|
Acasa » REFERATE » REFERAT, CARACTERIZAREA SMARANDEI PERSONAJ
REFERAT, CARACTERIZAREA SMARANDEI PERSONAJ
Referat, Caracterizarea Smarandei, Amintiri din copilarie
Retraind în amintire vârsta fericita a copilariei, scriitorul evoca înduiosat imaginea casei parintesti, spatiu cald si ocrotitor, în care primul detaliu care îi rasare în suflet se leaga nu numai de jocurile caracteristice vârstei, dar mai ales de prezenta ocrotitoare a mamei: "stâlpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau mâtele jucându-se cu ei".
Emotionat de amintirea casei parintesti, martora a atâtor "jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc ", scriitorul nu se poate opri sa nu exclame, admirând frumusetea acelor vremuri: "Si, Doamne, frumos era pe atunci... ". Reîntors în universul miraculos al copilariei lipsite de griji si pline de bucurii, revazându-se copil "vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vântul în tulburarea sa ", scriitorul retraieste întâmplari fericite legate prin fire nevazute de imaginea mamei. Astfel, în centrul acestei lumi se afla mama. cea "plina de minunatii". Aceasta, vestita pentru "nazdravaniile sale ", îi spunea uneori, cu zâmbet blând, "când începea a se ivi soarele dintre nouri dupa o ploaie îndelungata: - Iesi, copile cu parul balan, afara si râde la soare, doar s-a îndrepta vremea". Concluzia scriitorului, dincolo de nuanta usor ironica, dezvaluie mai întâi uimirea copilului de odinioara: "si vremea se îndrepta dupa râsul meu" Cuvintele exprima apoi si dragostea mamei care este atât de mare, încât îsi vede fiul capabil sa îndrepte vremea cu zâmbetul lui nevinovat.
Retraind bucuriile de altadata, scriitorul stârneste zâmbete prin comentariul sau autoironic: "Stia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, caci eram feciorul mamei". Marind importanta persoanei sale, el ne dezvaluie totodata asemanarile sale cu mama, careia îi recunoaste puterile miraculoase ("cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii") asemenea eroilor din basme. Ea putea alunga norii de deasupra satului si abatea grindina în alte parti, înfigând toporul în pamânt, afara, dinaintea usii. Inchega apa cu doua picioare de vaca, de se mira lumea; batea pamântul sau peretele sau vreun lemn de care se palea la cap, la mâna sau la picior ca sa-i treaca baiatului durerea. Când carbunele vuia în soba, mama îl dojenea cu clestele ca sa se potoleasca dusmanul, iar când nu-i convenea "cautatura" lui Nica, îi descânta de deochi. Erau credinte si obiceiuri stravechi, pe care mama si lumea satului le respectau cu strasnicie, dar tulburatoare si de neînteles pentru copil.
Prin aceste practici milenare, mama încerca sa îndeparteze fortele malefice de copil, de camin si de sat. Toate acestea stârnesc admiratia si veneratia copilului, ca si ale omului matur, care adauga plin de duiosie: "Asa era mama în vremea copilariei mele, plina de minunatii".
Duiosia si recunostinta fiului sunt cu atât mai puternice, fata de aceea care i-a dat viata, l-a vegheat cu grija, dragoste si rabdare, ocrotindu-l: "si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat, când... ma alintam la sânu-i gângurind si uitându-ma in ochii ei cu drag. Si sânge din sângele ei, si carne din carnea ei am împrumutat si a vorbi de la dânsa am învatat".
Isi vede mama împovarata de grijile zilnice ("nu mai putea de obosita "), supraveghindu-si cu grija si rabdare copiii. Chiar când îi mustra, povestindu-i barbatului cu aparenta suparare nazbâtiile copiilor, ea dovedeste umor si rabdare: "Si asa în toate zilele de câte doua-trei ori, de-ti vine câteodata, sa-i cosesti în bataie, dac-ai sta sa te potrivesti lor". In ciuda severitatii pe care o arata, inima ei duioasa de mama se bucura ca are copiii sanatosi, fiind mândra în sinea ei de spiritul lor inventiv: "Câte dracarii le vin în cap, toate le fac!" Accepta în ciuda tonului autoritar, joaca lor ca pe o trasatura definitorie a copilariei, lasandu-i sa se joace, în pofida spatiului restrâns al casutei, dar doreste sa vina mai repede vara, sa se mai joace si pe-afara: "nu sezi cu dânsii în casa toata ziulica, sa-ti scoata peri albi". In dialogul cu sotul sau, îl mustra ca este prea îngaduitor cu ei, ca "le da nas " si "le tine hangul", constatând cu umor: "Ma mieram eu, de ce-s asa de cuminti, mititeii". Fiindca daca ar fi sa-i puna la treburile gospodaresti: "sa-i vezi cum se codesc, se dramboiesc si se sclifosesc ".
Prin raspunsul dat, sotul ia apararea copiilor: "Numai de-arfi sanatosi sa manânce si sa se joace acum, cât îs mititei; ca le-a trece lor zburdaciunea când or fi mai mari si i-or lua grijile înainte ". El aduce ca argument, o zicala continând întelepciunea populara: "S-apoi nu stii ca este o vorba: "Daca-i copil sa se joace; daca-i cal, sa traga; daca-i popa, sa ceteasca... ". Tonul sau glumet si usoara-i ironie dezvaluie o alta trasatura a mamei, credinta si firea ei bisericoasa: " 'Pai da, mai femeie, tot esti tu bisericoasa, de s-a dus vestea: încaltea t-au facut baietii biserica aici pe loc... ".
Din discutii si din atitudinea parintilor fata de copii, Smaranda ne apare superioara sotului ei: apreciaza rolul învataturii {"omul învatat întelept va fi"), dorind sa-si vada baiatul popa, apreciat si respectat de oameni. Ea îsi creste copiii, educându-i în spiritul bunei cuviinte si al respectului fata de normele colectivitatii în care traiesc.
Spiritul ei aprig si hotarât domina familia; "Hai! la culcat, baieti, ca trece noaptea " si cum copiii nu se astâmparau, ca sa-i potoleasca le facea "câte un surub-doua prin cap", si le dadea "câteva tapangele la spinare ".
Cuvintele subliniaza si mai mult contrastul dintre lipsa de griji a copiilor si grijile zilnice, cu care se lupta parintii, pentru a le oferi un trai îndestulat: "Voua ce va pasa, când aveti de mâncare sub nas! ", "Nici noaptea sa nu ma pot hodini de incolele voastre? "
Mama este caracterizata rareori direct de autor, si mai mult indirect, prin felul de a se purta (fapte si atitudini) si de a vorbi. Este elocventa exprimarea ei mestesugita, cu expresii ale limbii vorbite, cu aluzii si subantelesuri prin care convinge: "Ioane, cata sa nu dam cinstea pe rusine si pacea pe gâlceava ", spune ea în ajunul plecarii lui Nica la seminarul de la Socola, în ultimul capitol al operei. Alaturi de sotul ei este pastratoarea traditiilor si a întelepciunii populare milenare adunata în proverbe si zicatori, pe care le invoca de fiecare data ca argument si le impune ca norme de viata. Acestea dau stilului oralitate si-l atrag pe cititor.
In finalul fragmentului, scriitorul subliniaza doua cuvinte, "biata mama ". Epitetul "biata", antepus substantivului, dobândeste o forta de sugestie uimitoare. Sunt adunate în el grija, munca, neodihna, rabdarea, daruirea -întregul efort care acum, la vârsta maturitatii, este înteles si doare.
|
|
