|
Acasa » REFERATE » REFERAT, LIMBAJUL POETIC LA ARGHEZI CRITICA
REFERAT, LIMBAJUL POETIC LA ARGHEZI CRITICA
Limbajului poetic la arghezi, critica literara, particularitati
- sinteza -
V. Streinu în "Pagini de critica literara", dar si în studiul "Eminescu si Arghezi", încearca o prezentare a specificului creatiei celor doi mari poeti: "Daca semnul marilor poeti este limba proprie, atât Eminescu cât si Arghezi au un mod personal de expresie, au creatii de cuvinte si forme particulare de limbaj poetic si pun în stare de stralucire un vocabular specific într-o sintaxa specifica".
T. Arghezi marturiseste ca: "a scrie poezie înseamna a construi, a organiza, a zugravi, a povesti, fara a se reduce la nici una din aceste caracteristici", cu ajutorul cuvintelor. Dar este nevoie de un efort urias în cautarea si gasirea celor mai potrivite dintre acestea, dupa cum marturiseste în "Scrisoare cu tibisirul": "am cautat cuvinte fulgi, cuvinte aer, cuvinte metal, cuvinte întunecate ca grotele si cuvinte limpezi ca izvoarele ce pornesc din ele. Intr-un cuvânt se face ziua si alte cuvinte amurgesc; cuvintele scapara ca pietrele sau sunt moi ca melcii; ele te asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea; te otravesc ca buretii sau adapa ca roua trandafirul."
In munca de supunere a cuvintelor, Arghezi dezvaluie o energie vitala deosebita, savârsind o veritabila "reforma lingvistica, de care este constient, "cu derivatii sintactice neprevazute si cu îndrazneli ale sintaxei" (T. Vianu). Marturiseste: "Toate/cuvintele mele sunt intortocheate/Si s-au îmbatat/Le vezi?/Au cazut, s-au sculat./Au vrut sa alerge si sa joace/Dar betia le-a pravalit încoace./ nu mai stiu ce spun si îs/Bolnave de râs/"(Cuvinte stricate).
T. Arghezi apeleaza la cuvinte din toate sferele lexicale, pe care le transforma în cuvinte "poetice". înregistram, astfel, într-o armonie surprinzatoare:
- regionalisme (din toate graiurile): a stârpi, clabuci, deste, nadragi, cobza, oropsit, clondir, tandara, a boci, surcea, brânci, papusoi, nitel, cucuruz, zaplaz, zuvelci, copaie; la acestea se adauga "fonetismele muntenesti": coaje, vraje, tigare, streaje, use;
- termeni populari: a se capatui, plisc, madulare, balegar, cosciug, caprior, molâu, a oplosi, narav, a încuscri, rarunchi, zabala, mânza, merinde, craci, ciucur, broboada, dimie; în aceeasi categorie, putem încadra cuvintele ce contureaza universul casnic, familial: batatura, helesteu, patul, culcus, pat, stergar, ulcior, vaci cu ugeri plini, herghelii, stoluri, turme, cirezi, luntre, ciubere, pasune, cufere, dulapuri, leustean, ceara, haine, ciorapi, camesi. Acesti termeni, ca si regionalismele, sunt mult mai expresivi, creionând culoarea locala si o atmosfera specifica.
- arhaisme: hrisov, stih, sarica, potera, grefier, rob, tertip, a pogorî, danie, leat, zalog care urmaresc sugestia vechimii neamului sau de robi, de "buni si strabuni";
- elemente lexicale apartinând domeniului religios, valorificat din plin de cel care încercase aflarea unui sens al existentei, la Cernica: biserica, iconostas, catapeteasma, cadelnita, odajdii, cruce, altar, molitva, staret, diacon, patrafir, înger, sfinti, stihar, lumânare, tamâie;
- cuvinte ce imita vorbirea peltica a copiilor, subliniind sensibilitatea poetului ce se "copilareste" atunci când e vorba de cei mici: "tatutule, te iubec", "da-mi un chion si o hetie", "mâstâna cu zahar", "veau pontocale", "ma gadina funza", "veau apa sumoasa";
neologisme: jurat, parfum, frauda, suveran, catifea, avid, genial, molecula, sonora, livid, sideral, acuarela, hipnoza, minuscul, triumfal; acestea sunt prinse în alaturari inedite si surprinzatoare, într-un joc al contrastelor, ducând, uneori, la sinestezie: "lavanda sonora", "acuarela suferinda", "carne triumfala", "vapai livide"; Arghezi le-a folosit numai când i s-a parut ca vorba româneasca nu putea exprima simtirea lui, la un moment dat.
