|
Acasa » REFERATE » REFERAT, ION CREANGA APRECIERI CRITICE
REFERAT, ION CREANGA APRECIERI CRITICE
Referat, Ion Creanga aprecieri critice, critica
Geniul colectiv al poeziei populare exprima o "matca Stilistica" din care se vor prelungi numeroase fire, iar geniul cronicarilor este mai mult un ingenium, în mare parte si el de caracter colectiv. Opera lui Creanga, pornind din folclor si din anume realitati sociale si psihologice, depaseste folclorul, ca si mentalitatea arhaica a cronicarilor, realizand o structura; ea inaugureaza o categorie de sensibilitate, tîsnind din subconstient, ca ditr-un fel de stil latent al spiritualitatii române. Creanga, este capul de linie dintr-un sir întreg de creatori, care vor exprima cu nuante diferite, cu puternice individualitati, anume sensibilitate etnica; opera lui este cea dintai expresie intuitiva pe calea artei, a constiintei unui popor, manifestata în mediul ei cosmic si etic. Dospita în stratul milenar al unui mod de contemplare, depoziteaza în zacamintele ei o istorie sufleteasca acumulata lent si cristalizeaza o misterioasa ereditate. In Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timp istorico-literar, ci într-o durata spirituala, fiindca romanul lui Filimon anticipeaza cu doua decenii "Amintirile".
Satul lui Creanga este anterior, ca psihologie si asezare sociala, fata de orasul ciocoilor lui Filimon, iar amândoi ctitori ai doua structuri si traditii de sensibilitate in proza româneasca. Creanga observa exclusiv natura umana; geniul lui lucid, muscator, spiritul realist si umorul lui melancolic revela un moralist. Narativ si observator prin excelenta, Creanga este un psiholog în miscare. Forta lui creatoare este epica, iar neuitatele tipuri din "Amintiri" sunt prinse în structura lor etica. Mama, tatal, fratii, bunicul si bunica, matusile si megiesii cresc din esenta lor morala, cu însusirile si defectele fundamentale ale taranului legat de realitatile tangibile ale satului si profesiei. Creator de tipuri, Creanga va aplica aceeasi observatie, calma si muscatoare, asupra colegilor, dascalilor, asupra popilor si cîtorva tipuri pitoresti, poetizandu-i numai în potenta imaginatiei tinzand spre epos. "Amintirile" sunt o epopee a satului si o atitudine a sensibilitatii, o aceptare a vietii, în ecourile ei profund umane, cu filozofia ei resemnata. Umorul lui Creanga este însusi umorul vietii, al acestui fenomen organic, în care durerea si bucuria, raul si binele, prostia si inteligenta, umbra si lumina se îmbratiseaza alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.
Oamenii lui Creanga sunt vii ca viata, schimbatori ca ea, naturali ca radacinile ei, de care nu se pot desprinde. Ion Creanga este autentic fiindca este firesc, este clasic fiindca este nuantat în omenesc si este mereu proaspat, fiindca intuitiile lui sunt însesi intuitiile naturii omenesti. Nu este Creanga cel dintâi si cel mai complex creator al psihologiei copilului de tara ? Fantezia, curiozitatea, cruzimea, instinctul libertatii, sentimentul nostalgiei pentru sat si parinti sunt tot atatea intuitii etice, tot atâtea caractere permanente ale sufletului infantil. Satul ca realitate sociala si sufleteasca, taranul ca expresie a lui, fie matur sau copil — se contureaza în "Amintiri" cu o mare forta plastica.
Experienta de viata a taranului este încadrata în cîteva realitati care sunt structurale în traditiile satului, în celula familiei, în scoala si biserica. Un fel de clopot vast, în care omul nu se poate sufoca, dar nici rataci; si este caracteristic pentru sensibilitatea lui de scriitor ca "Amintirile" se termina o data cu plecarea tânarului catihet la Iasi, la Socola. Dincolo de sat si de lumea lui specifica începe tîrgul si mahalaua, în care Creanga, pasind peste copilaria si adolescenta lui rurala, devine el însusi un tip pitoresc, erou de roman si prilej de zeflemea pentru oraseni. Creanga, institutorul si mahalagiul ghidusar de la întrunirile publice ("popa Smîntîna", cum i-a zis Iacob Negruzzi), este un dezradacinat. Il va salva de ridicol si tristetea singuratatii umorul lui verde si verva lui de Pacala în straie de siac. Sufletul lui de taran are o rezerva etica în substructia lui; ea va ascunde pe ruralul naiv, scotand în lupta vietii pe mucalit si pe viclean, cu falsa lui modestie, cu vobirea în "parabole" satirice, cu trasnaile lui neconformiste, fata de autoritate, în genere, si de cea bisericeasca mai ales.
Limba este viata, la Creanga, ca si la Caragiale, este oglinda a sufletului omenesc în diferitele lui zone morale si sociale. Viziune realista si sociala a tipurilor, simt psihologic si social al limbii, fac laolalta un organism viu din Amintiri; Este Creanga poet în Amintiri ? Dar poetul Creanga este mai complex decît ar parea; el este poet chiar în povestile lui cu tîlc, în modul parabolic de a insinua adevaruri morale si de a personifica fortele naturii; poetul se afla în mitul narativ din "Harap-Alb", în forta lui de a surprinde, în fantasticul fapturilor, cîteva trasaturi umane si cîteva idei.
Intre amintirile copilariei si povestea lui Harap-Alb este acelasi raport de subsecventa ca între începutul si sfîrstiul vietii. Creanga nu si-a povestit maturitatea sub forma de memorial; a învaluit-o în mit si a rezumat-o într-o experienta fantastica, valabila pentru om în genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobîndit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice. Filozofia surîzatoare a lui Harap-Alb a fost filozofia lui pîna în pragul mortii, iar întelepciunea ei a fost întelepciunea vietii însasi, eterna si plina de umbre si lumini.
Comparatia între Creanga, Hogas si Sadoveanu a devenit un loc comun al criticei ; o familie de spirite, alcatuind o traditie literara si purcezand dintr-o structura comuna a sensibilitatii. Hogas este expresia cea mai autentica a sentimentului mioritic al existentei; lumea lui artistica are puritatea originara a spatiului vast, ondulat si nesfarsit.
La centenarul nasterii lui Creanga nu poposim ca la un fenomen izolat de istorie literara; nu recapitulam numai o etapa a prozei noastre; suta de ani de la aparitia humulesteanului genial are sensul unui început de originalitate etnica si rostul de nucleu al unei categorii de sensibilitate. Inaintas în timp al lui Hogas si Sadoveanu, Ion Creanga exprima un stadiu de sensibilitate mai apropiat de structura fixa a omului rustic si a satului, ca mediu social; îi anticipeaza însa viziunea de basm a lui "Harap-Alb" si chiar în aureola ce învaluie unele tipuri cu forte suprafiresti din "Amintiri", ca acel nazdravan Oslobanu. Hogas ne duce spre epoca pastoritului, iar Sadoveanu spre fondul turbure al elementului autohton.
|
|
