|
Acasa » REFERATE » REFERAT, VIATA LUI GEORGE COSBUC, OPERA
REFERAT, VIATA LUI GEORGE COSBUC, OPERA
Viata lui George Cosbuc
Asemenea operei, biografia poetului nu are parti obscure; biografii ne-au spus tot espre el. Desi nascut în casa unui preot, Cosbuc a, crescut ca un fiu de tarani, a gandit si a simtit taraneste, a avut sentimentul dezradacinarii si a resimtit socul contactului cu lumea citadina, dar s-a adaptat convenabil la realitatile orasului. Nostalgia lui dupa o Arcadie rurala este oricum mai putin accentuata decat la Creanga, care s-a complacut la "taraniile" lui pana la moarte. Ca orice scriitor român, a scos reviste proprii si a colaborat la altele, facand din scrisul sau o arma de lupta pentru cauza celor nedreptatiti. A avut vocatie de tribun si si-a definit cu exactitate locul si menirea în lume ca poet, socotindu-se a fi "suflet în sufletul neamului meu".
In poezie, a avut o reala disponibilitate a se multiplica în zeci de "personaje", traind cu sinceritate sentimentele altora sau, în orice caz, facandu-ne pe noi, cititorii, sa credem aceasta.
S-a bucurat de viata, pe care o privea pe o lupta (Razboi e, de viteji purtat !), a filosofat curajos pe marginea mortii (Cei buni n-au- vreme de gandit / La moarte si la tanguit), dar a reactionat omeneste cand aceasta i-a rapit unicul fiu.
N-a fost niciodata prea sus pe scara ierarhiilor sociale, dar nici prea jos, fiind un "boier sarac", cum îi placea sa-si zica.
Cateva date concrete din existenta poetului începuta la 20 septembrie 1866 în casa preotului Sebastian Cosbuc si a sotiei acestui; Maria, din Hordoul Nasaudului, vor ilustra afirmatiile generale de mai sus.
Cosbuc a avut, deci, privilegiul de a se naste în tinutul liber al Nasaudului, libertate castigata de localnici în schimbul pazirii granitelor întinsului Imperiu Austro-Ungar dir care, Transilvania facea, înca, parte pe acea vreme. Povestirile în familie, stradaniile si sacrificiile stramosilor, fugiti de pe mosia unu grof din vecinatate pentru a scapa de iobagie, vor fi starnit admiratia viitorului poet si vor fi implantat în cugetul lui ideea scumpa de libertate.
Din anii copilariei biografii retin, de asemenea, acele împrejurari care l-au pus pe Cosbuc într-un contact fertil cu folclorul local, cu poezia populara, cu creatorii înzestrati ai acelor locuri. In felul acesta poetul a asimilat, genuin, folclorul, care va deveni una din sursele esentiale ale inspiratiei sale, o latura dominanta a originalitatii sale. Chiar în timpul studiilor gimnaziale de la Nasaud (1876— 1884), contactul cu valorile traditionale ale satului transilvanean nu numai ca nu se atenueaza, ci chiar sporesc, îndrumarile profesorilor sai aducand un adaos de întelegere.
Dar, în acelasi timp, anii de studiu au adaugat acestui prim strat de cultura (populara) date noi. Invatarea limbilor clasice (latina, în primul rand) si moderne (germana, mai ales) îi îngaduie tanarului Cosbuc sa ia contact direct cu valorile literaturii universale din care, cu o pasiune care nu l-a parasit niciodata, a facut remarcabile traduceri.
Dealtfel începuturile lui literare sunt chiar niste traduceri si adaptari cu care s-a prezentat în fata exigentilor exegeti grupati în societatea literara "Virtus romana rediviva", al carei nume vorbeste elocvent despre atmosfera patriotica ce domnea în acel centru de cultura româneasca ce a fost Nasaudul la sfarsitul veacului trecut. Desi interzisa de autoritati in 1876, societatea culturala a elevilor liceului din Nasaud si-a reluat activitatea dupa patru ani, Cosbuc jucand un rol importunt in activitatea acestui for de cultura Si de educatie patriotica.
Vicepresedinte si, apoi, presedinte al societatii "Virtus romana rediviva", tanarul licean se impune în fata colegilor si profesorilor sai ca un talent poetic autentic caruia i se prevede un stralucit viitor. In revista "Muza somesana", scrisa de mana pentru membrii societatii, Cosbuc publica o parte din exercitiile sale de început — traduceri, adaptari, imitatii, creatii originale.
In pofida intentiilor familiei, care i-ar fi dorit si lui o cariera duhovniceasca, George alege calea laica, înscriindu-se la "Facultatea de filosofie (si litere) din Cluj. Studiile universitare nu merg prea bine, dar poetul continua sa se cultive, adâncind lecturile din literatura universala, acum ceva mai selectiv, fiind interesat de clasicii greci, de Goethe, de, Schiller.
Debutul în presa literara propriuzisa si-l face în 1884, cu o traducere din Petofi, publicata în revista lui Iosif Vulcan "Familia", aceeasi care gazduise cu 18 ani în urma versurile de început ale "Luceafarului" poeziei românesti.