- elementele de argou dovedesc "stiinta" rara a poetului de-a extrage din lexicul national seve crude sau de a doza - dupa cum spune G. Calinescu - savant "trivialitatea si suavitatea, expresia cruda si rafinamentul", pentru a reflecta, cât mai aproape de adevar, realitatea vizata (lumea periferica a închisorii, a umanitatii degradate); exemple: spârc, hoit, zgârci, muci, bale, zmârc, lânced, morfolit, stârv, buboi, a naclai, duhori, puroaie, cocina, porceste, laba, baloasa, fa, ma (apelative), mucigai; îsi exprima, astfel, reactia sufleteasca fata de ceea ce i se parea reprobabil în societate.
O noutate evidenta aduce poetul si prin "prelucrarea" morfologica sau sintactica a lexicului. Arghezi"construieste" substantive cu sufixe neasteptate: "paienjenita", "greieris", "pitigoaie", reduce corpul fonetic al substantivului: "musc"; acorda valori substantivale adverbelor sau locutiunilor adverbiale si adjectivelor dupa - prânzele, micile {Din slove am ales micile}, lungul, scurtul; adverbele devin adjective "basmul tiptil"; adjectivele devin adverbe "Sa-mi bata alb din aripa la luna"; "risipeste încet", "cânta întreg". Asociaza cuvintele dupa raporturi inedite, într-o sintaxa specifica; apar, astfel constructii cu substantivul în alt caz decât cel normal, anticipari sintactice (când pronumele amâna aparitia subiectului) si, mai ales, dizlocarea topica, prin care se frânge sintaxa obisnuita: "Pâna ce rotund/luna-si asaza ciobul pe mosie"; "nepretuind granitul, o, fecioara/Din care-as fi putut sa ti-l cioplesc,/Am cautat în lutul românesc/Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.;/ "ai banuit ca platosa-i patata/pe care odihnisesi cu rachiu". Un loc deosebit îl ocupa verbul arghezian care pentru el înseamna "magie" si "putere".
"Artist cu variate mijloace de expresie, cu o sensibilitate alcatuita din rezonante de orga si suavitati de cor de îngeri, d. Arghezi si-a creat o limba poetica, scaparând aschii învaluite în pulbere fina" va scrie Pompiliu Constantinescu, criticul ce-l considera pe poet un mare romantic.
T. Vianu subliniaza magistral: "exuberanta verbala si imagistica a lui Arghezi, nemaintâlnita în poezia româneasca", insistând pe rolul metaforelor si al grefelor metaforice; dar, la fel de "pretioase" sunt epitetele si comparatiile, personificarile si enumeratiile, discordanta semantica, discutate în continuare.
- Epitetul; M. Ralea scria "Epitetele argheziene sunt viguroase [...] Când i se întâmpla sa izbucneasca (poetul), întrece chiar efectul dorit. Expresia e grea de toata apasarea sufletului retinut atâta vreme. Atunci cuvintele poetului sunt neantâlnite, formulele sale sunt excesive, epitetele sunt rare, pline de sensuri neîntrebuintate înca". Asadar, epitetul socheaza prin vecinatatea contextuala: "vorbe de ceata si racoare" (epitet metaforic), "lapte amar si agurid", "lacrimi încete", "basm tiptil si trist", cântec sfios si sovaielnic", "noapte de safir si lut", "sfântul palid si blând", "biserica de fum si de tamâie", "lapte de opal", "pleoape de floare", "faptura de aer", "fiinta de abur" (epitete metaforice), epitetele sunt contrastante, alcatuind oximoron: "o plasa calda de racoare", "umblând cu focurile reci", "varsa întuneric alb".
