|
Acasa » REFERATE » REFERAT,CORUL COPIILOR UCISI, EUGEN JEBELEANU
REFERAT,CORUL COPIILOR UCISI, EUGEN JEBELEANU
Comentariu "Corul copiilor ucişi" referat Eugen Jebeleanu
Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă deasă . . ./ Nu mai cunoaştem drumul către casă. ./Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul, Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?/Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare./ Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?/Sub talpă n-avem nici un drum ... plutim /Vai, unde-i casa? cum să nimerim?/ Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama./ Unde e tata? Unde este mama?/Nu ne vedem nici între noi deloc /şi jocul nu ne place, nu e joc./Ce deasă ceaţă, vai ce ceaţă mare,/ Oh, azvarliţi-ne, voi, o cărare./Nu mai cunoaştem drumul către casă şi ceaţa este deasă, deasă, deasă ....
Polifonia tragică din "Surasul Hiroshimei" include note dintre cele mai diferite, de la accentele de disperare imploratoare şi de bocet suprem pană la retorica decisă a solidarităţii umane. Intre aceste sunete, de un tragism înduioşat este lamentaţia corală a copiilor ucişi, trecuţi pe nesimţite din paradisul copilăriei în ceaţa morţii, despărţiţi de ai lor, departe de casă (numeroşi copii se aflau, în teribila clipă, la şcoală). Prin acest cor culminează tragic un motiv ce străbate poemul de la un capăt la altul: moartea copiilor Hiroshimei, victime inocente, întrupări ale nevinovăţiei, a căror evocare obsesivă reprezintă, implicit, un act de aspră, neanduplecată condamnare a crimei.
Acest coral tragic îşi datorează capacitatea emoţionala aceleiaşi intuiţii a simplităţii, luand aici forma unui plans obsesiv, străbătut de un laitmotiv dureros: "Ce deasa ceaţă, vai ce ceaţă deasă ...". Sugestivitatea (în mare măsură inefabilă) vine nu atat din analogia "ceaţă"—"moarte", cat din tonul de melopee tragică, bland-sfaşietoare a fiinţelor naive şi neştiutoare, prelungind uimirea originară a naturii înseşi în faţa morţii. Figurile de stil nu-şi au locul aici (există de altfel şi păreri că poemul respinge ideea de interpretare, care i-ar denatura însăşi raţiunea de a fi), ele ar fi dat durerii un caracter "estetic", decorativ. Corul copiilor ucişi nu este altceva decat mirarea inocenţei lumii în faţa unei morţi atat de necunoscute şi de violente, încat întrebarea fiinţei devine ecou din neant. Este corul unei cete de îngeri rătăciţi în infern.
|
|
