|
Acasa » REFERATE » REFERAT, RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL, ION BARBU
REFERAT, RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL, ION BARBU
Comentariu "Riga Crypto si lapona Enigel" referat de Ion Barbu
Cu Laurul-Balaurul/Sa toarne-în lume aurul,/Sa-l toace, gol la drum sa iasa./Cu masalarita-mireasa,/Sa-i fie de împarateasa.
1. Preliminarii. Integrata în ciclul "Uvedenrode" din volumul "Joc secund" si subintitulata "balada", "Riga Crypto si lapona Enigel pare o poveste delicata si stranie de dragoste. Titlul însusi are rezonante ciudate, amintind de istoriile celebre ale cuplurilor nefericite, de Tristan si Isolda sau de Romeo si Julieta. Repetat de câteva ori, capata o sonoritate solemna, ceremonioasa, oarecum emfatica, sugerând ceva din strigatul trubadurilor medievali, care chemau oamenii sa asculte istorii nemaipomenite.
Poetul da impresia ca se joaca înca de la început, mergând pe firul unei povesti eterne, în tiparele careia îsi asaza si el neobisnuitii eroi. Dar jocul are o seriozitate care depaseste anecdoticul, adica placerea identificarii psihologice în întâmpinarea altuia, si devine pura aventura a spiritului. Treptat "balada" se transfigureaza, povestea începe sa fie simtita ca altceva, ca exrimare simbolica a unei aspiratii umane, iubirea fiind la Ion Barbu o cale de acces spre întelegerea sensului mai adânc al lumii.
Riga Crypto si lapona Enigel este de fapt o poezie de cunoastere, pe deplin caracteristica lui I. Barbu, care vede, dincolo de lucruri, Ideea. Ochiul sau ramâne însa proaspat, fascinat de spectacolul formelor concrete, de unde si plasticitatea extraordinara a poeziei, care place în primul rând prin ea însasi, prin înfatisarea ei fizica: "sunet, linie, culoare".
2. Compozitia. Formula compozitionala este extrem de subtila si lucrata cu mare rafinament. Tehnica este a povestii în rama si a povestii în poveste, ca în "Halima" sau "Decameron".
Rama, sugerata în dialogul din prima parte a poemului, e mai degraba o atmosfera, decât un cadru fizic. Grija poetului merge spre reliefarea unei stari de spirit:
-Menestrel trist, mai aburit/ Ca vinul vechi ciocnit la nunta,/ De cuscrul mare daruit/ Cu pungi, panglici, beteli cu funta,/ Mult — îndaratnic menestrel,/Un cântec larg tot mai încearca,/ Zi-mi de lapona Enigel/Si Crypto, regele ciupearca! Nuntas fruntas!/ Ospatul tau limba mi-a fript-o,/ Dar cântecul, tot zice-l-as,/ Cu Enigel si riga Crypto./-Zi-l, menestrel!/ Cu foc l-ai zis acum o vara;/ Azi zi-mi-l stins, încetinel,/ La spartul nuntii, în camara.
Atmosfera e lumeasca, de "chef, de aplecare spre cântecul de lume, care "zice" de tainele inimii. Nuntasul cere menestrelului o poveste pe care acesta a mai spus-o si alta data, în ocazii similare. Repetarea schimba, eventual, doar modul spunerii, nu continutul. Zisa "cu foc" acum o vara, povestea va fi zisa din nou "stins, încetinel. E vorba de povestea cu riga Crypto si preacumintea Einigel.
3. Tablourile poetice. Alegoria simbolica. Cântecul menestrelului e construit dupa canoanele baladei fantastice. Formula introductiva are rezonanta de basm:
Des cercetat de padureti / în pat de râu si-în huma unsa,/ Imparatea peste bureti / Crai Crypto, inima ascunsa,/ La vecinic tron, de roua parca!
Verbul împaratea, vag arhaic, sugereaza lungile începuturi ale povestii populare, iar forma lui de imperfect asaza totul într-un timp nedeterminat, etern.
Eroii apar în doua scurte tablouri. Riga Crypto este stapânul unei lumi vegetale, dar conditia lui e tragica, aspiratiile nu sunt întelese, e "inima ascunsa". Nu e iubit si sufera de singuratate. Poetul explica lapidar, cu o intuitie extraordinara a spectacolului grotesc, premisele "nebuniei" eroului.
Enigel, nume cu sonoritati catifelate si exotice, este o fiinta umana: mica, linistita, întruchipând o lume superioara, echilibrata.
Pendularea ei în spatiul geografic este un proces de transhumanta, o înscriere într-un ritm repetabil de existenta:
De la iernat, la pasunat,/ In noul an, sa-si duca renii,/ Prin aer ud, tot mai la sud,/ Ea poposi pe muschiul crud/ La Crypto, mirele poienii.