Dar talentul sau va fi remarcat ceva mai tarziu, dupa publicarea poeziei "Filosofii si plugarii" în "Tribuna" de la Sibiu, unde atragea atentia fostului coleg al lui Eminescu si Caragiale din redactia ziarului "Timpul" — nuvelistul Ioan Slavici. La Sibiu, Cosbuc gaseste o atmosfera spirituala elevata, un cadru intelectual propice, perioada cat a lucrat în redactia "Tribunei"' fiind socotita de poet, si nu numai de el, drept cea mai fertila din întreaga sa cariera. A fost o perioada de cautari, de experimente, de încercari în vederea gasirii timbrului propriu, a acelei note particulare, unice care deosebeste un poet adevarat de versificatorul de duzina.
Cu "Nunta Zamfirei", publicata în "Tribuna" din mai 1889, Cosbuc dovedea, fara putinta de tagada, ca îsi gasise acest timbru specific si noutatea, originalitatea, vigoarea glasului poetului transilvan nu puteau sa scape atentiei magistrului criticii românesti din acea vreme — Titu Maiorescu. Chemat la Bucuresti si sprijinit materialiceste, la început, de acesta, Cosbuc se adapteaza destul de greu ritmurilor Capitalei, mai ales ca nici slujba obtinuta nu-i oferea motive de satisfactie. Din acumularile etapei sibiene, distilate în cei patru ani de peregrinari bucurestene, se încheaga volumul "Balade si idile" din 1893. Salutat entuziast de unii, între care si Caragiale, cum am aratat, volumul a starnit invidia unor poeti marunti care au întretinut o campanie de denigrare a autorului, acuzat pe nedrept, în cea mai mare parte, de plagiat. Dar dezvaluind sursele unor teme sau motive straine prelucrate de Cosbuc în poemele sale, denigratorii îi faceau indirect un elogiu poetului român, subliniind astfel tocmai originalitatea lui, capacitatea de a transpune intr-un registru propriu, distinct, anumite imprejurari tematice.
Din ce în ce mai stapan pe uneltele sale poetul renunta la împrumuturi si modele creand o poezie profund ancorata în realitatile românesti, în viata satului mai ales, care o cunostea ca nimeni altul. Ilustrativ in acest sens este volumul "Fire de tort" (1896 care cuprinde piese antologice precum "Lupta vietii", "Noi vrem pamant!", "Doina", "In miezul verii", "Iarna pe ulita", "Dragoste învrajbita", "Decebal capre popor" etc.
Pe masura ce se lasa prins de publicistici — în 1894 scoate împreuna cu Caragiale si Slavici revista "Vatra"; în 1897 conduce revista "Foaia interesanta" ; din acelasi an face parte din redactia revistei "Albina" unda publica numeroase articole de popularizare a stiintei pentru sateni; în 1901 editeaza împreuna cu Vlahuta revista "Semanatorul"; în 1906, împreuna cu Ion Gorun si Ilarie Chendi, scoate revista "Viata literara" — si pe masura ce "intra tot mai mult în împaratia fantastica a lui Danie" (G. Scridon), vigoarea creatiei cosbuciene scade. Ca atare volumele "Ziarul unui pierdevara" (1902) si "Cantece de vitejie" (1904) contin, alaturi de cateva piese remarcabile, cum ar fi "Moartea lui Gelu" sau "Nunta-n codrii", respectiv "Pentru libertate" si "O scrisoare de la Muselim-Selo"; compozitii minore, variatiuni pe teme din volumele precedente, izbutite din punctul de' vedere al realizarii formale, dar lipsite de forta adevaratei poezii.
Poet angajat în sensul cel mai înalt al cuvntului, considerAnd literatura drept o arma de lupta ("Fara idealuri nu e lupta, si fara lupta nu e nici literatura"), Cosbuc ia parte activa la toate evenimentele epocii. Astfel este prezent la procesul Memorandistilor de la Cluj, unde poezia sa "In opressores" circula pe foi volante ca un manifest agitatoric demascAnd asuprirea nationala a românilor ardeleni. Atent la miscarile sociale, la ridicarile din ce în ce mai frecvente ale taranimii, scrie poemul "Noi vrem pamant!" (1894), al carui ecou depaseste fruntariile tarii si înfrunta timpul, proband calitatile lui incendiare si în viforosul an 1907.
Cosbuc revine adesea în Ardealul natal unde este primit cu onoruri de fostii colegi de la gimnaziul din Nasaud. La începutul primului razboi mondial, aflat în vizita prin locurile copilariei, Cosbuc este alungat, ca "agitator periculos", din Transilvania, de catre autoritatile imperiale ; apropierea doritei libertati atenueaza amaraciunea poetului alungat din propria sa tara.
Din nefericire, o drama familiala — pierderea unicului fiu într-un accident de automobil — îi va macina si mai mult puterile slabite. Ii va grabi sfarsitul si nu-i va îngadui sa vada ziua visata a Unirii celei mari cu Tara. Poetul se stinge, prematur, la nici 52 de ani, în ziua de 9 mai 1918. Consemnand tristul eveniment, Nicolae Iorga scria la cateva zile de la moartea poetului: "Cel ce a cantat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei pana la dorobantii din '77, moare fara sa fi vazut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfantul drapel al tarii. Sa lasam ca asupra fruntii lui palide, acum linistite, sa cada o umbra mangaietoare a departatului tricolor nevazut"{N.Iorga, "Omeni care au fost", II, E.P.L. {B.P.T.}, Buc., 1967, p.138.}
|
|
