|
Acasa » REFERATE » REFERAT, PORTRET AL LUI GEORGE ENESCU
REFERAT, PORTRET AL LUI GEORGE ENESCU
Referat "Portret al lui George Enescu" , caracterizare
Chipul fizic al lui George Enescu a fost însasi definitia muzicii care este proportie. Fiinta sa este de o venustate desavarsita, care s-a clarificat mereu în cursul vietii ca sunetul unei violine. Frumusetea sa n-are nimic fiziologic, de natura sa atraga tulburari afective în sufletul ascultatoarei. E o frumusete rece, numerica, orfica, de esenta metafizica, încat pare o criptograma a muzicii sale însasi. Nu altfel mi-am închipuit pe Orfeu narcotizand padurile, sau pe Amfion, care cladea Teba în sunetul lirei.
Istoria muzicii întrebuinteaza cu oarecare exces apelativul divin. Totul e dumnezeiesc în împaratia Euterpei. Este într-aceasta si un aspect al abstractiei desavarsite a acestei arte imateriale, care fuge de masurile materiei. Daca ne marginim sa dam acestui cuvant numai întelesul desavarsitei abstractii, chipul lui Enescu a fost într-adevar un stil divin. Beethoven este patetic, Wagner este sarcastic si fantasc, Paganini este un saltimbanc, prestidigitator, pletele si negul de pe nas al lui Liszt prevestesc trembolenta mîinilor agitate de ciardas, portretul lui Enescu este linistea muzicii antice, readuse la modul lirei. In mîna sa violina pare un anacronism si ne e mult mai firesc sa-l închipuim adiind lenes lira straveche.
In faptura sa este o lenevie si o moliciune fara efeminare, rece ca anatomia geometrica a statuarei antice. Arta lui Enescu este toata aci, fie ca autor, fie ca interpret. El da frazei muzicale un luciu neted de marmura, care înfioara prin raceala ei voluptuoasa si face pe femei, devenite livide, sa-si acopere fata cu mîna. El nu trezeste furtuni în paduri de stejar germanice, nici tipete pasionale, nici o mecanica diabolica de prestidigitatie. Modul sau este olimpic, fara histerie si patimi violente, fara tocsine, fara corn silvestru, sublimat de stridenta materiala a instrumentului. Sunetele au suprafetele netede de alabastru, motivele se expun spatioase ca un fronton si în totul palpita o vibratie marina.
Spiritul limpid l-a facut pe Enescu sa se orienteze spre muzica franceza, dar am face o greseala daca n-am sti sa-i distingem silueta proprie. Compozitia franceza, pastorala în secolele trecute, elegiaca în prezent, are o nota de exagerata gratie si superfcialitate. Muzica franceza e baroca â la Bernini, cu o dulcegarie ce confunda sculptura cu broderia, basorelieful cu pictura. Vioara lui Enescu rasuna trist menuete si gavote în saloanele stil Ludovic al XIV-lea, pline de peruci. Pastoralismul sau este sincer, nu falsificat în felul celui al doamnei de Scudery, si într-aceasta se aseamana izbitor cu Ronsard, a carui poezie, cu tot gulerul brodat, revela un paysan du Danube. In violina lui Enescu rasuna stravechea lira, este adevarat, dar lira este tinuta de Orfeu, si ca atare este strabatuta de o tristete tracica.
|
|
