|
Acasa » REFERATE » REFERAT, VIATA LUI MIHAI EMINESCU, G. CALINESCU
REFERAT, VIATA LUI MIHAI EMINESCU, G. CALINESCU
Referat "Viata lui Mihai Eminescu" de George Calinescu
Am întalnit, prima data, numele lui G. Calinescu sub cateva poezii, publicate în "Universul literar", pe cand aparea sub conducerea lui Perpessicius; apoi în "Sburatorul" lui E. Lovinescu. Poetul n-a staruit însa; a vrut sa arate numai ca poseda dexteritatea silabelor muzicale si a fanteziei. Versurile sale erau un preludiu al criticului, regasit, dupa o rapida chibzuinta cu sine însusi, în largi portrete literare, aparute în "Gandirea". Critica lui Calinescu este o critica de artist. O verva savuroasa si uneori încarcata a fanteziei, împletirea omului cu opera, sugerarea cu mijloace poetice a valorii unui scriitor l-au precizat ca pe un impresionist de noua generatie.
In evolutia criticei noastre impresioniste, Ilarie Chendi reprezinta prima faza, cu incertitudine afirmata. Impre sionismul lui consta mai mult într-un fel de iritabilitate temperamentala, înrudita cu pamfletul; fara sa fie si o metoda, pe principii lucide, e mai ales o formulare directa a judecatii. D. E. Lovinescu si-a legitimat teoretic si doctrinar impresionismul, ca un derivat al relativismului cunoasterii umane. Prin expresie si-a realizat un stil propriu, cu gratie, cu fantezie ironica si ocoluri de judecata. La origina criticei lui Perpessicius e un trubadur ; de aceea cronicile sale au un aer de improvizatie, printr-o pulverizare de imagini într-un paienjinis de mici pretiozitati stilistice. Cu gratie si fantezie minora, cu apropieri de abstractie numai prin tuseuri metaforice, impresionismul sau e amabil si feminin : atitudine de literat fara dogme rigide si justificari teoretice. Impresionist prin temperament, nu gratia este însa calitatea esentiala a criticei lui G. Calinescu. Culoarea si viziunea, tabloul animat si larg sunt mijloacele sale literare.
Portretul e forma predilecta a criticilor impresionisti. Figurinele lui E. Lovinescu fiinteaza pe o simplificare de impresii, reduse la o axa centrala. Medalioanele lui Perpessicius sunt broderii centrifugale, iradieri difuze din opera. Portretele lui Calinescu pornesc de la o intuitie fundamentala, clar cu un procedeu, centripetal asociaza serii de peisagii, evoca tablouri si imagineaza dialoguri plauzibile, spre a sugera o fizionomie artistica si sufleteasca. La ferventa elementelor plastice, Calinescu adauga analiza si dialectica, urmarind o sinteza a impresiilor. Impresionismul sau este o recreare de atmosfera. Un ochi exercitat distinge malitia si elogiul, rezerva si insinuarea judecatii, între faldurii fanteziei sale miscatoare. Impersonalitatea unei asemenea critici nu e în atitudinea intelectuala, ci în gradul de contemplatie al impresiilor ce vrea sa sugereze, traind în planul unei realizari artistice. Judecata se topeste în sentiment si pasiune. La baza portretului e un imn sau un pamflet: perfidia si jocul strategic se scalda în peisagii alternative si nasc o ascunsa agresivitate. Florile de crizantema pletoasa din stilistica lui Calinescu emana arome învaluitoare, cand nu disimuleaza toxine ucigase. Orice desfasurare literara presupune un minimum de retorica; stilul abstract are o retorica interioara, o ritmica a ideii; un stil poetic întrebuinteaza un retorism mai evident. Exista o simfonizare retorica în expresia lui Calinescu; reflexia sa critica se pierde în jocuri de imagini, în abateri si reveniri abile la tema esentiala. De aceea, critica sa ne-a dezvaluit un tactician destul de contradictoriu, în atitudine intelectuala, desi totdeauna valoros prin ploaia de flori stilistice în care ne adoarme. Fantezia îi serveste copios temperamentul, în animozitatile si simpatiile lui statornice sau numai de momentana strategie. Impresionismul sau, prin exces de însusiri literare, tolereaza contradictiile prea evidente de atitudine intelectuala. Iata cum, prin talent, G. Calinescu a putut fi pe acelasi plan de aversiune cu d.. Savastos în contra Gandirii, dupa cum într-o vreme cultiva îngeri cu suave falfairi în gradinile de zarzavat ale ideologiei ortodoxe a d-lui Crainic.