- Metafora este un nou tip de sintagma stilistica, alcatuita din diferiti determinanti - concreti si abstracti alaturati dupa o sintaxa proprie: "însotitoare muta-n odihna si miscare" (umbra); "giuvaerul ascuns ce nu se vede" (mintea), "farâma de fulg si de nimic" (omul), "catuse de aur" (inelul); "bijuteria cu pleoape calde"(ochii), "scama-n haos, plutind la-ntâmplare" (omul), "sesul negru cu luciri de ceara" (cerul cu stele); "bratara la mâna casnica - a gândirii" (femeia).
- Comparatia se naste din aceeasi dorinta de-a transforma banalul în poezie, prin forta de sugestie a termenilor comparati: "Cocolosesti o-mparatie mare/ca o foita de tigare"; "Vazduhul ma ustura ca leusteanul si ceapa"; "ochii lungi [,..] ca niste migdale"; "visul risipit ca o dantela scumpa"; "femeie raspândita-n mine ca o mireasma într-o padure", "condeiul frânt [...] ca un crâmpei de craca"; "unghia de ceara ca solzul de platica", "o tipsie ca de jar/ spânzurata-ntr-un artar".
Enumeratia este un mijloc de sporire a expresivitatii, tinând de adâncimea meditatiei, de obsesiile poetului, fiind prezenta în creatii de intensa vibratie lirica; asa se dezvolta un anume retorism, realizat printr-o însiruire de metafore: "camin al dorurilor mele/fântâna setii-înversunaie/pamânt fagaduit de ceruri/cu turme, umbra si bucate" sau "Vrei tu sa fii pamântul meu/cu semanaturi, cu vii, cu helesteu, cu padure, cu izvoare, cu jivini?"
- Repetitia apare acolo unde poetul simte nevoia sa insiste asupra unei idei, sa amplifice sau sa intensifice un sentiment prin imaginea respectiva: "Farmece as fi vrut sa fac [...]/sa strecor pe-un fir de ata [...] macar câteva crâmpeie/macar o tandara de curcubeie/macar nitica scama de zare/nitica nevinovatie, nitica departare".
- Personificarea însufleteste universul creat de poet, fie ca-i vorba de cel uman, de cel floral, animal sau de cel cosmic. Astfel mâna mângâie, vindeca, alinta; iubirea a murit, sufletul vâsleste, clopoteii suspina, clopotele-au ostenit, aripile dorm, luna îsi mâna paunii, copacul tresare, unda spala cerul; turla unei biserici e lesinata în aer; cadranul este palid; moara e adormita, cadelnitele sunt tacute (epitete personificatoare).
Versificatia argheziana sta sub semnul traditiei, dar si al modernismului.
Catrenul traditonal, cu rima si ritm perfecte, cu topica fireasca, apare alaturi de strofa polimorfa cu versul liber (se vorbeste de verslibrismul arghezian) si topica dizlocata, fara sa stânjeneasca armonia poetica.
Vom întâlni versuri ca: în gradina-n care scriu/Cerne aur argintiu/O tipsie ca de jar/Spânzurata-ntr-un artar/ alaturi de: "Esti ca un semn de-a pururea putere/Al vietii noastre cea fara de leac/Impresuratule de astre!/" sau: "Cine scobeste zidul cu carnea lui [...] De raspunde-n ranile mele/Cine-i pribeag si ostenit la usa?/
Impresionanta este inventia lui Arghezi în privinta rimelor, apropiindu-se de "rimele de lux" ale lui Eminescu; astfel, el rimeaza: substantive proprii cu pronume, verbe sau substantive comune: Duh-Sfânt/Sant; Dumnezeu/meu; Gherghina/pricina; Ceahlau/flacau; substantive cu pronume: voi/nevoi; ei/obicei; pronume sau substantive cu numerale: mei / trei; noroi / doi; verbe cu substantive: este / poveste; s-a-nchis/vis; sau alte neasteptate cuvinte: patu/tat'tu; alta/cealalta; Maria/taria; alge/sparge; Curtezana/Cosânzeana; mi-s/vis; cine-stie-cine/vine; deste/leneveste;
Vladimir Streinu în "Versificatia moderna" sublinia ca Arghezi a conceput versul în mod eclectic, resimtindu-l întotdeauna comandat de necesitatea interna, "libertatea" împacându-se cu traditia, preferinta îndreptându-se spre endecasilabul traditional, potrivit miscarii sufletesti argheziene.
|
|
