|
Acasa » REFERATE » REFERAT BUNICUL A FOST, BUNICA ESTE, IONEL TEODOREANU
REFERAT BUNICUL A FOST, BUNICA ESTE, IONEL TEODOREANU
Comentariu "Bunicul a fost, bunica este" de Ionel Teodoreanu
In multe dintre operele sale, Ionel Teodoreanu a înfatisat cu duiosie, cu farmec si sensibilitate lumea minunata a copilariei, uneori fâcându-si loc si umorul blând, îngaduitor, în acest univers infantil cuceritor prin candoarea personajelor.
Primului volum al romanului "La Medeleni" — "Hotarul nestatornic" (1925) — si volumului "Ulita copilariei" (1923) li se alatura din acest punct de vedere si în casa bunicilor (Cartea Româneasca, 1938), opera socotita de unii comentatori o scriere memorialistica.
Constituit din mai multe parti ["In casa bunicilor", "Curcubeul", "Octave"), volumul "In casa bunicilor" înfatiseaza atmosfera casei batrânesti, chipurile, preocuparile si comportamentul bunicilor în relatia lor cu nepotii, pornind de la unele elemente autobiografice, îmbracate însa în aura basmului.
"Bunicul a fost, bunica este" deschide povestirea titulara a volumului si aduce în prim plan imaginea bunicilor.
Infatisând mai întâi vizita copiilor însotiti de parinti la bunici, scriitorul insista asupra nemultumirii celor dintâi fata de sfaturile primite:, — Sa nu vorbiti tare si neîntrebati, sa nu râdeti prosteste, sa nu puneti mâna pe lucruri, sa nu v-atingeti de pisici, sa nu faceti obraznicii..." Nemultumirea lor este îndreptatita, caci "prizonieri între ochelarii bunicilor si ochii parintilor", ei nu se mai simt copii.
Este prezentat apoi bunicul, având, mai întâi, în vedere trecutul. El a fost procuror general, în fata caruia "nimeni nu crâcnea", primar si decanul avocatilor, fiind si decorat de regele Carol. Acum bunicul este alb "ca un copacel nins si zâmbeste; are ceas de aur cu muzicuta, ochelari cu rama de aur — si sta".
Bunica a fost si ea "strasnica femeie". Dovada frumusetii bunicii este imaginea ei din tinerete zugravita de "portretul doamnei frumoase din salon, de lânga portretul cu decoratii al bunicului". Privindu-l, copiii îsi dau seama cât de batrâna este bunica ("câta vechime e în fosta mireasa a bunicului").
Felul în care bunicii se adreseaza unul altuia stârneste râsul copiilor, dar sunt nevoiti sa-si aminteasca de sfatul parintilor: , — Sa nu...".
Toate aceste aspecte zugravite de Ionel Teodoreanu concura, în primul rând, la realizarea portretelor "cuconului Alecu" si "a coanei Elencu", prezentate pe un ton anecdotic, din care nu lipseste comentariul povestitorului, generator de umor: "Sta acasa toata ziua. E foarte bine sa fii bunic. Bunica a fost si ea tânara, adica a fost mireasa când bunicul nu era bunic, când tata nu era tata, si când copiii tatei nu erau deloc."
In al doilea rând, se poate constata ca aici faptele narate trec pe plan secundar copilul cu preocuparile lui, acesta fiind mai ales un observator atent si îngaduitor a ceea ce se afla si se întâmpla în jurul sau, acceptând, ba resemnat, ba cu placere, aceasta postura.
Desi scrierea are un evident caracter memorialistic, autobiografic, se observa totusi caracterul ei literar, înclinatia spre exprimarea metaforica, proprie lui Ionel Teodoreanu, denumita de critica "medelenismul" scriitorului. Prezenta chiar în scrierile cu un pronuntat caracter epic, exprimarea metaforica este cu atât mai justificata aici, cu cât scopul autorului este acela de a reliefa trasaturile personajelor, psihologia lor: "bunicul e ca o poveste", "el e tot ca un copacel nins", "mintea copiilor se încetoseaza de ate de paianjeni mai colbaite de cât cele din pod", "câta vechime e în fosta mireasa etc.
In ciuda orizontului ei restrâns, literatura lui Ionel Teodoreanu si-a pastrat tocmai prin aceasta trasatura specifica, "o anumita tinuta artistica, necazând niciodata sub un nivel respectabil". (Ov.S. Crohmalniceanu)
|
|