Intâlnirea cu Crypto are loc într-un punct al mersului spre sud al laponei, miscare cu sens simbolic, traducând aspiratia spre soare a eroinei (pentru semnificatiile acestei coborâri spre "caldul pamânt de miazazi", de vazut si poezia Umanizare).
Povestea propriu-zisa e fantastica si se desfasoara în visul fetei, ca si-n Luceafarul eminescian. Doar rolurile sunt inversate: fiinta superioara e feminina, cea inferioara — masculina. Dialogul, cu chemarile lui halucinante, de ceremonial magic, repetat de trei ori, deschide spectacolul dramatic al unei nunti esuate. Mai întâi, craiul Crypto o îmbie pe fata, oferindu-i lumea peste care domneste (sunt si aici asemanari cu Luceafarul):
— Enigel, Enigel, / Ti-am adus dulceata, iaca./ Uite fragi, tie dragi / Ia-i si toarna-i în puiaca.
Refuzul laponei îl pune într-o situatie dilematica, dar optiunea lui e ferma, mergând pâna la sacrificiu:
-Enigel, Enigel, / Scade noaptea, ies lumine,/Daca pleci sa culegi,/ Incepi, rogu-te, cu mine
Refuzat si a doua oara, mai face o tentativa desperata de a o convinge pe Enigel, vorbindu-i de valorile supreme ale lumii lui: somnul fraged si uitarea, care lecuiesc fiinta de zbuciumul solar al cautarii, de eternul drum al regasirii:
-Sa ma coc, Enigel, / Mult as vrea, dar, vezi, de soare/ Visuri sute, de macel, / Ma despart. E rosu, mare,/ Pete are fel de fel; / Lasa-l, uita-l, Enigel,/ In somn fraged si racoare.
Tentatia este într-adevar coplesitoare si Enigel si-o reprima cu greutate, fiind pusa si ea într-o situatie dilematica:
-Riga Crypto, riga Crypto, / Ca o lama de blestem/ Vorba-în inima-ai înfipt-o! / Eu de umbra mult ma tem.
Explicatia pe care o da e mai degraba pentru sine, decât pentru Crypto; prin ca îsi desluseste mai bine natura si responsabilitatea fata de propriul ei destin (strofele 17-20).
Riga Crypto si lapona Enigel nu se pot cunoaste, nu pot "nunti", fiintele lor sunt ireconciabile, aspiratiile nu coincid. Regele —ciupearca tinde sa patrunda în lumea laponei, smulgându-se dintr-un orizont limitat, din "teluricul sau trai", fata aspira spre soare, spre spatiul luminii, nelimitat. In lunga calatorie spre soare, întâlnirea cu riga Crypto e doar o capcana pe care o ocoleste cu luciditate.
Crypto si Enigel sunt simboluri ale unui sistem polarizat în care contrariile se atrag, dar contactul e imposibil, datorita structurii incompatibile a celor doua "personaje". Pentru Crypto, iesirea din "cercul lui strâmt", ca sa folosim o expresie eminesciana, înseamna mutatie dintr-un regn într-altul, deci moarte. Pentru Enigel, aspiratia spre soare, spre spiritualitate este o fireasca evolutie spre un tel mai înalt a chiar fiintei umane, pentru ca numai ea are "fântâna- în piept", adica posibilitatea de reflectare, deci numai ea are constiinta prin care omul îsi depaseste marginile fatale ale propriei sale zidiri fizice. Pentru fiintele inferioare, "pahar e gândul, cu otrava", "ca la nebunul riga Crypto", aspirând sa-si depaseasca, prin iubire, conditia, a intrat în spatiul ucigator al soarelui:
Dar soarele, aprins inel, / Se oglindi adânc în el;/ De zece ori, fara sfiala, / Se oglindi în pielea-i chiala;/ Si sucul dulce înacreste! / Ascunsa-i inima plesneste,/ Spre zece vii peceti de semn !/ Venin si rosa untdelemn/ Mustesc din funduri de blestem;/Ca-i greu mult soare sa îndure / Ciupearca cruda de padure,/ Ca sufletul nu e fântâna / Decâtla om,fiara batrâna,/ Iar la faptura mai firava / Pahar e gândul, cu otrava.
Riga Crypto devine o ciuperca otravitoare, însotindu-se cu semenele ei:
Cu Laurul-Balaurul/Sa toarne-în lume aurul,/Sa-l toace, gol la drum sa iasa,/Cu masalarita-mireasâ,/Sa-i tie de împarateasa.
Finalul este o subtila asezare în legenda a destinului plantelor otravitoare care ar fi fiinte alienate, "nebune", doborâte de o aspiratie mult prea mare fata de marginita lor putere.
