|
Acasa » REFERATE » REFERAT, CIMITIRUL BUNA VESTIRE,TUDOR ARGHEZI
REFERAT, CIMITIRUL BUNA VESTIRE,TUDOR ARGHEZI
Referat "Cimitirul Buna Vestire" de Tudor Arghezi
Literatura lui Tudor Arghezi a cunoscut numeroase prilejuri de afirmare, fie în proza, fie în versuri, în decursul celor patru decenii de activitate, cate s-au scurs de la debutul sau literar din 1896 si pana astazi. Ele se grupeaza mai cu seama în ultimul deceniu, dupa 1927, anul în care Tudor Arghezi a tiparit întaia sa lucrare, volumul de poezii "Cuvinte potrivite", masiva piatra de hotar a liricei românesti contemporane, si durabila piatra de bolta a unui prestigiu literar care a crescut si s-a impus de fiecare data. Poezia lui Tudor Arghezi si-a adaos de atunci înca doua culegeri "Flori de mucigai" si "Carticica de seara", care dimpreuna cu un ciclu de "Martisoare", a aparut deunazi, toata, în editie definitiva, îngrijita de autor, într-o somptuoasa tiparitura a "Fundatiilor Regale". O opera poetica asa de cuprinzatoare, atat de complexa si atat de bogata în surprize de arta se cuvine înfatisata într-o expunere anume. Este ceea ce va trebui sa facem într-una din comunicarile viitoare, astazi urmînd sa spunem cîteva-cuvinte despre penultima lucrare a d-lui Tudor Arghezi : romanul Cimitirul Buna Vestire.
Romanul "Cimitirul Buna Vestire", este al cincilea volum în proza, de acea proza atat de înrudita cu poezia sa, si care îsi are obarsia în aceleasi izvoare tainuite, de unde deriva cand sipotul cristalin si cand unda tulbure si satanica a atatora din motivele sale de inspiratie. Nici un scriitor, de la noi, n-a izbutit sa manuiasca, cu aceeasi dexteritate, umbra si lumina, carbunele si azurul, ghimpele si petala plusata. Pamfletar si psalmist, stilul lui Tudor Arghezi, mai exact personalitatea sa, adaposteste cu egala curtoazie amandoua întruparile temperamentului sau. El corespunde, mai mult ca oricine, acelui "homoduplex" pe care cercetatorii apuseni l-au intuit în opera lui Baudelaire. Spuneam: proza lui Tudor Arghezi, asa de înrudita cu poezia sa. Si într-adevar: fie ca apeleaza la amintirile sale monahale, fie ca se coboara în infernul închisorilor, fie ca imagineaza un taram de Utopie, asa de înrudit cu al nostru, în "Icoane de lemn", în "Poarta neagra" sau în "Tablete din Tara de Kuty", oriunde si întotdeauna, Tudor Arghezi poseda magicul dar de a despica tenebrele si de a întinde pe deasupra pacatoseniei pamantului albastre si senine patrafire. E darul unui poet, unui liric de mare intensitate, care înnobileaza si ridica deasupra orizontului toate datele contingente. Si daca aceasta se poate spune despre "Cartea cu jucarii" si "Ochii Maicii Domnului", aceste minuni ale scrisului contemporan, în care copilaria si iubirea de mama au aflat pe unul din cei mai inspirati poeti ai timpului, "Cimitirul Buna Vestire", romanul de astazi al lui Tudor Arghezi, este, poate, cea mai valabila piatra de încercare, dovedind ca prozatorul si poetul Tudor Arghezi sunt unul si acelasi. Subiectul însusi, tema sau punctul de plecare, este unul din acelea care dovedesc pe marele fantezist si creator de legende, care a fost întotdeauna autorul "Tarii de Kuty". Imaginati-va un doctor în litere, un intelectual al zilelor de astazi, purtat cu promisiunile de un ministru protector, un intelectual de superioare însusiri, coplesit de greutati familiare, nevoit sa primeasca de la protectorul sau intendenta unui cimitir si ati surprins satira, ca si talcul actualitatii ei, în romanul lui Arghezi. Intr-o societate astfel oranduita, nenumarate sunt prilejuri de satira si condeiul autorului nostru nu pregeta sa se opreasca, în scene, cand bufone, si cand de un grotesc inegalabil. Dar eroul romanului nu este numai un spirit negativ, de critica si de cartire, el este mai cu seama un întelept, un optimist sau, daca voiti, un filosof din pretioasa familie a lui Candide, eroul lui Voltaire. Numit intendent al Cimitirului Buna Vestire, eroul nostru întelege sa se acomodeze la noua stare.
