ramâne "istorisirea care a stors lacrimi atâtor generatii de copii, înfatisând soarta nefericita a unui pui neascultator" (Dumitru Micu) si o adevarata bijuterie literara miniaturala, model de arta literara în care autorul se simte în fiecare moment "emotionat de subiect", "cuprins de mila, de indignare, de regret". Sentimentele se remarca prin "intensitatea lirismului si calitatea lui rara, astfel explicându-se impresia profunda pe care autorul o face asupra cititorilor sai." [Garabet Ibraileanu.
Din acest punct de vedere se observa doua tonalitati ale naratiunii — una calma, linistita, luminoasa, prin care se creeaza o imagine edenica, de fericire, si alta dramatica, grava, dureroasa — ambele sporind si nuantând registrul liric, afectiv, al povestirii, prin implicarea scriitorului.
|
|
