|
Acasa » REFERATE » REALISMUL CURENT LITERAR, REPREZENTANTI REALISM
REALISMUL CURENT LITERAR, REPREZENTANTI REALISM
Realismul
Etimologie si definitie
"Termenul de realism are doua sensuri, care difera între ele prin faptul ca sunt sau nu limitate la o anumita perioada istorica. In sens larg, elementele realiste se întâlnesc în operele literare din toate timpurile, pentru ca toate se inspira din realitate. Folosit în aceasta acceptie, termenul de realism devine însa prea vag. In sens restrâns, realismul este un curent literar care a aparut în secolul al XIX-lea, continuând în forme specifice pâna astazi si reunind scriitori cu principii de creatie comune, de la Balzac pâna la Liviu Rebreanu." (Zoe Dumitrescu - Busulenga). Aparut ca reactie antiromantica, acest curent literar se dezvolta, totusi, aproape simultan cu romantismul, fapt dovedit de impunerea termenului si a notiunii de realism, precum si de activitatea unor scriitori ai epocii. Realismul, <fr. realisme <lat. realis="real", apare folosit ca notiune de istorie literara înca din 1826, în revista "Mercure de France", prin urmare, în plina epoca romantica. Un autor ca Stendhal se face cunoscut întâi ca teoretician al romantismului, prin studiul Racine si Shakespeare, dar se consacra ca autor de romane realiste (Rosu si negru, Manastirea din Parma). De altfel, acest scriitor surprinde cel mai bine zona de inspiratie a artei realiste, consistenta ei si metoda de lucru, sugerând ca literatura este viata si aceasta din urma nu poate fi mistificata: "Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Câteodata se reflecta cerul albastru, alta data noroiul de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarta oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele sau, mai bine, inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze."
Aparitie
Cadrul social-istoric în care s-a cristalizat aceasta manifestare culturala a conjugat circumstante dintre cele mai diverse, care au schimbat dinamica societatii: marile evenimente din istoria moderna a Frantei si atmosfera ulterioara creata de acestea (Revolutia de la 1789, Imperiul napoleonian, Restauratia, Revolutia burgheza de la 1848); formarea unor clase noi, burghezia, consolidata în urma revolutiei industriale, care acapareaza puterea economica si politica în spatiul european; dezvoltarea stiintelor naturii, afirmarea filososfiei materialiste si pozitiviste (Auguste Conte), care canalizeaza interesul catre societate si om.
Ideologie si reprezentanti
Operele cu caracter programatic ale acestei manifestari culturale sunt prefata din 1842 la Comedia Umana, redactata de însusi autorul cartii, Honore de Balzac, si studiul Realismului, scris de Champfleury, în 1857. Astfel, în cuprinsul acestor texte, este cristalizata ideologia curentului, ale carui principii estetice se regasesc în operele literare ale epocii si în cele de mai târziu:
- reprezentarea veridica a realitatii, surprinderea exclusiva si cu detasare a vietii prin observarea existentei reale;
- observatia asupra tipurilor umane caracteristice pentru societatea vremii, astfel încât sa rezulte personaje tipice în împrejurari tipice;
- alegerea, ca zona de inspiratie, a vietii sociale, prezentând fiinta umana ca produs al mediului în care traieste;
- lipsa de idealizare în prezentarea mediului social si a personajelor, rezultând din impartialitatea totala a scriitorului;
- atitudinea critica fata de societatea prezentata;
- acordarea unei importante majore descrierilor minutioase, realizate prin cultul detaliului semnificativ;
- tendinta de a prelua metode din stiintele exacte, în vederea realizarii impresiei de verosimil si a valorii documentare;
- cultivarea, cu precadere, a genului epic (desi este reprezentat si cel dramatic prin comedie si drama), în cadrul caruia sunt abordate, în special, schita, nuvela si romanul.
- impunerea preciziei si a sobrietatii ca marci ale stilului impersonal, impus de tematica sociala;
- aportul substantial al limbajului la caracterizarea personajelor (selectarea eroilor din toate categoriile sociale impune utilizarea tuturor registrelor limbii).
Principalii reprezentati ai realismului ("secretari ai realitatii" - cum îi numeste Balzac), în literatura europeana si americana, sunt: Stendhal (Rosu si Negru), Honore de Balzac (Comedia umana), G. Flaubert (Doamna Bovary), Charles Dickens (Marile sperante), W. Thackeray (Bâlciul desartaciunilor), N. V. Gogol (Mantaua), F. M. Dostoievski (Crima si pedeapsa), L. N. Tolstoi (Razboi si pace), A.P. Cehov (Livada cu visini), H. Ibsen (O casa de papusi), M. Twain (Print si cersetor) si altii. In ceea ce priveste literatura româna, patrunderea realismului s-a realizat treptat, dupa cum atesta diferitele momente din evolutia prozei noastre: romanul social al lui Nicolae Filimon (Ciocoii vechi si noi), nuvelele lui Ioan Slavici (Moara cu Noroc), ale lui Barbu Stefanescu-Delavrancea (Hagi Tudose) sau Ion Luca Caragiale (In vreme de razboi); romanele din ciclul Comanestenilor, publicate de Duiliu Zamfirescu, proza memorialistica a lui Ion Creanga; elementele realiste reperabile în proza interbelica reprezentata de Hortensia Papadat-Bengescu {Concert din muzica de Bach}, G. Calinescu {Enigma Otiliei}, Liviu Rebreanu {Rascoala}; metodele specifice realismului existente în romanele postbelice ale lui Marin Preda {Morometii}, Z. Stancu {Descult}, Eugen Barbu {Groapa}, Fanus Neagu {Ingerul a strigat}; analiza unor fenomene sociale, propusa de literatura contemporana de introspectie, apartinând unor scriitori ca A. Buzura {Vocile noptii}, C. Toiu {Galeria cu vita salbatica}, G. Balaita {Lumea în doua zile}.
Fara a exista vreodata în stare pura, realismul coincide, în literatura româna, cu vigoarea artistica si izbânda romanului. Acest fapt devine explicabil prin definirea speciei, pe care o opera George Calinescu, anume ca "romanul este o scriere tipic realista, demonstrarea unei idei printr-o experienta", efortul romancierului fiind acela "de a face inteligibila si vie aparenta incoerenta pentru altii, într-un cuvânt, de a crea fictiune stabila care sa încifreze experienta".
In concluzie, romancierul realist este "un om între oameni", care scrie despre "o padure a spânzuratilor", sperând ca cititorul sa regaseasca, în paginile oferite, un "concert din muzica de Bach".
|
|