Cu aceste însusiri scriitoricesti, cu puterea sa de informatie si usurinta de redactare, era firesc ca G. Calinescu sa-si concentreze tortele într-o opera de întindere cum este "Viata lui Mihai Eminescu". Fara sa adune fire de praf si date minuscule, fara sa se-nspaimante cand nu putea afla numarul exact al insomniilor si zilelor de foame ale marelui poet, fara prealabile si inutile colectii de maruntisuri biografice, Calinescu, pe baza materialului existent, destul de însemnat, dar risipit, a purces eroic la evocarea vietii lui Eminescu. Stapân pe o metoda de cercetare si pe simtul selectarii critice a informatiilor diverse si contradictorii, animat de o intuitie globala a personalitatii umane a creatorului din Luceafarul, Calinescu, pe date controlabile, a creat portretul moral al poetului.
In "Postfata" ne lamureste deplin si lucid: "Nimic fictiv n-a intrat în tesatura acestei carti si daca ceva poate avea aerul unei literaturi, aceea nu este decat încercarea de a scoate din naratiune si analiza portretul lui Eminescu".
Deci biografia prezenta e alcatuita pe o intuitie scoasa din contemplarea unei mari individualitati, si nu o serie de detalii despre anume puncte obscure din viata zbuciumata a unui vagabond si boem de geniu.
Mai categoric, Calinescu afirma acest principiu, la care aderam integral, fiindca ne este indiferent daca se vor fi strecurat si erori mici sau incertitudini în valoroasa-i biografie: "Scopul biografiei este viata, nu faptele, si cand sunt destule fapte spre a intui viata, biografia devine legitima". Scopul esential al cartii se pare a fi dorinta de a distruge tot ce e fabulos si deci conventional, tot ce e sentimentalism fad si artificial, tot ce este exagerare în însusirile sau în defectele sufletesti ale poetului. Marele merit al lui Calinescu este de a fi construit un Eminescu viu si mai ales umanizat. Din acest motiv, nu recurge la opera decat sa identifice o stare psihologica si o împrejurare probabila, un sentiment si o persoana, fara a cauta ceea ce fastidios se numeste |"geneza" unei poezii. Critic avizat si cu simtul discret al intimitatilor nesemnificative, Calinescu nu luneca la banala sincronizare a operei si a vietii, dupa indicatiile unui naiv istoricism literar. Daca n-am sti ca Eminescu e marele nostru poet, daca nu i-am lega viata de valoarea lui permanenta în constiinta spiritualitatii române, biografia prezenta nu si-ar pierde totusi nimic din rezonanta omenescului ei. Calinescu povesteste cu liniste detasata de un anume fals idolatrism cînd evoca cele mai penibile momente din viata celui mai mare si nefericit poet national. Cand datele informative sunt insuficiente, ca în jurul peregrinarii lui Eminescu prin Bucovina, unde însotea o trupa de actori, atunci biograful reface atmosfera culturala si nationalista a vremii, din care a respirat viitorul teoretician al conservatorismului rural de la "Timpul". Alteori, cînd e vorba de ciudata — în aparenta — prietenie dintre Eminescu si Creanga, Calinescu intuieste fibra de legatura dintre aceste doua genii, fiecare atatt de opuse, reconstituie, cu un simt concret aproape prezent, taranismul si naturaleta instinctelor care apropia pe cei doi creatori. Iar cand relatiile martorilor abunda, ca în expunerea agoniei morale a poetului, de la primul acces de dementa la disolutia finala, penibila si degradatoare, a personalitatii lui umane si artistice, atunci, cu emotie continuta, cu ironie blanda, cu înduiosare ponderata, ne trece în revista un Eminescu atat de uman în descompunerea lui maladiva, încat ne face suportabila integrarea acestei fete în fizionomia generala.
In capitolul referitor la iubirea lui Eminescu si Veronica Micle, desi succint si fara multe complicatii în analiza psihologica, prudenta fata de corespondenta amoroasa apocrifa a celor doi îndragostiti îl prezerva de la vulgaritati sentimentale si incriminari inutile, într-un proces moral încheiat atproape în acelasi timp, pe un nimb de eternitate. Daca portretul poetului se-ntinde larg si nuantat, cald si omenesc, peste un numar respectabil de fapte, biografia lui Calinescu e presarata cu alte portrete, concise si tot atît de vii: ale parintilor, fratilor si surorii lui Eminescu, ale adversarilor si prietenilor, al lui Maiorescu si Slavici, al lui Creanga si al odiosului Petrino —- alcatuind un tablou vast, în care figura centrala creste în perspectiva cu o distanta reliefantâ, în timp ce în jurul ei chipurile celelalte o pun într-o evidenta si mai accentuata.
Cu Viata lui Mihai Eminescu, G. Calinescu a realizat o opera de talent si de obsteasca valoare culturala, iar mai presus de , orice ne-a scos din mîlul articolelor si însemnarilor seci si amorfe, sintetizand o viata din membre risipite si anchilozate în sertare cu eticheta si numar de ordine, în colectii de reviste si în cripta îngaduitoare a Academiei Române.
|
|
