|
Acasa » REFERATE » REFERAT, EMINESCU SI MITUL DACIC, COMENTARIU
REFERAT, EMINESCU SI MITUL DACIC, COMENTARIU
Eminescu si mitul dacic referat
Poet traditional, în sensul absorbirii creatoare si originale a tuturor elementelor anterioare lui, Eminescu gasise tratarea mitologica a trecutului si în opera lui Asachi ori Bolintineanu; despre efemeritatea civilizatiilor înghitite de negura vremii ("ubi sunt"), despre soarta schimbatoare ("fortuna labilis") si desertaciune ("vanitas vanitatum") au scris, înaintea lui, Miron Costin - cel din "Viata lumii" -, Dimitrie Cantemir, Heliade Radulescu (Anatolida), Bolintineanu ; asupra "evului incert al formatiei tarilor române" de pe la 1400 - ideal moral si politic pentru Eminescu, reprezentat de neamul Musatinilor legendari - s-a aplecat si Asachi. Preocuparilor si realizarilor autohtone Eminescu le adauga lirismul sau profund si vizionar, deschiderea spre mitologii stravechi (indice, mai ales, dar si nordice, în care cauta corespondente si simboluri) si forta marilor teme romantice, de sorginte germanica în primul rând.
Trecutul ("Trecutul e în mine si eu sunt în trecut, /Precum traieste cerul în marea ce-l respira" — ms. 2254) cautat deopotriva în miturile populare, în "vechituri, manuscripte si tiparituri vechi românesti," în hrisoave si cronici, nu este idealizat, cu o vadita doza de naivitate si festivism, ca la Alecsandri sau Bolintineanu. Eminescu se întoarce fascinat spre "trecutul cald" si viu din ruinele caruia ar putea fi reconstituite radacinile unui neam de autohtonie absoluta si extrase argumentele devenirii viitoare. Istoria nationala dobândeste, în viziune eminesciana, un sens maiestuos si o cuprindere uriasa, etnogenetica si ontogenetica, deopotriva. Intemeiere a neamului si a fiintei în acelasi timp.
Preocupat pâna la obsesie de geneza poporului român ("Visez la basmul vechi al zânei Dochii" - sonetul Afara-i toamna), Eminescu proiecta o grandioasa epopee dacica si un dodecameron dramatic în care, utilizând perspective ale trajediei grecesti si ale celei shakespeareene, sa descrie "creatiunea pamântului dupa o mitologie proprie româneasca", pamântul însusi fiind "gând al poetului Rom". Pasoptismul se dovedise orientat spre "recuperarea Daciei". Cântarea României a lui Alecu Russo materializa, în epoca, înlocuirea mitului clasic al Romei cu cel al Daciei, tinând loc de paradis pierdut. Romantismul preia tema dacica transformând-o în idee fundamentala si adaugându-i dimensiunea mitica a "vesnicei întoarceri": în sânul Naturii-Mame, al Cosmosului, la stadiul primordial, pre-formal. Marile poeme eminesciene evoca tot atâtea universuri compensatorii menite sa tina locul si sa prelungeasca idealurile ratate ale revolutiei din 1848. Vizionarismul romantic (esenta poeziei romantice sta, dupa Gerard de Nerval, în "împrastierea visului în viata reala") apeleaza, în redare eminesciana, la vis, la spatii si decoruri onirice, dar pastreaza o legatura strânsa cu istoria reala, interpretata însa simbolic.
Vârstele istorice ale neamului românesc încep, în enumerare eminesciana, cu Dacia mitica {Memento mori}, cea scapata din strâmtoarea ciclurilor temporale, si continua cu vârsta eroica a statului natural imaginat de Eminescu în seama unor personaje legendare de o statura în care firescul sta alaturi de eroic si de o vointa anume de stabilitate si înradacinare. Scrisoarea III-a, fragmentele dramatice despre Musatini ("un fel de Atrizi"7 — G. Calinescu), Bogdan-Dragos: Cornul lui Decebal probeaza înclinatia spre mitologizare a poetului, dusa pâna la personaje contemporane lui precum Heliade Radulescu, Avram Iancu, Andrei Muresanu - tot atâtea ipostaze, în viziunea eminesciana, ale dainuirii prin raportare la mit.
Pentru Eminescu mitul este "un simbol, o hieroglifa... care trebuie citita si înteleasa". Proiectele sale vizând vârsta mitica si cea eroica a istoriei neamului sunt tot atâtea încercari de a gasi "cheia" pierduta a acestor semne, cheie pusa în primejdie de cea de-a treia vârsta, una a negarii, a înstrainarii de istorie — tinta a satirelor eminesciene.
|
|