Tablourile poetice ale baladei construiesc astfel o alegorie simbolica, un scenariu initiatic (existent în toate poemele din ciclul Uvedenrode), în care este implicata fiinta umana ca fiinta a cunoasterii. Imaginile, de o mare forta de evocare a concretului, vorbesc de o aventura a spiritului, a constiintei. Drama este a lui Enigel, nu a lui Crypto. Crypto apare în visul fiintei superioare, este deci problema ei, reprezinta tentatia sau tot ceea ce stinghereste omul în aspiratia lui spre absolut.
Enigel e înteleapta, e "prea-cuminte", a ajuns la o întelegere superioara si-si reprima tentatia, îl "ucide" pe Crypto. îl ucide si-l deplânge ("Plângi, prea-cuminte Enigel!"), deplângând, în fond, natura duala a fiintei umane, aflata într-o vesnica oscilatie între ideal si material, între rational si instinctual, între cunoastere si traire, între viata si moarte.
4. Concluzii. Balada lui Ion Barbu este ceea ce si-a dorit poetul în toata opera lui-"un cântec larg", cuprinzând în sine povestea eterna a omului, este o poezie de cunoastere într-o figuratie metaforica originala si cu un timbru pur, de neconfundat.
CONCLUZII
Modern în conceptie, tinzând spre o contemplare a lumii în totalitatea ei, I. Barbu respinge "poezia lenesa, refuzata de Idee", poezia de tip confesiv, autobiografica si, deci, accidentala, nesemnificativa pentru Om, ca fiinta a cunoasterii.
Aspiratia lui merge spre o poezie de comunicare cu Universul în ce are el ca esenta, spre o poezie ca instrument de cunoastere. Pastrându-se permanent în cadrele acestei atitudini, lirica lui Ion Barbu a evoluat de-a lungul câtorva etape specifice, diferentiate mai ales prin imaginile concrete, în fond, ale acelorasi probleme, si prin limbaj.
Prima etapa, "parnasiana", de înalta virtuozitate prozodica, caracterizata de un limbaj cam abstract si livresc (prin abuzul de referinte mitologice), subliniaza caracterul dualistic al cunoasterii, omul oscilând între doua optiuni contrarii, între doua cai (dionisiaca si apolinica) aflate într-un vesnic echilibru al luptei. Universul creat aici, geologic sau floral, e strabatut fie de un "elan cutreierând dinamic fiintele", de un avânt de vitalitate, fie de o tendinta mai detasata, spirituala, de contemplare a unui "cer platonician", a lumii ideale.
In a doua etapa, "baladica si orientala", socotita cea mai interesanta sub raportul originalitatii, Ion Barbu se opreste asupra unei zone folclorice mai putin explorate în poezia româneasca (care a valorificat mai ales doina si balada) : asupra folclorului îndeletnicirilor oculte (practici magice, descântece) sau al jocurilor de copii. De asemenea, exploreaza stratul balcanic al creatiei populare, în descendenta lui Anton Pann, dovedind o adevarata fascinatie pentru pitoresc, pentru culorile tari, pentru limbajul frust, presarat cu cruditati.
Intentia este justitiara: "pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Paun", cum însusi afirma în motoul poeziei "Isarlâk". I. Barbu îsi imagineaza o lume ideala imuabila, scapata de sub tirania timpului, adastând "într-o slava statatoare". "Rupta din coasta de soare", Isarlâk e cetatea echilibrului cucerit prin depasirea oricarei dualitati, a acordului cu înaltul, "la mijloc de Rau si Bun", a încorporarii filosoficului în omenesc, în traire.
Etapa "ermetica", fie ca se refera la poeziile bazate pe simboluri ermetice, ceea ce presupune initiere, fie la cele în care încifrarea e o problema de gramatica, rezolvabila deci prin exercitiul logic al unei minti rafinate, reprezinta o sinteza a celor doua resorturi ale lirismului lui Ion Barbu: contemplarea înteleapta a "schemei" mai abstracte a Universului, pe de o parte, privirea ingenua a spectacolului formelor si culorilor lucrurilor, pe de alta.
Singular în literatura româna si inimitabil (cu toate ca a avut unii epigoni), pentru ca experienta lui poetica este un capat de drum si nu un început, descoperitor de noi formule si aspiratii literare, creator al unui univers liric inedit, Ion Barbu ramâne un poet al esentelor, cu un limbaj criptic, dar un poet dens, profund, tulburator: "Nu exista un alt poet român care sa spuna mai mult în mai putine cuvinte. Concizia este virtutea capitala a stilului sau si ar fi o grava eroare sa luam o lipsa ceea ce este numai lipsa prisosului" (Tudor Vianu).
|
|