Si romanul, caci roman este cand izbuteste sa creeze interesul pentru aventurile si meditatiile unui erou, cu atat mai mult cu cat situatiile ies din comun, si romanul, porneste în acel ritm si cu acea verva pe care singur Tudor Arghezi le putea asigura acestor întamplari asa de rare.
„Nu credeam, marturiseste eroul romanului, nu credeam ca o sa ma culc vreodata de viu într-un cimitir si am asteptat înfrigurat senzatiile acestei situatii. Nu am avut nici o senzatie... Am dormit bustean. Portile au fost închise. In cetatea mormintelor n-a mai intrat pana la ziua nimic, cred ca nici în zbor, peste ziduri. Orologiul a batut ceasurile regulat în turla lui, cu un zgomot de bocanci trantiti odata cu bataia, venit din mecanica lemnariei. As fi putut crede ca suie scara toata si o coboara prin întuneric, timpul cu ciubote. Matilda, sotia eroului, tace plangand. Copiii cred ca au murit si ca suntem cu totii înmormantati. Daca asta e moartea, tot nu e aat de rau. Stai închis într-o localitate cu portile încuiate. O vaga satisfactie ca de insular, ca de colonist fermier, pare ca o sa înceapa sa ma consoleze.
— Nu-i asa, tata, ca noi am murit ? întreaba din salteaua lui de pe scanduri, baiatul cel mic, ca un poet."
E întaia pagina, întaiul arpegiu al preludiului care augureaza asa de sugestiv romanul acesta, atat de îndraznet si atat de omenesc, atat de fantezist si atat de familiar al lui Tudor Arghezi. Caci tonul acesta de intimitate cu marele mister al vietii de dincolo, care va creste cu fiecare nou incident si de la scenele de convietuire postuma, a sotiilor, a mamelor, a sotilor care-si viziteaza mormintele ca pe noi resedinte ale scumpilor lor disparuti, de o atat de patrunzatoare poezie funerara, va zabovi la cateva din aspectele pamantesti ale acestui interregn al umbrelor care este cimitirul, pentru ca sa termine, cum nu se poate mai logic, cu viziunea învierii, în care satira si poezia se conjuga tot timpul, si cu grandioasa scena de apocalipsa în care acuzatorul public se converteste la evidenta miracolului, si se dizolva ca o mireasma de tamaie si ca o nota orchestrata în corul de slava închinat celui ce-a înviat din morti, "Mantuitorului".
Ca si la Baudelaire, pagina cea mai pagana sta alaturi de cea mai credincioasa dintre pagini. Inspiratia religioasa si lirismul de superioara sursa mistica realizeaza si-n "Cimitirul Buna Vestire", cum realizase si-n "Ochii Maicii Domnului", cateva din cele mai pure acorduri. Bate tot timpul peste paginile închinate misterului de dincolo, o briza de pe apele subpamantene ale Leteului, o briza care s-ar fi ratacit mai întai prin paginile de poezie si resemnare din confesiunea lui Socrate, meditand despre moarte, în timp ce i se pregatea cupa de otrava. E atmosfera pe care în mai mic, Tudor Arghezi a tratat-o în poeme desavarsite ca, între altele, "De-a v-ati ascunselea". Dovada de staruinta cîtorva teme fundamentale în literatura lui Tudor Arghezi, dovada de miraculoasa amplificare. Roman de actualitate si satira contemporana, "Cimitirul Buna Vestire" este mai cu seama poemul misterului de dincolo, descifrat de un fantezist si un liric, de la care literatura, fie poezia, fie proza, mai au înca multe surprize de asteptat.
|
|
